IGPF: Aproximativ 258.100 de persoane au tranzitat ieri frontierele

V.G.
Miscellanea / 24 august 2022

Aproximativ 258.100 de persoane au tranzitat ieri frontierele

Aproximativ 258.100 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 65.500 mijloace de transport, au efectuat ieri formalităţile de control atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară, a informat Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, informează Agerpres.

Potrivit IGPF, pe sensul de intrare în România, au fost 108.469 de persoane, dintre care 11.703 de cetăţeni ucraineni (în scădere cu 3,16% faţă de ziua precedentă). Începând cu data de 10 februarie (perioadă pre-conflict), au intrat în România 2.052.348 de cetăţeni ucraineni.

În zonele de competenţă - punctele de trecere şi "frontiera verde" - poliţiştii de frontieră au constatat 55 de fapte ilegale: 29 de infracţiuni şi 26 de contravenţii, săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.

Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate ce urmau a fi introduse ilegal în ţară, care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de peste 100.000 lei.

Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 20.700 lei.

În ultimele 24 de ore, nu s-a permis intrarea în ţară a 28 de cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege, şi, de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 27 de cetăţeni români din diferite motive legale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb