"Holcim" cere despăgubiri Venezuelei

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 24 martie 2009

"Holcim" nu a primit nicio despăgubire pentru activele expropriate de statul venezuelean.

"Holcim" nu a primit nicio despăgubire pentru activele expropriate de statul venezuelean.

Producătorul elveţian de ciment "Holcim" Ltd. a înaintat, la Centrul Internaţional pentru Soluţionarea Disputelor privind Investiţiile (ICSID), din Washington, procedurile pentru arbitraj internaţional împotriva Republicii Venezuela, solicitând despăgubiri pentru exproprierea, de către guvern, a subsidiarei sale "Holcim Venezuela".

La data de 3 aprilie 2008, preşedintele Venezuelei a anunţat că guvernul va naţionaliza industria cimentului din ţară, iar în 27 mai 2008 a emis un decret prin care naţionaliza "Holcim Venezuela" şi alte două companii străine din domeniu. Decretul a început să-şi producă efectele la data de 18 iunie 2008.

În baza decretului de naţionalizare, guvernul venezuelean a invitat "Holcim" să negocieze acordarea de compensaţii pentru activele naţionalizate. Urmărind o soluţie amiabilă, "Holcim" a acceptat invitaţia guvernului. În 18 august, "Holcim" şi "Petroleos de Venezuela" SA (PDVSA) - în numele statului, au semnat un Memorandum de Înţelegere, prin care au acceptat să negocieze un acord pentru transferul a 85% din "Holcim" la PDVSA.

Părţile au lansat negocierile privind achiziţia acţiunilor "Holcim", însă în octombrie, guvernul venezuelean a oprit discuţiile, fără să mai încheie vreun acord. Drept urmare, "Holcim" nu a primit nicio despăgubire pentru activele expropriate.

În plângerea adresată ICSID, "Holcim" arată că Venezuela şi-a încălcat obligaţiunile stabilite de un acord încheiat cu Elveţia în noiembrie 1993, prin faptul că nu a plătit despăgubirile prevăzute pentru exproprierea de active.

"Holcim" cere despăgubiri echivalente cu valoarea de piaţă a tuturor activelor la momentul naţionalizării.

La rândul său, producătorul mexican de ciment "Cemex" SAB a solicitat, anul trecut, arbitrajul cu privire la decizia Venezuelei de a naţionaliza fabricile sale locale. "Cemex" deţinea, în Venezuela, trei fabrici de ciment, 30 de fabrici mai mici de beton, un terminal naval şi alte facilităţi.

Preşedintele Venezuelei a acuzat companiile private producătoare de ciment că preferă să exporte, în loc să vândă producţia pe piaţa locală, ca să contribuie la reducerea deficitului de locuinţe.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb