Guvernul a decis, printr-un proiect de lege adoptat astăzi, să suporte, practic, salariul minim pe economie pentru ucenicii şi stagiarii care sunt încadraţi de către angajatorii care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României, potrivit unui comunicat remis Redacţiei.
Executivul transmite: "Astfel, angajatorul care încheie un contract de ucenicie beneficiază, la cerere, pe perioada derulării acestuia (între unul şi trei ani), de o sumă în cuantum de 1125 lei/lună (net), echivalentul în lei a 250 euro/lună, din bugetul asigurărilor pentru şomaj. Finanţarea poate fi făcută din fonduri europene structurale şi de investiţii - asistenţa financiară nerambursabilă acordată României, conform legii şi cu respectarea condiţiilor finanţatorului, şi din fonduri publice naţionale".
Contractele de ucenicie aflate în derulare la data intrării în vigoare a legii, îşi produc efectele până la expirarea perioadei pentru care au fost încheiate potrivit legislaţiei în vigoare la data încheierii lor.
Totodată, Guvernul a decis să acorde angajatorilor câte 1350 de lei/lună (net), adică echivalentul a 300 euro/lună, pentru a stimula încheierea contracte de stagiu cu absolvenţi de învăţământ superior. Suma se acordă pe perioada derulării contractului de stagiu, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, în limita fondurilor alocate. Măsura va putea fi finanţată din fonduri structurale şi de investiţii şi din fondurile publice naţionale aprobate în bugetul asigurărilor pentru şomaj. Sumele din bugetul asigurărilor pentru şomaj destinate finanţării acestor măsuri vor fi alocate în limita bugetului aprobat pe 2017 şi a estimărilor pe anii următori. Accesarea de fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020, se va realiza din Programul Operaţional Capital Uman.
Contractele de stagiu aflate în derulare la data intrării în vigoare a legii îşi produc efectele până la expirarea perioadei pentru care au fost încheiate. Măsurile sunt menite a sprijini angajatorii, cărora le este suportat, astfel, salariul minim pe economie pentru ucenicii şi stagiarii pe care îi angajează, conform sursei citate.
Executivul mai precizează: "Pe de altă parte, aceştia vor primi, la finalizarea uceniciei sau a stagiului, certificate doveditoare în acest sens şi vor deveni, astfel, forţă de muncă deja calificată. Măsurile sunt menite să ducă şi la scăderea şomajului, dat fiind faptul că ucenicii şi stagiarii vor putea fi păstraţi de către angajatorul care i-a calificat sau - în caz contrar - îşi vor putea căuta loc de muncă aferent calificării astfel obţinute".
Potrivit comunicatului, proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.279/2005 privind ucenicia la locul de muncă şi a Legii nr.335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenţii de învăţământ superior va fi transmis Parlamentului, spre adoptare.