Garanti Bank a semnat, astăzi, un acord de împrumut în valoare de 55 de milioane de euro cu International Finance Corporation (IFC), instituţie membră a Grupului Banca Mondială, în vederea finanţării Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (IMM) şi a proiectelor sustenabile de eficienţă energetică.
Acesta este al şaptelea acord pe care Grupul Garanti România îl încheie cu IFC, în ultimii şapte ani. Împreună cu această nouă linie de credit, începând din 2012, IFC a acordat Grupului Garanti 157 de milioane de euro, cu scopul sprijinirii IMM-urilor locale.
Creşterea intermedierii financiare este vitală pentru susţinerea fluxului de credite către segmentul IMM-urilor, unul dintre pilonii principali ai economiei României, se arată într-un comunicat remis Redacţiei noastre.
Ufuk Tandoğan, CEO Garanti Bank România, a declarat: "Suntem mândri să avem parteneri vizionari, precum IFC, alături de care putem dezvolta şi implementa strategii solide de susţinere a proiectelor ce aduc valoare adăugată comunităţii, nu doar economiei. În calitate de inovatori în industria financiară, considerăm că este important să deschidem orizonturi noi, să susţinem IMM-urile şi companiile care dezvoltă proiecte eficiente din punct de vedere energetic, precum şi pe cele care adoptă tehnologii bazate pe energie regenerabilă. Suntem, aşadar, onoraţi să semnăm acest acord cu IFC şi să ne reiterăm angajamentul pe termen lung faţă de România. De-a lungul anilor, Garanti Bank a dezvoltat un parteneriat solid cu IFC şi ne bucurăm că avem o viziune comună în ceea ce priveşte susţinerea, atât a sustenabilităţii, cât şi a dezvoltării afacerilor".
Garanti Bank România este deţinută de Turkiye Garanti Bankasi AS (TGB), a doua bancă privată ca mărime din Turcia, cu peste 16 milioane de clienţi. Grupul financiar spaniol Banco Bilbao Vizcaya Argentaria (BBVA) este acţionarul majoritar al TGB.