Gabriela Firea: "Candidez la Primăria Capitalei pentru că îmi doresc să continui şi să dezvolt toate proiectele din primul mandat"

F.D.
Politică / 18 mai

Gabriela Firea: "Candidez la Primăria Capitalei pentru că îmi doresc să continui şi să dezvolt toate proiectele din primul mandat"

Candidata PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea şi-a prezentat Programul de guvernare locală 2024 - 2028, prin care îşi propune să continue proiectele începute în mandatul anterior de primar general, aduce noi idei derivate din realităţile socio-economice ale Capitalei, dar şi din propunerile primite din partea bucureştenilor, relatează News.ro.

"Candidez la Primăria Capitalei pentru ca îmi doresc să continui şi să dezvolt toate proiectele din primul mandat. Ştiu ce am de făcut, am putere de muncă şi am determinarea să duc la capăt ceea ce am început. Am avut ocazia, timp de 4 ani, în mandatul trecut, când am fost aleasă de bucureşteni să fiu prima femeie primar general al Capitalei, să cunosc foarte bine oraşul, să îi văd potenţialul de dezvoltare, să descopăr ce lipsuri are şi cum să le repar. Sunt lucruri care nu se pot face peste noapte, pocnind din degete, dar cred că am reuşit să le arăt bucureştenilor că, atunci când vrei şi îţi doreşti să ai un oraş frumos şi curat, se poate. Toată munca mea e la vedere şi reprezintă dovada că pot şi ştiu să administrez acest oraş minunat", a declarat Gabriela Firea, potrivit comunicatului de presă al PSD.

Pe scurt, Programul de guvernare locală al Gabrielei Firea, prevede:

I. Domeniul "Trafic, Infrastructură şi transport"

1. Dezvoltarea şi extinderea reţelei de metrou şi crearea unei noi reţele de tip inelar radială, care va interconecta Bucureştiul cu Ilfovul: 14 noi staţii de metrou pe magistrala M4, spre Gara Progresul, extinderea magistralei M2, până în oraşul Voluntari, în nordul Bucureştiului, construirea de noi magistrale - M7 - Bragadiru - Piaţa Unirii - Afumaţi, M8 - Semănătoarea - Piaţa Rahova - Toporaşi - Piaţa Sudului - Dristor.

2. Construirea unui aeroport în Sudul Bucureştiului, în colaborare cu Primăria Sectorului 4.

3. Construirea de pasaje supraterane pentru fluidizarea circulaţiei/reducerea conflictului de trafic la intrările în Bucureşti şi în "punctele roşii".

4. Finalizarea legăturii între nordul şi sudul Capitalei.

5. Supralărgiri ale unor tronsoane de pe Şoseaua Măgurele, Şoseaua Alexandriei , Şoseaua Antiaeriană.

II. Domeniul "Poluare şi protecţia mediului"

1. Continuarea programului Autobuzul Şcolar.

2. Amenajarea tuturor parcurilor aflate în administrarea PMB.

3. Reabilitarea peisagistică a marilor parcurilor monument-istoric.

4. Realizarea Planului Integrat de Calitate a Aerului 2024-2028 şi implementarea tuturor măsurilor pentru reducerea emisiilor din traficul rutier.

III. Domeniul "Risc seismic"

1. Continuarea Programului Bucureşti Trainic.

2. Finalizarea procesului de expertizare tehnică a clădirilor din domeniul public şi privat încadrate în clasa I de risc seismic.

3. Continuarea programului de reparaţii ale faţadelor pentru imobilele încadrate în RS II şi RS III.

4. Program de atragere a fondurilor nerambursabile pentru consolidarea clădirilor RS I.

IV. Domeniul "Termoficare"

1. Impunerea unui ritm rapid al lucrărilor de înlocuire a reţelei primare şi secundare de transport agent termic, astfel încât oraşul să nu fie blocat.

2. Dezvoltarea sistemului de termoficare prin construirea de noi CET-uri.

3. Accesarea de fonduri europene pentru modernizarea şi dezvoltarea sistemului de termoficare

V. Domeniul "Educaţie şi tineret"

1. Construirea de creşe şi grădiniţe publice, cu program normal şi/sau prelungit, în colaborare cu primăriile de sector şi identificarea de soluţii pentru şcolile supraglomerate, astfel încât copiii să nu mai fie nevoiţi să înveţe în trei schimburi.

2. Program pentru prevenirea şi combaterea consumului de substanţe interzise în şcoli.

3. Crearea unei reţeţe de centre educaţionale comunitare accesibile gratuit în special pentru copiii din familiile aflate în situaţii vulnerabile.

VI. Domeniul "Sănătate"

1. Continuarea demersurilor de construire a Spitalului Metropolitan, proiect iniţiat în mandatul 2016-2020 şi blocat în mandatul actual.

2. Realizarea Centrului de Terapie cu Protoni, proiect iniţiat în 2019.

3. Continuarea, dezvoltarea şi reluarea tuturor proiectelor de protejare a sănătăţii bucureştenilor, cum ar fi "O şansă pentru cuplurile infertile" - FIV, Proiectul "Testarea genetică la cancerul de sân în stadii incipiente", "Newborn - Oncofertilitate" pentru persoanele diagnosticate cu cancer.

VII. Domeniul "Protecţie socială"

1. Majorarea şi indexarea cu rata inflaţiei a stimulentului pentru adulţi şi copiii cu dizabilităţi.

2. Realizarea unei reţele de Centre de Asistenţă pentru Mama şi Copil şi Reintegrare socio - profesională, precum şi lansarea unui program destinat susţinerii victimelor violenţei în familie.

3. Realizarea de centre de zi pentru copiii cu dizabilităţi, în care să aibă acces la servicii profesioniste asigurate de profesionişti psihologi, doctori, profesori.

4. Construirea de locuinţe sociale, finalizarea ansamblului din Prelungirea Ghencea.

VIII. Domeniul "Cultură"

1. Construirea Sălii multifuncţionale, cu o capacitate de 20.000 de locuri, ultramoderne, la standarde europene, pentru toate tipurile de evenimente.

2. Reabilitarea, consolidarea şi modernizarea sediilor teatrelor, de spectacol şi a instituţiilor de cultură din Bucureşti.

3. Susţinerea activităţii teatrelor şi instituţiilor de spectacol ale Primăriei Generale, dar şi a teatrelor independente şi a artiştilor autohtoni.

4. Modernizarea şi asigurarea dotărilor pentru spectacolele Circului Metropolitan.

IX. Domeniul "Exploatarea eficientă a resurselor pentru Capitală"

1. Realizarea unui Registru al tuturor spaţiilor aflate în administrarea Municipiului Bucureşti, precum şi a unui Regulament de exploatare a acestora.

2. Introducerea unei taxe pe panotaj în toate spaţiile aflate în administrarea PMB, ce va fi folosită în proiectele cu bugetare participativă, propuse de cetăţeni.

3. Identificarea şi inventarierea şi trecerea în patrimoniul public al Municipiului Bucureşti a tuturor clădirilor şi terenurilor abandonate de mai mult de 5 ani.

Opinia Cititorului ( 13 )

  1. Asteptam ca impreuna sau pe rind cei doi candidati de sorginte socialista sa ofere tinarului liberal Burduja voturile lor spre a fi inlaturat de la Primaria Capitalei cel ce nu a reusit sa isi onoreze promisiunile de Campanie si care a fost ajutat de catre votantii liberali, ce i-au oferit votul lor spre a cistiga in fata doamnei Firea .Nu se va mai repeta .

    1. Dimpotriva, Nicusor Dan este un primar iubit si respectat pentru toate lucrurile bune facute, pentru sinceritate, bun-simt, onestitate.

      Primarii din anii precedenti s-au ocupat de propriile interese si mai putin de oras si cetateni. 

      Firea, Oprescu, Videanu, Basescu, Lis, Ciorbea, Halaicu ce au facut ? S-au imbogatit. 

      Firea mai vrea o tura, fereasca Dumnezeu si Maica Domnului ! De 1000 de ori NU pentru Firea.

      "tanarul liberal Burduja'", impertinenta personificata, ar face orice compromis si orice fantasmagorica promisiune pentru cateva voturi.Cine sa uite ca a blocat mai multe saptamani bugetul Capitale pe anul 2024 ? De 1001 ori NU pentru Burduja . 

      N.Dan a profitat doar de o conjunctura favorabila atunci cind votantii PNL au partajat votul si a invins-o pe Firea ..Acum nu suntem in aceiasi situatie si N.Dan nu are cum cistiga atita timp cit cei trei adversari se vor impotrivi total in final si vot oferi un culoar lui Burduja .Forta dreptei pare a fi mai degraba un UDMR 2 .

      Vino-ti in Firea si voteaza Nicusor :)

      Nu ai inteles nimic. PNL nu mai exista. Punct. Votezi Burduja inseamna ca votezi PSD.

    Valeu! acelea ce au bagat Bucurestiul in faliment?

    Nicușor Dan - the best ! Succes stimabile !

    Și cu Azilurile morții ce faci Fireo ? Nu te mai Votează nimeni la București poate prin Moldova la tine ..,

    1. s-a hotarat sa marturisesca si sa se calugareasca

    Nicusor Dan , tot respectul !

    Firea, las-o balta !

    nu o sa iesi.

    E hotarat.  

    Dar , nici nu meriti. 

    azilele, societati cu angajari pe pile , Voiculescu... 

    Multe in spate....

    Of, offff, mai firuta! Ai si imparit MILIARDUL DE EURO la smecheri si lichele mascat in oferta program! Bravo! Mai faci niste azile de-alea cu Ligia si Godei, hai, ca poti!

    Ti-ai luat bilet de avion la Bruxell clasa busines si ai inchirat palat sa ai unde sta acolo pe banii nostri?  

    La primarie, tu si burduf, castigati doar in sondaje.

    Mergi pe parlamentarele alea la ue ca e mai sigur.  

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb