GRUPUL BP: Petrolul şi gazele vor continua să aibă un rol în mixul energetic timp de ani de zile

G.U.
Materii Prime / 16 noiembrie 2021

Petrolul şi gazele vor continua să aibă un rol în mixul energetic timp de ani de zile

Gigantul petrolului BP este dedicat să combată schimbările climatice, a spus directorul general al grupului, Bernard Looney, care a insistat însă că hidrocarburile, precum petrolul şi gazele naturale vor continua să aibă un rol în mixul energetic timp de ani de zile, informează News.ro.

"S-ar putea să nu fie popular să spunem că petrolul şi gazele vor fi în sistemul energetic în următoarele decenii, dar aceasta este realitatea. Ceea ce vreau să facem este să ne concentrăm asupra obiectivului şi mi-aş dori să avem mai puţine poziţii ideologice şi să ne concentrăm mai mult asupra obiectivului, care în acest caz este reducerea emisiilor", a declarat Looney pentru CNBC.

Acesta a adăugat că înlocuirea cărbunelui cu gaze naturale, reducând astfel emisiile de carbon, "trebuie să fie un lucru bun". Şi apoi, în timp, vom decarboniza acele gaze naturale", a spus acesta, vorbind la forumul ADIPEC pentru industria energetică din Abu Dhabi.

Looney a subliniat că raportul "Net Zero" al Agenţiei Internaţionale pentru Energie, publicat în luna mai, a remarcat că, în 2050, aprovizionarea globală cu petrol "pe calea net zero" se va ridica în continuare la aproximativ 20 de milioane de barili pe zi.

"Deci orice persoană obiectivă... va spune că hidrocarburile au un rol de jucat, întrebarea devine atunci: ce faci în privinţa asta? Şi încerci să produci acele hidrocarburi în cel mai bun mod posibil", a adăugat Looney.

Comentariile acestuia vin după încheierea summitului climatic COP26 de la Glasgow la care aproape 200 de ţări au convenit "să reducă treptat" utilizarea cărbunelui, în loc "să elimine treptat", China şi India insistând asupra schimbării termenului în ultimul moment, precum şi "să elimine treptat" subvenţiile pentru combustibilii fosili şi să îmbunătăţească sprijinul financiar către ţările cu venituri mici.

Acordul a avut o reacţie mixtă în mass-media globală, iar activiştii pentru schimbările climatice au spus că nu merge suficient de departe.

Looney a afirmat că BP a făcut schimbări dramatice pentru a se concentra pe energiile regenerabile, spunând: "Nu cred că cineva ar privi BP în mod obiectiv şi ar spune că nu ne îndreptăm spre tranziţie".

"În urmă cu peste 12 luni, aveam mai puţin de 10 gigawaţi în surse regenerabile, astăzi avem peste 23 de gigawaţi. În urmă cu douăsprezece luni, nu aveam nimic în domeniul eolianului offshore, astăzi ne aflăm pe pieţele cele mai mari şi cu cea mai rapidă creştere din lume, din SUA şi Marea Britanie, cu 3,7 gigawaţi'', a precizat Bernard Looney.

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb