Grecia prelungeşte până în octombrie perioada de recapitalizare a băncilor

Ziarul BURSA #Internaţional / 5 septembrie 2012

Grecia va prelungi până la sfârşitul lunii octombrie perioada în care băncile elene trebuie să publice rezultatele din primul semestru, pentru a putea transfera fondului de stabilitate a doua tranşă a banilor pentru recapitalizare, 25 miliarde euro, şi pentru a aproba legislaţia necesară procesului. În mod normal, băncile ar fi trebuit să-şi publice rezultatele financiare pentru primul semestru până la sfrşitul lunii august, însă în acest an termenul a fost extins până spre sfârşitul lunii septembrie. În următoarele săptămâni, guvernul va aproba o nouă prelungire, până la finele lunii octombrie, scrie cotidianul elen Kathimerini, citat de Mediafax.

Până la momentul respectiv, executivul speră să rezolve problema băncilor sau să încheie procesul necesar distribuirii fondurilor pentru recapitalizare. Legislaţia necesară transferului de fonduri ar trebui aprobată în această lună.

Potrivit unor surse apropiate situaţiei, atât guvernul, cât şi creditorii externi ai Greciei vor să evite o soluţie care ar duce la o naţionalizare totală a instituţiilor de credit. În schimb, sunt analizate stimulente care să menţină caracterul privat al sistemului bancar, dar şi modalităţi de accesare a finanţării prin intermediul mecanismelor europene.

Cu cât este mai mare participarea sectorului privat la procesul de recapitalizare sau cea a Facilităţii Europene de Stabilitate Financiară, cu atât este mai redusă contribuţia guvernului elen.

Viceguvernatorul Băncii Greciei, Yiannis Papadakis, a declarat, luni, în comisia pentru finanţe a Parlamentului de la Atena că în afara celor patru mari bănci, National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank şi EFG Eurobank, nicio altă instituţie de credit elenă nu este considerată capabilă să supravieţuiască după recapitalizare.

National Bank of Greece deţine în România Banca Românească, EFG Eurobank este proprietarul Banc­post, iar Alpha Bank şi Piraeus Bank sunt prezente prin subsidiare cu aceleaşi nume.

Cele patru bănci au primit pentru recapitalizare, la sfârşitul lunii mai, 18 miliarde de euro provenite de la Facilitatea Europea­nă de Stabilitate Financiară.

Astfel, National Bank of Greece a primit 6,9 miliarde euro, Piraeus Bank a încasat 5 miliarde euro, EFG Eurobank a obţinut 4,2 miliarde euro, iar Alpha Bank 1,9 miliarde euro.

Al doilea acord de ajutor financiar extern pentru Grecia, de 130 de miliarde de euro, prevede un program 50 de miliarde de euro pentru susţinerea băncilor elene.

Fondurile sunt necesare pentru recapitalizarea băncilor, după pierderile masive înregistrate în urma restructurării datoriilor Greciei către creditorii privaţi, din luna martie, printr-un schimb de obligaţiuni. Acest schimb a permis reducerea datoriilor Greciei cu circa 107 miliarde de euro.

National Bank of Greece a primit 6,9 miliarde euro, Piraeus Bank a încasat 5 miliarde euro, EFG Eurobank a obţinut 4,2 miliarde euro, iar Alpha Bank 1,9 miliarde euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb