Grecia le va solicita clienţilor restaurantelor, barurilor şi cafenelelor care deţin spaţii în interior să facă dovada vaccinării împotriva COVID-19 sau a testării negative în ultimele 72 de ore, ca măsură de limitare a creşterii ratei de infectare cu noul coronavirus, a anunţat astăzi guvernul de la Atena, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Potrivit noilor reglementări, care vor rămâne în vigoare până în august, toate locurile în localurile "indoor" vor trebui să fie pe scaune. Persoanele care servesc masa pe terasele restaurantelor nu vor trebui să prezinte dovada vaccinării sau a testului negativ.
''Este esenţial să nu se dea impresia că pierdem controlul asupra pandemiei, astfel că industria noastră turistică poate funcţiona normal'', a declarat ministrul grec al dezvoltării, Adonis Georgiadis, într-o conferinţă de presă.
O aplicaţie lansată de guvern, COVID FREE GR, care poate scana certificatele digitale europene sau rezultatele testelor PCR va fi disponibilă pentru restaurantele, barurile şi cafenelele "indoor" pentru a se asigura respectarea noilor reguli.
Grecia a raportat luni 2.065 noi cazuri de COVID-19 şi zece decese în 24 de ore. Numărul total al persoanelor infectate cu noul coronavirus începând din februarie anul trecut a ajuns la 440.872, dintre care 12.802 de cazuri fatale.
Ministrul sănătăţii Vassilis Kikilias a afirmat că întregul personal medical care asigură îngrijirea la domiciliu va trebui ca până la 16 august să se vaccineze cu prima doză. Aceeaşi cerinţă se va aplica personalului medical din spitale şi policlinici cu data de 1 septembrie.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 14.07.2021, 06:54)
Sau tampit si grecii astia.. Anul asta nu merg in Grecia este plin de covid acolo.