Grupul "Rompetrol" nu a finalizat, încă, negocierile cu autorităţile române privind plata datoriei de 600 milioane dolari a "Rompetrol Rafinare".
Saduokhas Meraliyev, directorul general al "Rompetrol Group" a declarat, ieri, în cadrul "Kazakh Business Forum": "Faptul că ne propunem majorarea de capital la < Rompetrol Rafinare > pentru plata unei părţi a datoriei către stat nu înseamnă că am finalizat negocierile cu autorităţile române. Acestea sunt, încă, în derulare şi sperăm să le încheiem până la termenul limită care expiră în septembrie. Avem încrederea că soluţia pe care o vom găsi va fi convenabilă pentru ambele părţi".
Consiliul de Administraţie al "Rompetrol Rafinare" a propus acţionarilor majorarea capitalului social cu până la 450 milioane lei, bani destinaţi răscumpărării parţiale a obligaţiunilor emise de societate în 2003 în contul datoriilor sale istorice. Scadenţa obligaţiunilor în valoare de 600 milioane de dolari este în septembrie, anul acesta.
Directorul general al "Rompetrol" a subliniat că grupul "KazMunaiGaz", acţionarul majoritar, încă nu a luat o decizie privind implicarea în proiecte de explorare şi producţie a resurselor româneşti de petrol şi gaze, şi nici privind implicarea în proiectul oleoductului PEOP Constanţa-Trieste. Domnia sa a mai spus: "Dacă mă întrebaţi pe mine personal, eu aş vrea să se implementeze proiectul PEOP nu din Constanţa, ci din Năvodari, de la Petromidia. Platforma de la Petromidia este pregătită să facă faţă unui asemenea proiect".
Saduokhas Meraliyev a ţinut să precizeze că "Rompetrol" prezintă diviziei de explorare şi producţie a "KazMunaiGaz" toate oportunităţile investiţionale din România. Grupul kazah va decide dacă va investi în regiunea noastră sau în alte ţări: "< Rompetrol > este mai puţin implicat în explorarea şi producţia resurselor de petrol şi gaze din România. Avem operaţiuni în doar cinci perimetre din România şi am participat la o licitaţie pentru perimetre din Marea Neagră. Dar încercăm să implicăm divizia de explorare şi producţie a < KazMunaiGaz > în proiecte de amploare din România şi din regiune. Aceste proiecte sunt în concurenţă cu alte investiţii din alte ţări. Vom vedea ce va decide < KazMunaiGaz >".
Domnul Meraliyev a anunţat că un volum important de investiţii în rafinăria Petromidia se va încheia în toamna anului viitor.
Pentru 2010, domnia sa estimează un nivel investiţional de 240 milioane USD, din care 170 milioane USD sunt pentru programul de investiţii în rafinărie.
În perioada 2008-2009, valoarea totală a sprijinului acordat de "KazMunaiGaz" Grupului "Rompetrol" se ridică la 1,8 miliarde USD. Din această sumă, numai în 2009, "KazMunaiGaz" a acordat "Rompetrol" 1,1 miliarde USD pentru asigurarea capitalului de lucru şi rambursarea unor împrumuturi bancare.
Nivelul total al investiţiilor Grupului "Rompetrol" în perioada 2002 - 2009 se ridică la suma de 1,25 miliarde USD, din care 700 milioane USD au fost cheltuiţi în perioada 2007-2009.
Grupul "Rompetrol" a ajuns să controleze 98,63% din "Rompetrol Rafinare", în urma unei oferte publice de preluare a acţiunilor RRC desfăşurată pe piaţa de capital. Compania de stat "KazMunai Gaz" a cumpărat 75% din Grupul "Rompetrol" Olanda în 2007 de la omul de afaceri Dinu Patriciu, anul trecut achiziţionând şi restul de 25%.
1. fără titlu
(mesaj trimis de times în data de 04.06.2010, 11:16)
e clar ca trag de timp. si-au scos banii asta numai din dobanzi...daca ar fi cumparat titluri de stat ...
2. c e-o fi acolo
(mesaj trimis de fost investitor rrc în data de 04.06.2010, 12:25)
ce-o fi in rrc ? fostii si actualii proprietari au "investit" si "investesc" in continuare ; au imprumutat-o si o imprumuta pe rupte dar nu reusesc sa faca si profit acolo . de ce baga bani de atatia ani daca nu scot un bilant cu profit ? e clar ca profitul se scade prin afaceri cu sine . parerea mea ! s-ar cuveni ca si anaf-ul sa intre serios in rrc si sa-si faca o parere.