ILUZIA REVENIRII LA PROSPERITATEA DE ALTĂDATĂ ESTE PUTERNICĂ ŞI ÎN PENINSULA IBERICĂ Cât va mai crede Spania în promisiunile guvernului său?

Situaţia din Rusia şi haosul de pe pieţele financiare internaţionale, care s-au instalat confortabil pe prima pagină a presei, au mutat în plan secund toate ştirile privind dinamica economică şi datoriile statelor din zona euro.

Acesta este contextul în care premierul spaniol, Mariano Rajoy, a venit cu declaraţii optimiste, menite să pregătească starea de spirit a electoratului înainte de alegerile de anul viitor.

"Previziunile guvernamentale arată că vom avea o creştere economică de cel puţin 2% anul viitor, cea mai mare din Uniunea Europeană", a declarat Rajoy, conform unei ştiri Reuters. În ciuda ratei extrem de ridicate a şomajului, redresarea cererii interne este considerată "responsabilă" pentru creşterea din ultimele trimestre.

Dar ceva nu se leagă. Bloomberg a scris recent că "o mare parte a spaniolilor care au votat pentru Partidul Popular în 2011 au uitat acest lucru".

De unde să vină amnezia? De la scandalurile în care sunt implicaţi oficiali ai PP, acuzaţi de alocarea preferenţială a contractelor publice, după cum mai scrie Bloomberg? Sau de la efectele sociale dezastruoase ale programului de austeritate, care au propulsat un partid abia născut, Podemos, pe primul loc în sondajele de opinie?

Acest program nu a avut o influenţă majoră asupra restructurării pieţei muncii, după cum o arată şi extinderea recentă a perioadei de plată a ajutoarelor sociale pentru aproape jumătate de milion de şomeri cu familii, în condiţiile declinului forţei de muncă la nivel naţional, pe fondul emigraţiei substanţiale din ultimii ani.

În declaraţiile lor optimiste, autorităţile de la Madrid uită să amintească o problemă fundamentală: cum vor fi plătite datoriile la nivel naţional şi la nivelul celor 17 regiuni semi-autonome.

Ultimele date de la Banca Spaniei arată că datoria publică totală, determinată conform procedurii de deficit excesiv (PDE) a Comisiei Europene, a crescut până la 1,02 trilioane de euro în T3 2014, de la 961,24 miliarde în aceeaşi perioadă a anului trecut.

Fără "ajustările" permise de normele europene, datoria totală a crescut în T2 2014 până la 1,493 trilioane de euro (vezi graficul 1), cu circa 200 de miliarde peste nivelul din T2 2013, şi reprezintă 141% din PIB.

Raportul dintre datoria "oficială" (n.a. datoria PDE) şi PIB a crescut până la 96,8% în 2014, de la 92,1% în 2013. Oare despre ce fel de "austeritate" este vorba în Spania, dacă avansul datoriilor publice nu a fost nici măcar temperat?

Şi cum vor fi plătite acestea, când este puţin probabilă o revenire pe traiectoria de creştere din perioada umflării bulei imobiliare? Este de ajuns să amintim că datoria publică totală a crescut cu 14,5% în 2013, până la 1,356 trilioane de euro, în timp ce PIB-ul nominal a scăzut cu 0,6%, până la 1,049 trilioane, pentru a observa dezechilibrul major dintre datorii şi surse de rambursare.

Problema datoriilor nesustenabile există şi la nivelul regiunilor semi-autonome, valoarea totală a acestora ajungând la 232 de miliarde de euro în T3 2014, după o creştere anuală de 16,1%, echivalentă cu 32,3 miliarde. Faţă de T1 2000, datoria totală a regiunilor din Spania a crescut de peste 6 ori până în T3 2014 (vezi graficul 2).

Cele mai mari datorii au fost "acumulate" de regiunile Catalonia (63,1 miliarde de euro, adică 27% din datoria totală a regiunilor), Valencia (35,9 miliarde), Andaluzia (27,7 miliarde) şi Madrid (25,1 miliarde).

Iar perspectivele pentru anul viitor nu indică oprirea tendinţei de creştere a datoriilor regionale. Autoritatea Independentă pentru Responsabilitate Fiscală (AIRF), instituţie creată după ce Spania a cerut de la UE peste 40 de miliarde de euro pentru stabilizarea sistemului bancar, a precizat recent că ţintele de deficit din 2014 şi 2015 vor fi foarte greu de atins, după cum scrie Reuters. Fără limbajul diplomatic, aceasta înseamnă că există o probabilitate mare de depăşire a deficitului bugetar regional, care este stabilit la 1% din PIB în 2014 şi 0,7% din PIB în 2015.

După cum se observă, dinamica datoriei publice, atât la nivelul guvernului central cât şi a celor regionale, arată că promisiunile guvernamentale, privind menţinerea tendinţei de creştere a economiei, nu au nicio acoperire, chiar dacă ignorăm noile evoluţii ale războiului financiar dintre Statele Unite şi Rusia.

Dincolo de declaraţiile optimiste, se pare că nici guvernul Rajoy nu prea crede prognozele oficiale. Altfel de ce ar forţa aprobarea unui proiect de lege prin care vor fi interzise protestele neautorizate în apropierea "clădirilor care oferă servicii de bază" şi aplicarea unor amenzi masive celor care nu se supun ordinelor poliţiei, în numele "garantării mai bune a securităţii publice"?

"Scopul legii este descurajarea cetăţenilor de a-şi exercita drepturile lor fundamentale", a declarat un reprezentant al organizaţiei "Judecătorii pentru Democraţie" pentru Agenţia France Presse.

Deci guvernul se pregăteşte pentru accentuarea tensiunilor sociale, mai ales odată cu intrarea în anul electoral 2015, când vor avea loc alegeri parlamentare, regionale şi locale.

Creşterea accelerată în sondaje a partidului Podemos, aflat, în prezent, destul de departe în faţa Partidului Popular al lui Mariano Rajoy şi a Partidului Socialist, constituie un nou coşmar pentru cercurile de putere de la Bruxelles.

Podemos a învăţat rapid din experienţa altor partide radicale din Europa şi, fără să aştepte valul de indignare şi acuzaţii venite de la cei pătrunşi de spiritul european, a luat o măsură preventivă. Urmând exemplul partidului Syriza din Grecia, a fost temperat discursul şi programul, renunţându-se la promisiunile de a reduce vârsta de pensionare şi de a opri rambursarea datoriei publice. Pasul înapoi faţă de programul radical de stânga iniţial a fost făcut, probabil, pentru câştigarea "respectabilităţii" europene.

În ceea ce priveşte datoria publică, Reuters arată că, "deşi se pronunţă în continuare pentru restructurarea acesteia, Podemos a promis că va aplica măsura doar după consultarea creditorilor şi a partenerilor europeni".

Numărul mare al soluţiilor nerealiste propuse de Podemos, cu excepţia default-ului suveran, arată cât de puternică este iluzia revenirii rapide la prosperitatea de altădată, prin simpla renunţare la austeritate şi aplicarea unor politici socialiste radicale.

Dacă autorităţile spaniole nu atacă direct problema datoriilor, fără niciun fel de întârziere, atunci vom şti că planul final este default-ul suveran, indiferent de opiniile "partenerilor" europeni sau de culoarea politică a celor care vor fi chemaţi să anunţe lumii că Spania este din nou falimentară.