Fondul Proprietatea (FP), acţionar minoritar al Nuclearelectrica (SNN), solicită în instanţă anularea hotărârii AGA privind participarea producătorului de electricitate în proiectele de construcţie a hidrocentralei Tarniţa şi a cablului submarin pentru exportul electricităţii în Turcia, potrivit unui comunicat remis astăzi Bursei de Valori Bucureşti..
"Nuclearelectrica informează acţionarii că Fondul Proprietatea, în calitate de acţionar deţinând o cotă de 9,7268% din capitalul social al societăţii, a depus la Tribunalul Bucureşti următoarele cereri:
(i) Cerere de ordonanţă preşedinţială prin care se solicită suspendarea executării hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor SNN nr.1/11.03.2014 (...) (ii) Cerere de constatare a nulităţii absolute şi, în subsidiar, a anulării hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor SNN nr.1/11.03.2014", se arată într-un comunicat transmis, astăzi, de Nuclearelectrica Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Hotărârea respectivă vizează participarea Nuclearelectrica cu 8,9 milioane lei la majorarea capitalului social al Hidro Tarniţa, compania de proiect care ar urma să construiscă hidrocentrala Tarniţa, judeţul Cluj.
AGA şi-a dat atunci prin aceeaşi hotărâre aprobarea şi pentru acordul de principiu pentru realizarea proiectului ''Cablu de interconectare submarin 400 Kv România - Turcia'' şi participarea Nuclearelectrica cu 2 milioane euro la constituirea companiei de proiect HVDCC România - Turcia.
La finalul lunii martie, Nuclearelectrica a anunţat că Fondul Proprietatea a solicitat Tribunalului Bucureşti să respingă cererea de înregistrare la Registrul Comerţului a hotărârii AGA privind cele două proiecte.
Ideea construcţiei hidrocentralei de la Tarniţa datează din timpul regimului comunist, iar investiţia este evaluată la 1,1 miliarde de euro.
Discuţiile dintre România şi Turcia privind construirea unui cablu submarin pentru transportul electricităţii prin Marea Neagră au început în 2006. La acea dată, investiţia era evaluată la 400-500 milioane de euro.
Statul deţine 81,27% din acţiunile Nuclearelectrica, Fondul Proprietatea are 9,73%, iar restul de 15% din acţiuni sunt în protofoliile altor acţionari care le-au cumpărat la bursă.
Titlurile Nuclearelectrica au încheiat şedinţa bursieră de azi în creştere cu 2,17%, la 9,4 lei. La această cotaţie, capitalizarea bursieră a companiei este de 2,648 miliarde lei (593,3 milioane euro).