Gheorghe Piperea: "Să privatizezi Oltchim acum, în starea în care se află, este o fantezie"

• Interviu cu avocatul Gheorghe Piperea

Reporter: Care credeţi că sunt şansele de reuşită ale privatizării Oltchim? Ieri, Remus Vulpescu, şeful OPSPI, a anunţat că deja au fost cumpărate 13 dosare de prezentare.

Gheorghe Piperea: Pentru confortul meu psihic şi intelectual, în calitate de contribuabil care a plătit pentru Oltchim (alături de ceilalţi contribuabili) peste un miliard euro în subvenţii şi alte ajutoare de stat, precum şi pentru menţinerea în viaţă a bietei pieţe de capital româneşti şi pentru stakeholder-ii Oltchim, sper ca şansele de reuşită a privatizării Oltchim să fie mari. Sper să apară un investitor curajos (ca să nu spun naiv) care să îşi asume cele 800 milioane euro datorii ale Oltchim, investiţiile de peste 400 milioane euro necesare, cei 3500 de salariaţi ai Oltchim, pierderile anuale de 100 milioane euro şi consecinţele globalizării (care, în cei patru ani de criză, în domeniu, au însemnat închiderea a peste 30 de capacităţi europene din petrochimie).

Faptul că s-au cumpărat 10 dosare de prezentare (domnul ministru Daniel Chiţoiu vorbea, ieri, de 12 - n.r. ulterior Remus Vulpescu a anunţat 13) nu înseamnă, însă, că se va face privatizarea. Interes pentru privatizarea Oltchim a existat dintotdeauna.

Gheorghe Piperea: Dovadă că, timp de patru ani, Statul român s-a chinuit să obţină (oare cu cîte costuri plătite consultanţilor?) aprobarea ajutorului de stat constînd în conversia creanţelor AVAS contra Oltchim în acţiuni emise de Oltchim, sub cuvînt că o astfel de conversie ar facilita privatizarea. Ca acum să renunţe de bună voie la această conversie.

Ne putem întreba de ce a fost nevoie de 4 ani ca să ajungi la concluzia că nu e bine să încerci conversia pe motiv că acţionarii minoritari ar putea să o conteste în justiţie?

Oltchim poate şi trebuie să fie o întreprindere valoroasă a industriei noastre. Dar a privatiza Oltchim acum, în starea în care se află, este o fantezie.

În schimb, a privatiza Oltchim după ce se vor fi şters în totalitatea sau în parte creanţele istorice ale AVAS contra Oltchim poate fi o realitate. Numai că ştergerea datoriilor nu se poate realiza decît prin reorganizare judiciară sau faliment.

Reporter: Consideraţi că statul ar fi trebuit să rămână acţionar majoritar la Oltchim sau să-l privatizeze?

Gheorghe Piperea: Statul ar trebui să păstreze un pachet de acţiuni strategic, un drept de veto asupra deciziilor care ar putea afecta stakeholder-ii, dar nu să rămînă acţionar majoritar. Această "calitate" poate fi exersată eficient, dar numai în cazul în care statul român şi-ar construi un fond de investiţii suveran care să acumuleze toate participaţiile în companii (atît cele majoritare, cît şi cele minoritare) şi care să gestioneze aceste participaţii prin manageri profesionişti. Or, asta înseamnă timp şi decizie politică îndrăzneaţă şi responsabilă. Nu mai e timp pentru Oltchim, vorba cîntecului.

Statul român, la Oltchim sau la altă companie publică, nu ar trebui să se implice în managementul companiilor. Oricînd în viitor, indiferent de aplicarea sau nu a celebrei "soluţii" a managementului privat, statul va tulbura şi va strica jocul economic prin interferenţele politice. Chiar dacă va avea "manager privat", o companie publică va fi sub controlul politicului, prin membri politici în CA/CS sau prin mandatari politici ai statului în AGA.

Reporter: Care este părerea dumneavoastră cu privire la metoda de privatizare aleasă de OPSPI pentru vânzarea combinatului?

Gheorghe Piperea: Este cît se poate de bizară - toţi ne aşteptam ca la AGA de luni să se realizeze conversia creanţelor în actiuni; se majora capitalul social, cu o anumită presiune asupra acţionarului minoritar, care ar fi trebuit să participe proporţional la majorarea capitalului, pentru a nu-şi diminua participaţia. Desigur, exista potenţialul unui litigiu, dar ar fi fost un litigiu gestionabil, mai ales că acţionarul minoritar şi-ar fi putut dezvălui intenţiile (nu prea clare pînă acum). În mod neaşteptat, s-a renunţat la conversie, deşi s-a aprobat prin AGA majorarea creanţei AVAS cu penalităţi (juridic, operaţiunea este strict inutilă, pentru că penalităţile şi dobînzile se adaugă principalului automat, zi cu zi, fiind fructe civile, în sensul Codului civil; juriştii ştiu ce spun...).

În continuare, investitorul/investitorii ar urma să cumpere, după caz, pachetul majoritar de acţiuni, creanţa AVAS şi creanţa Electrica. Deşi sunt diferite ca natură juridică, acţiunile majoritare şi cele două creanţe asigură posesorului (pot fi chiar trei posesori, diferiţi, din moment ce sunt trei licitaţii!) controlul asupra societăţii.

Cel ce deţine controlul acţionarial, însă, este într-o postură dezavantajoasă, întrucît posesorul creanţelor poate, oricînd, să declanşeze insolvenţa, preluînd în acest fel, controlul de la acţionari; aşa că, dacă nu vrea să fie atît de vulnerabil în faţa unei preluări ostile prin insolvenţă, invesstitorul (atît de naiv sau de curajos) care cumpără doar acţiunile va trebui fie să cumpere şi una din creanţe sau să le cumpere pe amîndouă, fie să încerce o înţelegere ulterioară cu posesorul creanţelor.

În caz de nereuşită, un astfel de investitor va fi aruncat pe fereastră, la propriu, un număr indefinit de milioane; de aceea spun că această privatizare este o fantezie; statul român ar trebui, de îndată, să ia decizia insolvenţei Oltchim. Numai în acest fel va putea salva întreprinderea de la dispariţia prin faliment.

Reporter: Deja se vorbeşte că statul nu va reuşi să privatizeze Oltchim şi îl va trimite în insolvenţă.

Gheorghe Piperea: Am spus că statul este nevoit să declare insolvenţa Oltchim. Este singura soluţie viabilă. Poate că statul se fereşte să vorbească despre insolvenţă acum, pentru a nu tensiona şi mai mult lucrurile (salariaţi în grevă spontană, acţionar minoritar speriat şi confuz, evoluţie fulgurantă a acţiunilor la bursă, investitori bulversaţi, FMI şi CE contrariat), dar va fi nevoit să declare insolvenţa pe 19 septembrie, cînd va fi "descoperit" că privatizarea a eşuat.

Dacă s-a putut la Hidroelectrica, unde insovenţa nu era aşa de evidentă, este clar că se poate şi la Oltchim, unde nu numai că insolvenţa este de mult instalată, ci debitorul este chiar insolvabil, din moment ce nu îşi plăteşte nici măcar salariaţii de două luni.

Aviz conducătorilor de drept sau de fapt ai Oltchim şi persoanelor care, direct sau indirect, au determinat insolvenţa Oltchim (inclusiv băncilor care au finanţat Oltchim şi auditorilor care au lăsat impresia că insolvenţa nu s-a instalat încă): omisiunea de declarare în 30 de zile de la instalare a insolvenţei este sancţionată cu răspunderea patrimonială personală pentru întreaga datorie a Oltchim, iar întîrzierea cu peste 6 luni a declarării insolvenţei înseamnă, automat, infracţiunea de bancrută simplă.

Reporter: Având în vedere că statul a renunţat la conversia creanţei AVAS în acţiuni, mai există vreo posibilitate ca organismele europene să sancţioneze România?

Gheorghe Piperea: Odată ce ajutorul de stat fusese autorizat, oricum nu mai există posibilitatea sancţionarii. Conversia însă nu se va mai putea face după ce un terţ va fi cumpărat creanţa AVAS sau creanţa Electrica. Pe de altă parte, în caz de eşec al privatizării (caz în care şi creanţa AVAS şi cea a Electrica ar rămîne acolo unde se află în prezent), ştergerea acestor datorii nu se va mai putea face decît prin insolvenţă. Aviz decidenţilor: conform dreptului Uniunii Europene, o ştergere de datorii publice prin planul de reorganizare sau prin lichidarea consecutivă falimentului nu este considerată ajutor de stat.

Reporter: Avocatul Cristian Duţescu consideră că decizia AGA Oltchim de luni privind actualizarea creanţei AVAS cu datoria la zi este discutabilă şi poate fi contestată întrucât, potrivit domniei sale, statul ar fi trebuit să se abţină de la vot, fiind în acelaşi timp acţionar şi creditor al companiei. Cum comentaţi?

Gheorghe Piperea: Nu aş vrea să comentez prea mult. Pot spune doar că, teoretic, acţionarii minoritari pot contesta hotărîrea AGA, dar nu pe acest motiv, ci pe motivul expus mai sus (ajustarea creanţei cu dobînzile şi penalităţile se realizează automat, nefiind necesară o hotărîre AGA în acest sens).

Reporter: Jurnalistul Dan Diaconescu susţine că în această privatizare este favorizată compania PCC, caietul de sarcini fiind practic scris "cu dedicaţie". Cum comentaţi?

Gheorghe Piperea: Nu are cum să fie favorizare aici. De ce ar cumpăra PCC o companie cu datorii de 800 milioane de euro? Doar pentru a o vedea în insolvenţă pînă la finalul anului?

Reporter: Vă mulţumesc!