IAR Ghimbav intră în vacanţă

Ovidiu VRÂNCEANU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 12 iulie 2011

Vineri este ultima zi de muncă pentru angajaţii companiilor IAR Ghimbav, Construcţii Aeronautice şi Eurocopter România. Cei peste 500 de angajaţi ai celor trei societăţi comerciale vor intra începând de săptămâna viitoare în concediu legal până pe 16 august.

De altfel, în fiecare an cele trei companii îşi trimit angajaţii în concediu în acelaşi timp, făcând astfel economii masive la plata utilităţilor.

IAR Ghimbav şi Construcţii Aeronautice sunt două societăţi controlate de stat, prin Ministerul Economiei, în timp ce Eurocopter România este un joint-venture între concernul francez Eurocopter şi compania IAR.

Acţionarii IAR Ghimbav au fost convocaţi pentru 22 iulie pentru a discuta Bugetul de Venituri şi Cheltuieli pe anul în curs, precum şi planul de activitate pe 2011. Potrivit Bugetului de Venituri şi Cheltuieli aprobat de Guvern, IAR Ghimbav şi-a programat pentru acest an un profit brut de 3,517 milioane de lei, în scădere cu 21,8% faţă de câştigul obţinut anul trecut, de 4,5 milioane de lei. Veniturile totale ale companiei ar urma să scadă în acest an cu 20,7%, de la 70,219 milioane de lei la 55,688 milioane de lei. Veniturile din exploatare ar urma să scadă cu doar 7,2%, de la 59,119 milioane de lei la 54,838 milioa-ne de lei, în timp ce veniturile financiare ar urma să scadă cu 92,3%, de la 11,1 milioane de lei la 850.000 de lei.

Cheltuielile companiei ar urma să scadă, de asemenea, cu 20,6%, de la 65,719 milioane de lei la 52,171 milioane de lei, se mai arată în documentul citat. Productivitatea muncii ar urma să crească în acest an, potrivit BVC-ului, de la 193.000 de lei la 210.000 lei/persoană (peste 8%), având în vedere că societatea a trecut prin două valuri de restructurare de personal în ultimii doi ani. Şi câştigul mediu lunar pe salariat ar urma să crească în acest an cu 3,2%, de la 2.996 lei la 3.092 lei, în condiţiile unui fond de salarii diminuat cu 26,9%, de la 12,697 milioane de lei la 9,282 milioane de lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb