Grindeanu: "Consiliul de Administraţie trebuie să dea drumul la procedura prin care se va selecta managerul"

I.A.
Politică / 21 aprilie 2023

Grindeanu: "Consiliul de Administraţie trebuie să dea drumul la procedura prin care se va selecta managerul"

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a explicat numirea lui Cătălin Urtoi, consilierul său personal, în funcţia de director interimar al Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere, precizând că trebuia începută procedura de către Consiliul de Administraţie prin care va fi selectat managerul, iar pentru ca aceasta să se poată desfăşura era nevoie de numirea unui director interimar, ceea ce s-a întâmplat, potrivit news.ro.

Grindeanu a fost întrebat, astăzi, într-o conferinţă de presă, cum s-a ajuns în situaţia în care consilierul său personal Cătălin Urtoi să fie numit director general interimar la Compania Naţională de Investiţii Rutiere şi cum explică faptul că până acum a afimat că vor fi organizate concursuri "pe bune".

Grindeanu a afirmat: "Şi ce vă face să credeţi că nu e un concurs sau nu a fost un concurs pe bune? Daţi-mi voie să vă răspund. În primul rând, selecţia a fost făcută de către o firmă din afara ministerului. Aceste lucruri au fost, conform legii 109, s-a selectat un Consiliul de Administraţie. Acum că vorbim de Cătălin Urtoi, vreau să vă spun că atunci când am venit la CNIR unii domni celebri care se aflau înainte aici şi au cam luat un an de zile nişte indemnizaţii, nefăcând nimic. Vreţi să dezvolt? Cine i-a pus şi cum şi-au luat indemnizaţii timp de un an, nefăcând nimic? Revenind. Urmarea acestui proces pe 109 s-a ales Consiliul de Administraţie. Consiliul de Administraţie, care trebuie să dea drumul la procedura prin care se va selecta managerul. Ca să poată să existe această procedură, trebuie să aibă un director interimar. S-au întrunit, au numit un manager interimar, care are ca atribuţii acest lucru, să organizeze procedura de selecţie pentru directorul general".

Compania Naţională de Investiţii Rutiere a fost operaţionalizată, prin numirea directorului general interimar. Cătălin Urtoi va deţine această funcţie în următoarele patru luni.

Urtoi a fost vicepreşedinte al asociaţiei "Împreună pentru A8", iar în februarie 2022 a devenit consilier onorific al ministrului Sorin Grindeanu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb