Greva generală pe care Federaţia Sanitas a anunţat că o va declanşa pe fondul nemulţumirilor referitoare la salariile personalului tehnic din spitale a fost amânată, ca urmare a întâlnirii dintre reprezentanţii organizaţiei şi Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu.
"Ministrul Voiculescu a preluat toate nemulţumirile noastre şi în încercarea de a le atenua, s-a declarat total de acord cu solicitările noastre, dar a reiterat constrângerile bugetare. Reprezentanţii Federaţiei SANITAS l-au informat pe Ministrul Sănătăţii că membrii noştri de sindicat nu mai au răbdare şi nici nu consideră că ei sunt cei care trebuie să echilibreze bugetul în aşa măsură încât să poată elimina inechităţile salariale", infomrează Federaţia Sanitas prin intermediul unui comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, noi negocieri între ministrul Sănătăţii şi sindicalişti urmează să aibă loc pe 15 septembrie.
"Am solicitat Ministrului Voiculescu să îşi facă absolut toate calculele necesare pentru ca în 15 septembrie a.c. să poată prezenta în faţa membrilor Consiliului Naţional al Federaţiei SANITAS, posibile soluţii viabile pentru rezolvarea inechităţilor create de O.U.G. nr. 20 şi nr. 43/2016. În data de 15 septembrie 2016, Consiliul Naţional al Federaţiei SANITAS va lua decizia de declanşare a procedurilor pregătitoare ale grevei generale, în funcţie de răspunsul Ministrului Sănătăţii şi implicit în funcţie de solicitările şi voinţa membrilor noştri de sindicat", mai precizează sindicatul.