Guvernul a aprobat o schemă de ajutor de minimis pentru stimularea investiţiilor efectuate de investitori individuali

Luciana Bănică
Politică / 8 decembrie 2016

Guvernul a aprobat o schemă de ajutor de minimis pentru stimularea investiţiilor efectuate de investitori individuali

Guvernul a stabilit, printr-un memorandum, instituirea unei scheme de ajutor de minimis privind stimularea investitorilor individuali de a realiza investiţii de capital pentru sprijinirea IMM-urilor, potrivit unui comunicat al Executivului, remis redacţiei.

Schema nu instituie direct măsuri de ajutor de minimis, ci prevede facilităţi fiscale pentru persoanele fizice care investesc în societăţi, conform Legii 120/2015 privind stimularea investitorilor individuali - business angel, conform sursei citate.

Astfel, ajutorul de minimis se acordă ca finanţare de risc, sub forma investiţiilor de capital în numerar la societăţile în care investitorii aleg să investească. Investiţia efectuată este asimilată cu acordarea unui ajutor de minimis întrucât este realizată în vederea acordării de facilităţi fiscale persoanei fizice, în calitate de investitor, implicându-se astfel resurse bugetare de stat prin renunţarea la încasarea unor venituri sub forma de impozite.

Investiţia este efectuată de către o persoană fizică, într-o societate al cărei asociat devine, prin dobândirea de părţi sociale ca urmare a majorării capitalului social. Majorarea se efectuează prin aportul de capital în numerar al persoanei fizice care devine investitor individual - business angel. Suma investită este cuprinsă între 3.000 şi 200.000 de euro, echivalent în lei la cursul Băncii Naţionale a României. Aceste limite de sume se aplică cumulat, indiferent de numărul investitorilor, se arată în comunicat.

"Pot beneficia de această schemă de ajutor societăţile din categoria microîntreprinderi şi întreprinderi mici, care întrunesc cumulativ următoarele condiţii: sunt constituite ca societăţi cu răspundere limitată, sunt întreprinderi autonome în sensul Legii 346/2004, nu se află în incapacitate de plată sau în stare de insolvenţă sau faliment şi nu a fost deschisă procedura concordatului preventiv sau lichidării societăţii, prin acordarea unui ajutor de minimis, prin intermediul prezentei scheme, nu depăşesc plafonul de minimis calculat pe durata a trei exerciţii financiare, nu există legături între structurile acţionariatului solicitantului şi personalul din cadrul administratorului schemei şi afini şi rudele acestora până la gradul II inclusiv", arată Executivul.

Momentul acordării ajutorului de minimis este data înregistrării menţiunii privind majorarea capitalului social al societăţii la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.

Schema de ajutor de minimis se va derula pe perioada cuprinsă de la data intrării în vigoare până la 31 decembrie 2020, cu posibilitatea prelungirii, în acord cu regulamentele Comisiei Europene privind acordarea ajutoarelor de minimis.

Numărul estimat de beneficiari este de 372 de microîntreprinderi şi întreprinderi mici pe întreaga durată de valabilitate a schemei de minimis.

Iniţiatorul şi furnizorul schemei de minimis este Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri. Oficiile teritoriale pentru IMM şi Cooperaţie (OTIMMC), structuri aflate în subordinea MECRMA, au calitatea de administratori ai schemei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb