Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Mircea Geoană consideră că Ucraina nu are resurse să recupereze întreg teritoriul pierdut şi susţine să trebuie găsite formule ca Ucraina să rămână un stat suveran, chiar cu cedare de teritoriu, informează news.ro.
Mircea Geoană a fost întrebat, luni, la dezbaterea orgnizată de Digi 24 şi Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, dacă îl sună preşedintele ales al SUA, Donald Trump, ce alege între dezmembrarea Ucrainei şi continuarea războiului.
"În anii de la NATO am lucrat direct cu preşedintele Trump, îi datorez oarecum şi funcţia, pentru că atunci America a decis să lase poziţia numărul 2 pentru un est-european, şi cunosc cum lucrează şi cunosc cum face şi politică externă, extrem de energic, şi pe 20 ianuarie va veni şi va aplica aproape la virgulă ceea ce a spus în campanie. Deci va încerca să obţină o pace cât mai rapidă În Ucraina. Preşedintele Zelenski a simţit această schimbare la Casa Albă şi deja spune că anticipează inclusiv în anul 2025 o eventuală pace. Care este conturul unei păci juste şi durabile? Pentru că amândouă sunt importante", a declarat Geoană.
El a precizat că Ucraina nu are resurse să recupereze tot teritoriul pierdut, conform news.ro.
"În primul rând, este evident că Ucraina nu are resurse să recupereze întreg teritoriul pierdut. Crimeea este aproape imposibil de recuperat, iar partea Donbasului este deja rusificată. Ruşii stau acolo de doi ani şi ceva şi au rusificat. Atunci întrebarea pe care o vom avea şi discuţia pe care o voi continua cu preşedintele Trump, de la Cotroceni, este aceea de a găsi formule ca Ucraina, chiar cu cedare de teritoriu, să rămână un stat suveran pro-occidental şi să nu ne trezim peste şase luni de zile, după un aşa-zis armistiţiu, cu o nouă agresiune a Rusiei împotriva Ucrainei. Deci da pentru pace, dar în condiţii în care ucrainenii, dacă cedează ceva, în schimb să obţină pace, suveranitate şi libertatea de a merge către Occident unde aparţin", a transmis Mircea Geoană.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 18.11.2024, 21:22)
Mai sunt 2 luni pana atunci, se pot schimba multe intre timp.
2. fără titlu
(mesaj trimis de Conu di pisti Prut în data de 18.11.2024, 21:24)
Este evudent că acest mirific diplomat mioritic nu dă doi bani pe dreptul internațional.
3. fără titlu
(mesaj trimis de Conu di pisti Prut în data de 18.11.2024, 21:30)
Mai e și cealaltă față a monedei: are Pootin resurse să mențină teritoriile cucerite ? Rata de referință a băncii naționale a ajuns la 21%, dobânda la creditele imobiliare ale Sberbank a ajuns la 28%, cartofii s-au scumpit cu 73% de la inceputul anului, și au ajuns să vândă untul incuiat in cutii securizate să nu fie furat din magazine și să-l importe din Arabia Saudită. Dolarul a depasit 100 ruble, Trump urmează să pună presiune pe prețul petrolului, și Gazprom practic e in faliment. Deci ?
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.11.2024, 22:24)
Cel mai mare studiou de Film mujic Mosfilm, prin directorul acestuia Karen Shakhnazarov a donat armatei mujice, 28 de tancuri T-55 si 8 PT76 folosite ca recuzita:-)…Au mai ramas mujicii cu junk-ul ala de T-34 din Piata Rosie si crucisatorul Potemkin:-)…”Totul decurge conform planului”:-)
3.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 18.11.2024, 23:35)
vine acum cu o analiza cronicarul Grigore dupauRechea cu infloritoarea economie rusa,grafice,tabele
3.3. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.2)
(mesaj trimis de Conu di pisti Prut în data de 18.11.2024, 23:55)
Nu vă puneți cu uRechea că vă șterge redacția comentariul conform regulamentului. :)
4. Are dreptate
(mesaj trimis de Neamțul55 în data de 19.11.2024, 00:02)
Ucraina
Nu are cum să recupereze acele teritorii,numai dacă și țările NATO ar intra în război dar asta înseamnă război mondial, oricum Trump va opri acest război ,evident că Ucraina va primi garanții de securitate , comentariile de aici sunt nerealiste,din păcate nici o graniță nu este bătut în cuie, așa a fost tot timpul,trist dar adevărat ,starea de normalitate a omenirii este războiul,pacea este ceva intre două războaie
4.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de Conu di pisti Prut în data de 19.11.2024, 00:28)
Țările Baltice au devenit independente în 1990 și fără ca țările NATO să intre în război cu mujicii. Ucraina a primit "garanții de securitate" de la mujici după ce le-a predat mujicilor tot arsenalul nuclear moștenit de la URSS - mujicii s-au șters cu aceste "garanții" și distrug acum Ucraina. Granițele în Europa sunt inviolabile conform Acordului Final de la Helsinki semnat de URSS, și - implicit - de moștenitoarea leagală a URSS - Rosseia putinistă. E timpul să mai revedeți dreptul internațional, "măi dragilor".