Grecia vinde cea mai mare rafinărie petrolieră

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 10 iunie 2011

Grecia a inclus în planul de privatizare cea mai mare rafinărie petrolieră din ţară, "Hellenic Petroleum", potrivit acordului convenit de guvernul elen cu UE şi FMI, anunţă Reuters.

Conform documentului, Grecia va vinde în primul trimestru al anului viitor pachetul de 35,5% din "Hellenic Petroleum" aflat în proprietatea statului. Compania este listată la Bursa din Atena, are o capitalizare de piaţă de 2,06 miliarde euro (3 miliarde dolari) şi operează rafinării în Grecia, Macedonia şi benzinării în mai multe ţări din sud-estul Europei şi în Cipru. Cel mai mare acţionar al "Hellenic Petroleum" este "POIH Investment", cu o participaţie de 41%.

Planul de privatizare include şi cele două companii naţionale de gaze. Grecia urmează să vândă, în trimestrul al patrulea din acest an, 55% din acţiunile companiei naţionale de gaze DEPA şi 31% din operatorului naţional al reţelei de transport al gazelor naturale DESFA.

Autorităţile de la Atena vor să obţină 50 de miliarde euro din privatizări până în anul 2015, în vederea reducerii datoriei publice.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Intrebarea este retorica. Autorului opiniei ii perfect egal.. ce vor face grecii ! Pe noi ne intereseaza ce vor de fapt ,creditorii Greciei Si pana unde merge marinimia perfida dublata de rabdarea creditorilor..! Vor ajunge sa incaseze ei impozitele grecilor ,in contul datoriei externe? Sau vom asista la un act de curaj si o actiune militara in forta ,cu eliminarea clasei politice de la putere si stabilirea unor monopoluri serioase de stat,in domenii de baza ale economiei! Chiar daca este in UE ,si NATO ,Grecia este un stat independent si statul trebuie sa apere interesele cetatenilor sai ! In mod sigur, NATO si UE nu vor interveni in asemenea situatii! Cel mult,creditorii vor negocia si-si vor reduce din pretentii..! In situatii extreme ,politicul,daca este incapabil trebuie sa plece,cel putin temporar-cam un deceniu -de la putere!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb