Transelectrica (simbol TEL) îşi asumă un rol pasiv în Sistemul Energetic Naţional, a afirmat directorul Direcţiei Privatizare şi Administrare din cadrul Departamentului pentru Energie, Gabriel Dumitraşcu, cu referire la estimările din planul de administrare al transportatorului naţional de energie electrică, potrivit cărora consumul de energie din ţara noastră ar urma să scadă cu 4% pe an până în 2017. "Transelectrica nu are doar rolul să transporte energie electrică dintr-un punct în altul. Compania trebuie să realizeze şi interconectări cu reţelele de transport ale ţărilor vecine, pentru ca producătorii de energie din România să poată să beneficieze de avantajul geostrategic pe care îl oferă ţara noastră", a subliniat domnia sa.
Gabriel Dumitraşcu a arătat că preţul de referinţă din ţara noastră pentru energia electrică aferent lui 2013, de 189 lei/MWh (aproximativ 42 euro/MWh) este mai mic decât cel din state din sudul Europei, precum Bulgaria sau Grecia, ceea ce oferă un avantaj competitiv producătorilor autohtoni. "Astfel de oportunităţi nu vor fi exploatate, însă, în absenţa interconectărilor", a conchis domnia sa.
Membrii Consiliului de Supraveghere al Transelectrica, selectaţi în baza ordonanţei Guvernului privind managementul profesionist în companiile de stat, au întocmit un plan de administrare fundamentat pe o scădere a consumului naţional de circa 4% pe an în perioada 2014-2017.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.09.2013, 00:56)
Stizi vorba aceea: Participa dar nu se baga :)
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 09.09.2013, 09:04)
Hahaha !
Noul sef al energiei e campion la vazutul paiului din ochiul vecinului. Domnule arhitect de montaje la Gold Corporation si campion al privatizarii BTT, va rugam sa ne explicati daca si turismul va avea de castigat la Rosia Montana !
3. Hotii si coruptii sunt la putere !
(mesaj trimis de Theraflu în data de 09.09.2013, 12:25)
Cine ne scapa de hotii si coruptii gen gabriel dumitrascu ?
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 09.09.2013, 12:47)
Timpul, daca nu aveti si alte idei.