Goldring are o ţintă de preţ pentru acţiunile Hidroelectrica între 129,2 şi 131,5 lei

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 2 februarie

Goldring are o ţintă de preţ pentru acţiunile Hidroelectrica între 129,2 şi 131,5 lei

English Version

Estimarea analiştilor casei de brokeraj este pentru următoarele 12 luni

Ţinta brokerilor se situează uşor peste preţul curent din piaţă al acţiunilor Hidro

Goldring foloseşte pentru evaluare metoda actualizării fluxurilor de numerar viitoare şi metoda comparativă

Departamentul de analiză al casei de brokeraj Goldring are o ţintă de preţ pentru acţiunile Hidroelectrica (H2O) situată între 129,23 lei şi 131,56 lei, în următoarele douăsprezece luni, conform unui raport publicat pe site-ul societăţii semnat de Roxana Stejerean şi Tamara Sardi.

Este o estimare cu puţin peste preţul acţiunilor Hidro de ieri, la ora 12:30, de 126,8 lei.

"Informaţiile care au stat la baza stabilirii intervalului de preţ au la bază bugetul de venituri şi cheltuieli aferent perioadei următoare, rezultatele preliminate pentru anul 2023, precum şi estimări ale specialiştilor cu privire la redresarea economică dar şi referitoare la preţul energiei electrice şi debitele maxime ale Dunării", se arată în document.

Conform raportului, prognoza pentru 2024 privind producţia totală de energie electrică a Hidroelectrica, ţinând cont de condiţiile hidrologice existente şi de estimările până la sfârşitul anului, se ridică la 17,3 TWh faţă de 16,3 TWh cât era estimarea anterioră.

Dividendele distribuite de Hidroelectrica în perioada 2020-2023 se află pe un trend ascendent. Dacă în 2020 compania a alocat dividende de două miliarde de lei, în 2023 suma distribuită s-a ridicat la 4,3 miliarde de lei, conform raportului Goldring.

"Ţinând cont de valoarea preliminată (2023) aferentă bugetului de venituri şi cheltuieli al emitentului, şi având în vedere o rată de distribuire de 90%, conform politicii de dividende a emitentului, estimăm că în 2024 Hidroelectrica ar distribui dividende în valoare de 5,4 miliarde de lei", se menţionează în document.

Astfel, dividendul pe acţiune este de 12,05 lei, ceea ce echivalează cu un randament brut de 9,5%, faţă de preţul titlurilor de ieri la ora prânzului.

Pentru evaluarea acţiunii Hidro, echipa de la Goldring metoda actualizării fluxurilor de numerar viitoare şi metoda comparativă cu multipli de evaluare a unor companii asemănătorare din pieţele internaţionale.

În ceea ce priveşte metoda comparaţiei, analiştii subliniază disparităţi semnificative în ceea ce priveşte parametrii evaluării, precum PER (Raportul Preţ/Câştiguri), P/BV (Raportul Preţ/Valoare contabilă), EV/CA (Valoarea întreprinderii/Cifra de afaceri) şi EV/EBITDA.

De pildă Hidroelectrica are un PER de 9,12, în vreme ce media eşantionului se ridică la 20,21, iar mediana la 14,44. "Această discrepanţă sugerează că piaţa percepe potenţialul de câştig al Hidroelectrica ca fiind inferior mediei sectorului, posibil reflectând o perspectivă mai rezervată asupra performanţei financiare viitoare a companiei", se arată în raport.

În ceea ce priveşte raportul P/BV, Hidroelectrica înregistrează o valoare de 2,53, depăşind semnificativ media eşantionului, care se situează la 1,57. "Investitorii acordă o evaluare mai generoasă activelor Hidroelectrica, ceea ce poate fi interpretat în mod diferit în funcţie de percepţia asupra calităţii acestora şi de încrederea investitorilor în perspectiva de creştere a valorii contabile", potrivit documentului.

Între companiile comparabile cu Hidro se numără Enel din Italia, Iberdrola din Spania, Fortum Oyj din Finlanda, Veolia din Franţa sau Verbund din Austria.

Prin metoda comparaţiei, echipa de la Goldring a obţinut un preţ de 131,56 lei pentru acţiunile Hidroelectrica, conform raportului.

În ceea ce priveşte metoda bazată pe actualizarea fluxurilor de numerar, în document se menţionează că prognozele au fost realizate pe termen mediu, perioada 2023-2026 fiind considerată un termen mediu de investiţie. "Pentru determinarea preţului-ţintă s-au luat în considerare rezultatele istorice aferente perioadei 2020-2022, rezultatele preliminare aferente anului 2023, precum şi Bugetul de venituri şi cheltuieli al emitentului, dar şi gradul de realizare istoric al acestuia", se menţionează în raport.

