FP vizează delistarea certificatelor globale de depozit de la Londra

A.I.
Piaţa de Capital / 23 octombrie

sursa foto: internet

sursa foto: internet

Fondul vrea să-şi răscumpere cel mult 320 milioane de acţiuni, anul viitor; recent, acţonarii FP au respins solicitarea Finanţelor privind interzicerea răscumpărărilor de titluri proprii

Acţionarii fondului vor alege un membru în Comitetul Reprezentanţilor, la începutul lunii decembrie

Acţionarii Fondului Proprietatea (FP) sunt convocaţi, în data de 2 decembrie, pentru aprobarea delistării certificatelor globale de depozit (GDR-uri) listate la Londra, conform unui raport al administratorului Franklin Templeton publicat, ieri, pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Fiecare certificate global de depozit echivalează cu 50 de acţiuni FP listate la bursa noastră.

Demersul este similar cu cel al companiilor Romgaz şi OMV Petrom, pentru care acţionarii au hotărât delistarea GDR-urilor, pe motivul tranzacţionării slabe.

Un alt punct aflat pe ordinea de zi se referă la răscumpărarea a cel mult 320 milioane de acţiuni FP în cursul anului viitor, la un preţ ce nu poate fi mai mic de 0,2 lei/titlu sau mai mare de 1 lei/acţiune. Recent, acţionarii FP au respins solicitarea Finanţelor privind conservarea patrimoniului fondului şi interzicerea răscumpărărilor de titluri proprii.

Tot la începutul lunii decembrie, acţionarii FP vor avea pe masă numirea, pentru o perioadă de trei ani, a unui membru al Comitetului Reprezentanţilor al Fondului Proprietatea, ca urmare a expirării mandatului domnului Nicholas Paris în luna aprilie.

În septembrie, Ileana-Lăcrămioara Isărescu, fiica guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, a primit votul acţionarilor FP în Comitetul Reprezentanţilor FP pentru un mandat de trei ani, în vreme ce al doilea loc disponibil în board a rămas vacant, deoarece niciunul dintre candidaţi nu a îndeplinit numărul necesar de voturi.

Pentru luna septembrie, fondul a raportat o Valoare Unitară a Activului Net de 0,6622 lei care, faţă de preţul acţiunii FP de ieri, de 0,3434 lei, ce echivalează cu un discount de tranzacţionare de 48%. Evaluarea bursieră a Fondului Proprietatea se ridică la circa 1,22 miliarde lei.

Opinia Cititorului ( 36 )

  1. Si când te gândești ca voiau sa listeze Hidro tot la Londra. Ciudat !

    Acum este momentul ca retailerii (în limita a 5% din c.s) să se unească și să propună în AGA din 02.12.2024 distribuirea unui dividend în contul acțiunilor nerăscumpărate în anul 2024 (aprox.650 mil.acț.).

    Ar fi așteptări și din partea MF sau fondurilor de pensii să facă această propunere pentru că Franklin Templeton stă pe prea mult cash și pentru prea mult timp. Aceștia au ocazia să atragă de partea lor pe retaileri și lipsind de cash pe Franklin T îi împiedică să facă răscumpărări din lipsă de cash și concomitent listări pe BVB 

    1. Așa este. Așteptăm propuneri.

      Salrom, etc.

      De unde atât de mult cash? Și chiar dacă ar avea l-ar putea folosi pentru cumpărarea de obligațiuni! De ce nu este listat Salrom? Multe afaceri se învârtesc în jurul FP dacă au stârnit și interesul lui Isarescu!

      650 mil.lei sau ~30% din capitalul social.

      O sa mai primeasca peste 200 mil din dividende anul viitor ( Salrom, Aeroporturi, Port Constanta- unde rezultatele la 6 luni sunt la toate cu mult peste 2023 )

      au si datorii de aprox 300 mil ( probabil un 5 % care nu si-au ridicat divindendele speciale din 2022) dar care probabil nici nu le vor mai ridica. Dar doar peste 2 ani vor intra in bilant la FP.

      Dl. Istvan Sarkany - candidat la Comitetul Reprezentanților te poți face remarcat acum dacă propui dividendele de la pct.2.

      El vrea moca.

      Acum nu mai are interes.

      N ar fi mai bine sa intrati pe pagina de fb unde a creat Grupul Investitorilor Proprietatea... sa veniti cu totate aceste propuneri ??? binentels ca ne dorim cu totii div special sau listarea SALROM...haide ti sa ne unim ca sa putem fi o forta si sa nu ne mai plangem pe la colturi!

      Listari fara acceptul actionarului majoritar!?

      Mda! Chiar ca! 

      RO trb sa listeze 3 companii de stat ,ca angajament din PNRR..listarea SALROM posibil in trim 1 2025 (surse guvernamentale) ca sa traducem mai simplist...nu s bani de pensii si salarii ! abia asteapta propunerea actionarul majoritar...o sa voteze cu doua maini !

      corect

      Una dintre preocupări este sa reducă discountul fata de VAN!

      Așa și?

      și așa!

      Franklin Templeton stă pe cash sau plătește firma de audit cu 3 mil. lei (unde s-a mai pomenit), MFP și fondurile își văd de interese și noi restul acționarilor ce facem? Lasă VAN-ul.

      Și ce vrei sa dai tunuri la bursa cu proprietatea de pe azi pe mâine ai răbdare! tu și alții nu pot mișca piata la primul semn de scădere vindeți tot și marcați pierderea aici nu suntem la cazino!

      Nu despre asta este vorba. Că să înțelegi mai citește odată pct. 2.17 !

      Ok boss!spune-mi te rog cum poți tu sa-I determini pe frații yankei să propună acordarea unui dividend special!

      Căci noi îl vom vota imediat!

      Acționarii în limita a 5% din capitalul social pot face propuneri în AGA din 02.12.2024.

      Da pe ei! Și să vedem ce iese!

      Așa trebuie să facem !

      Domnișoara Isărescu, Nicolas Paris și ceilalți reprezintă interesele Franklin T, MFP, fonduri de pensii, dl. Istvan Sarkany (20% voturi la ultima AGA) ce face? Vrea să fie ales ? Să dovedească!

      El vrea 6000 euro indemnizație în Comitetul Reprezentanților, fără să facă nimic. S-a autopropus. Tu nu ai face la fel?

      E o idee buna. Sa ne autopropunem mai multi.

      Macar aia care avem mai multe actiuni ca Istvan. 

      Asta-i mișto !

      greata cand vad comentarii ca al tau. intra pe iff sau grupul inv fp si spune i asta in fata, nu mai comenta aicea anonim sa dezinformezi. retailul e greu de unit mai ales din pricina celor ca tine, daca nu erau cei ca tine, dadeam jos de la putere hotii care ne conduc de 35 ani, uita-te putin in oglinda, roman necajit ce esti.

      Iti dau dreptate. Nu cred ca-l motiveaza indemnizatia cu pricina pe domnul respectiv.

      Totusi, ramine suspiciunea, S-a autopropus, cu un numar obscen de mic de actiuni FP in portofoliu. Suspiciune legitima dar ilogica. Cred ca s-a autopropus pentru a cristaliza o actiune concertata a investitorilor de retail.  

      Propun o intilnire, ca intre baieti mari, la "Ciresica" sau "Golden Blitz" ("Shorlei" s-a inchis}, cu extrasele de cont printre cutite si pahare, vorba poetului. 

      Si, mai ales, cu un plan comun de actiune. Nu e nevoie de avocati. Intre gentlemani o stringere de mina tine loc de contract. Cine ia cele mai multe voturi, se autopropune cu sustinerea celorlati.

      Daca nici asta nu e guvernanta corportiva capitalist democratica... 

      Haha, bună idee! "Cu cuțitele pe masă". Eu din 725k mai am doar 200k. Pe cele 725k am reușit să le vând cu 0,37xx in primul minut după ce au devenit valide după răscumpărare și am recumparate doar 200k. Așa că am un extras cam subțire pentru așa o întâlnire... :)

      Dc va organizati si eu sunt pt aceasta intalnire !detin peste 1700 000 k si intentionez sa mai acumulez dc sunt premizele unui div substantial si de ce nu o listare SALROM in primul trim din 2025 !

      Cine ești oare tu cu

      aproape doua miliarde de actiuni 

      organizeaza intalnirea si mai vedem...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb