Frederic Banco a fost ales noul director general al BRD Sogelease, cu o experienţă managerială de peste 23 ani, şi-a construit cariera în cadrul ALD Automotive International, filiala Societe Generale specializată în leasing operaţional pe termen lung şi managementul flotelor auto. Înainte de preluarea conducerii BRD Sogelease, Frederic Banco a fost, între 2016 şi 2019, Director General al ALD Automotive România, potrivit unui comunicat de presă remis Redacţiei noastre.
Frederic Banco a declarat: "Obiectivul nostru este să ne accelerăm creşterea profitând de sinergia cu Grupul BRD şi, în egală măsură, de reţelele noastre de dealeri interni şi internaţionali. BRD Sogelease are experienţa necesară pentru a construi soluţii de finanţare inovatoare şi flexibile, asistându-şi astfel clienţii - fie ei IMM-uri sau companii mari, româneşti sau multinaţionale - în dezvoltarea activităţilor lor. Profit de ocazie ca să felicit echipa BRD Sogelease pentru creşterea cu 17% a portofoliului între iunie 2018 şi iunie 2019, şi să le mulţumesc, în egală măsură, clienţilor".
Frederic Banco a studiat la Universitatea din Montpellier şi deţine un Master în economie.
1. fără titlu
(mesaj trimis de George în data de 10.09.2019, 08:30)
I was wondering if you would be interested in submitting a guest post on georgemartjr.com? If you know by now, links are very important in building a brand online? If you are interested in submitting a post and obtaining a link to %domain, let me know and we will get it published
in a speedy manner to our blog.
Thank you
George