Preţul ţintă rezultat în urma aplicării acestei metode pentru acţiunea Hidro este de 129,23 lei, conform raportului Goldring.

Pentru acest an, Hidroelectrica estimează că va obţine un profit net de 4,84 miliarde de lei, cu 20% sub cel preliminat din anul trecut, de circa şase miliarde de lei, conform documentelor aferente adunării acţionarilor Hidro din data de 28 februarie, publicate pe site-ul companiei.

Notă:

Conţinutul raportului, realizat în numele Goldring, are scop informativ şi nu va fi considerat o recomandare de investiţii sau o ofertă de a cumpăra, a vinde sau a schimba nici un fel de instrumente financiare în conformitate cu legile pieţelor de capital din România sau cu cele ale altor state, se menţionează în raportul casei de brokeraj.

Opinia Cititorului ( 16 )

  1. H2O va fi un activ de ținut în portofoliu, este,, defensiv,,

    1. Defensiv da, dar nu stabila cum ar fi SNN sau SNG.Comparatia NU e buna deloc cu ce avem afara.Hydro e cam veche fratilor,au de retehnologizat aproape toate unitatile din portofoliu si au cumparat UCM(CARE E PE BUTUCI) sa le modernizam noi cu bani ...de unde din profitul in scadere.

      CA al statului cu o vasta experienta o sa duca Hidroelectrica in stratosfera

      stabila cum ar fi SNN!! firma asta are tot activul de productie pe un singur loc! in caz de accident major, sa dus pe apa sambetei!!

      SNG o fi el stabil!!! dar sa nu uitam ca de circa 10 ani se chinuie sa faca centrala de la Iernut, sumele alocate sau triplat fata de proiectul initial, iar pana cand o sa inceapa extractia de gaz din Marea Neagra o sa pape miliarde clientela abonata la bani gratis , daca intre timp nu termina turci de extras tot gazul din punga respectiva 

      Mai bine sa ia gazul turcii decat sa-l ia ungurii prin tunelurile dacice

    Analiștii goldring sunt cei mai tari, la ei upside sau down sunt de plus minus 2 fata de pretul de piata, munca in zadar srl

    1. dar le dau extrem de precis, uneori la pasi de cotare care nu exista :)))))

    Conform lor, tuturor, pretul H2O se va situa, in 2024, intre 95 si 140.

    Multumim! 

    1. Exact, se gaseste un raport de analiza pentru toata lumea, si pentru aia care asteapta sa cumpere la 95, si pentru aia care spera sa vanda la 140, eventual dupa ce au luat si dividend.

      Eu tin un pariu ca, dupa ce trece de 130 si un pic, mai vedem o corectie pana la 117-118, fara nici o legatura cu dividendul. Practic, mai descarca odata baietii care au cumparat la 120, si apoi cumpara din nou la 117-118 ca sa aiba randament bun la dividend. 

    DOAR sa stiu la ce pret vad airclaim, biowine, chromosome dynamics, adiss, hai sa facem o analiza pe ele. de ce au venit la bursa, ce mai cauta pe aici, si cum le-a evaluat goldring cand facea bani din pp-uri

    1. nu le-au evaluat. au gasit suficienti prosti utili care credeau ca au de afacere cu brokeri onorabili.

    eu nu ma mai obosesc sa citesc "analizele" facute de Goldring. am vazut cateva si mi-a fost de ajuns. nu au oameni capabili sa faca analize si calcule de valoare intrinseca

    Daca vreti o companie in dezvoltare puternica,uitati.va la Bucovina SA BUCS.Plus majorare de capital,pana pe 14 februarie

    "Sa nu mergi prea des la popul Laudat"....

    H2O - ce faci "mmmo".... in pret GOLD? "yyyyo"? 

    Nu putem sa spunem acelasi lucru (de rau) si de SNN!!! 

    Da vad ca a amuti "Redactia" nimic de rau de Uraniu si nici de Bine postar despre ai Nostrii Maratonisti pe aici?! 

    Cand pregatiti cele necesare?! Cand tre sa pasati alta tura la "oite"?! 

    Ma da nimic... nimic de SNN?! 

    Chiar asa ...  

    Ceva nu miroase a bine... Sa fie oare de la uraniu?! Sa nu "popuam" cu articole "radioactive". 

    s c c r e t 

    131 post dividend e bine,nu va convine?

    1. Nu

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb