Google a transmis CE noi propuneri pentru soluţionarea unei investigaţii antitrust

F.A.
Internaţional / 9 septembrie 2013

Google a transmis Comisiei Europene (CE) noi propuneri pentru soluţionarea investigaţiei antitrust, care a început în urmă cu trei ani, cu privire la practicile companiei în sectorul căutărilor pe internet, informează Bloomberg.

"Am primit noi propuneri de la Google în săptămâna care a trecut. Dacă vom fi satisfăcuţi cu noile propuneri, putem avansa către o soluţie agreată în următoarele luni", a declarat comisarul european pentru Concurenţă, Joaquin Almunia.

Google a propus anterior Comisiei Europene să eticheteze serviciile proprii şi să ataşeze acestora link-uri către cele mai populare servicii specializate ale companiilor rivale.

"Odată ce vom fi finalizat analiza, odată ce vom fi verificat dacă aceste noi propuneri ar putea înlătura motivele noastre de îngrijorare, vom transmite Google ce are de făcut", a afirmat Almunia, referindu-se la noile propuneri.

"Propunerea nostră abordează cele patru zone de interes ale CE. Continuăm să colaborăm cu comisia pentru a rezolva acest caz", a declarat purtătorul de cuvânt al Google, Al Verney.

Google este acuzată că promovează propriile servicii specializate de căutare, precum Google News sau Google Finance. Totodată, CE încearcă să determine dacă Google copiază de la companii concurente recenzii la produse turistice sau la restaurante şi dacă are acorduri cu alte site-uri sau cu dezvoltatori de software îndreptate împotriva concurenţilor din industria publicităţii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb