Guvernul discriminează salarial angajaţii din penitenciare, consideră Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP), care solicită demisia ministrului Justiţiei şi acordarea majorării cu până la 15% a salariului de bază şi pentru angajaţii din penitenciare.
Într-un comunicat de presă trimis Redacţiei, FSANP afirmă: "Ministrul Justiţiei trebuie să răspundă pentru totala lipsă de implicare, angajaţii din penitenciare fiind singurii care nu beneficiază de majorarea cu până la 15% a salariului de bază acordată prin Ordonanţe de Urgenţă ale Guvernului tuturor celorlalţi angajaţi din sectorul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.
Practic, agenţii şi ofiţerii de penitenciare rămân singura categorie profesională din acest sector de activitate care nu beneficiază de această majorare salarială, deşi în perioada de consultări iniţiatorii proiectului şi instituţiile avizatoare au fost insistent sesizaţi de către sindicatele din penitenciare referitor la această problemă.
Considerăm că ministrul Justiţiei, domnul Tudorel Toader, este principalul vinovat pentru această formă de discriminare salarială a angajaţilor din penitenciare, acesta nefiind nici de această dată interesat în susţinerea intereselor legitime ale personalului din subordine.
În aceste condiţii, una dintre măsurile pe care o vom propune marţi, 08 august 2017, la discuţiile cu ministrul Justiţiei pe tema adoptării unui pachet de măsuri pentru rezolvarea problemelor din penitenciare va fi chiar solicitarea demisiei ministrului Justiţiei, pentru incompetenţă şi dezinteres.
Indiferent însă de ce decizie va lua acesta - bănuim că va dori şi dansul să rămână cât mai mult în funcţie, cerem Guvernului României să elimine situaţia discriminatorie în care sunt puşi angajaţii din penitenciare şi să aprobe majorarea cu până la 15% a salariului de bază şi pentru această categorie de personal.
Între timp, protestele angajaţilor din penitenciare, începute la 01 august 2017 prin refuzul de a efectua ore suplimentare care va duce inevitabil la blocarea activităţii penitenciarelor, continuă pe durată nedeterminată. Urmează pichetări ale penitenciarelor şi acţiuni de protest la Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Ministerul Justiţiei.
Pe lista de revendicări adăugăm, alături de îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, eliminarea deficitului de personal şi construirea unui cadru legal care să protejeze angajaţii penitenciarelor, eliminarea discriminărilor salariale, dar şi demiterea ministrului Justiţiei pentru incapacitatea de a înţelege şi rezolva problemele din penitenciare".
Poliţiştii din Ministerul Afacerilor Interne (MAI) şi personalul civil din instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională vor putea beneficia de majorări salariale de până la 15% din salariul de bază, potrivit unei ordonanţe de urgenţă aprobată în şedinţa de Guvern de vineri.
Potrivit unui comunicat al Executivului, actul normativ completează Legea 152/2017 pentru aprobarea OUG 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare.
În comunicatul Guvernului se precizeză: "Majorările salariale se aplică astfel: poliţiştii din MAI şi unităţile/instituţiile/structurile aflate în subordinea sa beneficiază de majorarea cu 10% a cuantumului brut al salariilor de funcţie. Personalul civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, cu excepţia personalului civil din Ministerul Apărării Naţionale şi instituţiile aflate în subordinea sa, beneficiază de majorarea cu 15% a cuantumului brut al salariilor de bază".
Executivul mai arată că aceste măsuri nu se aplică personalului care a beneficiat de majorări potrivit Legii 250/2016 privind aprobarea OUG 20/2016 pentru modificarea şi completarea OUG 57/2015, arată sursa.
În comunicatul Guvernului se mai menţionează: "Actul normativ urmăreşte eliminarea discrepanţelor în ceea ce priveşte stabilirea salariilor lunare ale poliţiştilor şi personalului civil din Ministerul Afacerilor Interne şi unităţile/instituţiile/structurile aflate în subordinea sa, precum şi ale personalului civil din instituţiile publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, care nu au beneficiat de aplicarea majorărilor prevăzute de Legea nr. 152/2017".
Executivul precizează că personalul MAI a mai beneficiat, în anul 2017, de o serie de majorări ale veniturilor.
Astfel, începând cu luna aprilie 2017, s-a decis includerea, în soldele/salariile de funcţie, a diferenţei de 50% din cuantumul sumei compensatorii corespunzătoare soldei/salariului de merit, în plată la nivelul anului 2009 (măsura a fost devansată cu patru luni). Totodată, începând cu luna aprilie 2017, s-a stabilit că sporurile, indemnizaţiile şi alte asemenea drepturi specifice, acordate proporţional cu timpul efectiv lucrat şi care nu fac parte din salariul/solda de bază, precum şi drepturile salariale acordate pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică sau, după caz, pentru risc şi pericol deosebit se determină prin raportare la salariul de bază/solda de funcţie, al cărui/cărei cuantum nu poate fi mai mic decât nivelul salariului de bază minim brut pe ţară, garantat în plată, adaugă Executivul.
De asemenea, prin Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, intrată în vigoare la 1 iulie, au fost introduse prevederi prin care poliţiştii care deţin grad didactic sau fac parte din cadrul personalului medico-sanitar pot opta pentru salariul stabilit pentru familiile ocupaţionale din Învăţământ, respectiv Sănătate.
"Peste 100.000 de angajaţi ai MAI au beneficiat de pe urma acestor măriri, iar efortul bugetar total este de aproximativ 290 de milioane de lei, în anul 2017", se menţionează în comunicatul Guvernului.
Executivul mai informează că prin Legea 152/2017 pentru aprobarea OUG 99/2016 au fost aprobate unele măsuri pentru completarea celor deja adoptate pentru eliminarea discrepanţelor salariale până la intrarea în vigoare a noii legi de salarizare, fiind majorat cu 15% cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcţie ale cadrelor militare în activitate, precum şi ale soldaţilor şi gradaţilor voluntari, inclusiv ale personalului civil din Ministerul Apărării Naţionale şi instituţiile aflate în subordinea sa, cu excepţia celor care au beneficiat de majorări potrivit Legii 250/2016.