Impostura demagogului rus Dughin

Un miracol face să citesc "Manifestul Alianţei Revoluţionare Globale" al fostului profesor de sociologie Alexandr Ghelievici Dughin, de la Universitatea de Stat din Moscova, în aceste zile când, aici, este deschisă expoziţia celebrului american de origine slovacă Andy Warhol, regele pop-art şi chiar dacă, în realitate, între cei doi nu există altă legătură decât că ambele acţiuni au loc unde mă aflu eu, adică la Bucureşti, totuşi mintea mi i-a asociat, astfel că după ce am examinat documentul, am întrebat-o pe fiica mea cum îl cheamă pe ăla care a vopsit-o pe Marilyn Monroe, iar ea, ca masterată în grafică (dar, mai ales ca fiică), nu a avut nevoie de nici o lămurire suplimentară la întrebarea oligofrena, ca să-mi spună că mă refer la Andy Warhol, ba m-a mai şi informat că are o expoziţie aici, în această perioadă când Russiatoday.ro a publicat Manifestul.

Nu-i acesta un miracol?!

Citesc ceva şi îmi răsare în minte altceva, care, însă, este actual, făra ca eu să o ştiu.

Cred că, dacă aş scoate din raft un volum din Operele complete ale lui Stalin (le am pe toate, frate!, coperţi pânzate, Marx, Engels, Lenin - toate!), undeva pe la pagina 253, mi-aş da seama unde se ascunde Sebastian Ghiţă.

Mă rog, nu ştiu de ce mi-a venit în minte Stalin, dar Dughin îi este discipol, în schimb Sebastian Ghiţă nu-i poate fi inferior lui Andy Warhol , pentru că şi el ar fi capabil să coloreze o fotografie a Laurei Codruţa Kovesi - stop!, trebuie să pun stop acestui delir, (sunt în pericol să aflu cine l-a asasinat pe Kennedy în 1963, după ce va fi avut o aventură cu Marilyn Monroe, amanta lui Fidel Castro, prieten cu Hugo Chavez - autor al "chavismului" antiamerican şi antiliberal, sursa de inspiraţie ideologică a lui Dughin) - stop!, căci subiectul este "Manifestul Alianţei Revoluţionare Globale".

"Manifestul Alianţei Revoluţionare Globale" este prima lucrare de ideologie rusă contemporană pe care am citit-o, dar fraza asta poate să inducă în eroare, pentru că, de fapt, nu am defel lecturi în domeniu, nu citesc ideologie contemporană deloc, fie ea rusească sau de oricare altă origine, aşa că, iniţial, nu a contat că documentul a fost elaborat la Moscova, de un grup de intelectuali al cărui lider este Dughin, deşi alţii vădesc idiosincrazie faţă de tot ceea ce ne vine de la "fraţii de la Răsărit".

N-am prejudecaţi.

N-am nimic contra ruşilor.

Am citit Manifestul cu reală curiozitate, pentru că mi-a sărit în ochi expresia "sfârşitul lumii" şi am vrut să aflu cum concepe asta altcineva decât mine.

Critica la "Manifestul Alianţei Revoluţionare Globale" care urmează, nu izvorăşte din vreo ostilitate faţă de ruşi, ci, oarecum, dimpotrivă, pentru că documentul este o ruşine ca nivel de elaborare, descalificând pretenţiile teoretice ale autorilor şi zădărnicind speranţa oricărei dezbateri pertinente - textul nu este decât propagandă joasă, rudimentară, autocontradictorie - astfel că, de la un punct, când am mai dat şi de îndemnul la nimicirea fizică a liberalilor de oriunde, am început să şovăi că îşi are rostul examinarea şi dacă totuşi am finalizat-o, asta se datorează, în parte, preţuirii pentru Dostoievski si Cehov.

Celălalt motiv care m-a făcut să nu abandonez este faima lui Dughin de "eminenţa cenuşie la Kremlin" (unii susţin că, în realitate, nu are nici un fel de audienţă la Putin), faima că ar fi fiind "cel mai periculos filosof din lume" (periculos o fi, dar filosof, nici vorbă) şi faptul că se întâlneşte când şi când, cu unele notabilităţi ale politicii româneşti, fiind privit ca o somitate.

În 2011, într-un studiu consacrat lui Dughin ("Rusia lui Alexandr Dughin"), Oprea Rodica relata:"În interiorul Rusiei de astăzi, Dughin este citit în cazărmi provinciale, în şcoli militare şi stă pe raftul bibliotecilor personale ale ofiţerilor KGB, marile universităţi civile acordându-i un rol oarecum marginal. Cu toate acestea, Dughin este studiat şi chiar dacă în mod oficial nu este asumat, aceasta nu înseamnă că multe dintre ideile lui nu sunt agreate sau puse în practică într-o altă formă de manifestare". Între timp, Dughin a intrat pe lista persoanelor interzise în SUA şi Canada, pentru rolul atribuit în conflictul Rusiei cu Ucraina şi a fost demis de la catedra de sociologie, drept urmare a unei petiţii semnate de zece mii de inşi, oripilaţi de declaraţia lui publică, într-un interviu, privitoare la tratamentul care trebuie aplicat ucrainienilor: "Ucideţi-i, ucideţi-i, ucideţi-i! N-ar trebui să mai existe discuţii. Ca profesor, eu aşa consider." Omul este incoerent. Aflu din Wikipedia că, în 2014, în conflictul său cu Serghei Kurghinian, Dughin a spus: " Kurghinian a depăşit o linie roşie: controversa ideologică este ceva, destrucţia fizică a patrioţilor ruşi este altceva". Dar, asta nu-l împiedică pe Dughin să îndemne la destrucţia fizică a liberalilor, ilustrând că, de fapt, nu are niciun fel de convingere.

Adevărul este că fostul profesor universitar moscovit de sociologie, în vârstă de 55 de ani, autor a cel puţin şapte cărţi (între care şi de ezoterism), habar n-are marxism, ceea ce ar fi fost o datorie, câtă vreme parafrazează sloganuri marxiste. Confuzia noţiunii filosofice de "materialism" cu aceea de "fetişizare a banului", pe care o semnalez la NOTA 17 din observaţiile critice la Manifest, este o confuzie vulgară, pe care am observat-o şi la unele prostituate: "Eu nu sunt atât de materialistă, nu stau cu ochii pe ceas ca altele."

Cam ăsta e nivelul.

De unde, totuşi, asocierea pe care am făcut-o, negândit, între Alexandr Dughin şi Andy Warhol?

În mintea mea, amândoi sunt impostori.

Profesorul nostru de pictură de acum aproape o jumătate de secol, Ştefan Sevastre (abstracţionism geometric), ne-a spus că un american pârlit, care făcuse o droaie de munci necalificate, inclusiv de hamal în port, exasperat de sărăcie, şi-a propus să se îmbogăţească din pictură, deşi n-avea nici pregătire, nici aptitudini, dar auzise pe cineva că, dacă eşti lansat, atunci te umpli. Conform poveştii, americanul s-a folosit de snobismul publicului, explicând într-un interviu că, întrucât habar n-are să picteze, le va servi clienţilor de artă fotografii colorate pe post de picturi şi că ei se vor înghesui să le cumpere la preţuri exorbitante, ceea ce s-a şi întâmplat.

Poate greşesc, poate nu-mi amintesc bine, dar cred că Ştefan Sevastre se referea la Andy Warhol, pentru că povestea este consonantă cu afirmaţia ulterioară (1975) a americanului că "A face bani este artă".

Andy Warhol a rămas în istoria artei, dar arta lui a fost să facă bani, iar banii nu i-a facut din artă, ci dintr-o strategie de marketing adecvată speculării snobismului cumpărătorilor de artă care nu dispun de o definiţie pentru artă.

De pildă, productele lui Andy Warhol nu satisfac definiţia mea pentru artă şi cred că, împreună cu tot fenomenul antrenat în jurul lor, ar trebui să rămână obiect de studiu sociologic, la care istoria artei să facă doar referire.

La fel, Dughin mi se pare că urmăreşte cu tot dinadinsul celebritatea şi neavând aptitudini de gânditor, foloseşte o strategie de marketing ca să se promoveze, care, iată, dă rezultate în rândul subretelor ştiinţelor sociale.

Cred că fascinaţia lui pentru fascism se explică prin succesul ascensiunii mediocrităţii lui Hitler (poate că de aici provine şi trimiterea repetată la "hipnoza oligarhiei mondiale" - s-a spus că oratoria lui Hitler avea putere hipnotică asupra mulţimilor).

Productele lui Alexandr Dughin nu satisfac definiţia mea pentru omenie.

Evaluaţi, în continuare, dacă o satisfac pe a dumneavoastră.

O PREZENTARE CRITICĂ

Manifestul Alianţei Revoluţionare Globale

• Program, principii, strategie

Nemulţumiţi din toate ţările, uniţi-vă!

NOTA 1

Sloganul "Proletari din toate ţările, uniţi-vă!" apare pentru prima oară pe coperta Manifestului partidului comunist redactat de Karl Marx şi Friedrich Engels (1848), devenind Deviza de stat a Uniunii Sovietice (Пролетарии всех стран, соединяйтесь!), inscripţionată pe panglicile roşii ale Stemei URSS.

Adoptarea sloganului marxist, schimbând cuvântul "proletari", cu "nemulţumiţi", are două consecinţe:

1. Distruge definiţia categoriei de oameni căreia îi este adresat Manifestul (invoc premisa că nu există om în viaţă fără nemulţumiri, incluzându-i aici şi pe cei de la Goldman Sachs);

2. Costumează "Manifestul Alianţei Revoluţionare Globale" în garderoba marxistă, leninistă şi sovietică.

Dacă prima consecinţă face ca Manifestul să se adreseze indistinct populaţiei de 7,2 miliarde de oameni ai Terrei, cea de a doua îi exclude pe toţi cei care nu sunt simpatizanţii comunismului, ceea ce este o inabilitate în raport cu prima, dar şi cu dorinţa afişată în text să reunească întreaga diversitate de orientări ideologice, contra liberalismului.

Autocontradicţia este adesea un semn al sincerităţii. În cazul de faţă, este o sinceră declaraţie că avem de a face cu un document al propagandei prost făcute.

Partea întâi. Situaţia sfârşitului

Suntem părtaşi la sfârşitul unui ciclu istoric. Toate procesele care constituie fluxul istoriei au ajuns într-un impas logic.

NOTA 2

"Impasul logic" nu este imanent proceselor istorice, decât într-o concepţie hegeliană, improprie celei dindărătul Manifestului; cele două inabilităţi ale formulării - cea de aici şi cea semnalată la NOTA 1 - nu sunt importante pentru intenţia mesajului, dar neglijenţa indică faptul că artileria grea a gândirii ruse nu a fost mobilizată la întocmirea acestui document. Neglijenţe de acest fel se găsesc la mai tot pasul în cuprinsul textului, astfel că ar fi neproductiv să mă opintesc în fiecare - autorii n-au decât să facă singuri efortul îmbunătăţirii formulării, restabilind coerenţa cu ideile implicite. Am făcut aceste două observaţii doar ca să ştim pe ce nivel general de îngrijire a fost elaborat Manifestul.

Sfârşitul capitalismului. Evoluţia capitalismului a ajuns la limita sa naturală. Nu a mai rămas decât o cale pentru sistemul economic mondial - să se prăbuşească. În contextul evoluţiei progresive a instituţiilor pur financiare mai întâi băncile, apoi structurile de capital din ce în ce mai complexe şi mai sofisticate, sistemul capitalismului modern a ajuns în pragul unei rupturi complete de realitate, de echilibrul dintre ofertă şi cerere, de raportul dintre producţie şi consum şi de legătura cu viaţa reală. Întreaga avere a lumii este concentrată în mâinile oligarhiei financiare mondiale din cauza manipulării complexe prin intermediul piramidelor financiare artificiale. Această oligarhie nu a dus numai la devalorizarea muncii, ci şi a capitalului asociat bazelor pieţei, consolidat prin rentă financiară.

Toate celelalte forţe economice sunt înrobite de această elită impersonală, transnaţională şi ultraliberală. Indiferent de modul în care percepem capitalismul, acum este clar faptul că acesta nu trece pur şi simplu printr-o nouă criză, ci că întreg sistemul este pe cale să se prăbuşească.

NOTA 3

Pot să fiu sau pot să nu fiu de acord cu ideea "că întreg sistemul este pe cale să se prăbuşească" (şi mai degrabă, sunt de acord), dar singurul argument adus de autorii Manifestului în sprijinul ei este că "este clar faptul", ceea ce este fals - nu, faptul nu este clar, ci necesită o demonstraţie. Expediind demonstraţia necesară, autorii Manifestului ratează decelarea cauzelor acestui "sfârşit de sistem" şi consecutiv, confundă natura sistemului care se epuizează, decretând "sfârşitul capitalismului", care, de fapt, reia vechea idee marxistă din "Capitalul" (1867) a autodistrugerii capitalismului. În realitate, nimic nu împiedică, după epuizarea sistemului actual, să se perpetueze capitalismul, înţeles drept "sistem politico-economic care se întemeiază pe proprietatea privată asupra mijloacelor de producţie şi de schimb". Ceea ce se sfârşeşte este altceva, dar autorii Manifestului nu s-au străduit să afle ce.

Indiferent de modul în care oligarhia globală încearcă să ascundă de masele populare globale, tot mai mulţi oameni încep să suspecteze inevitabilitatea acestui colaps, precum şi faptul că respectiva criză financiară mondială, care a fost generată de căderea pieţei creditelor ipotecare şi a instituţiilor bancare importante din America, nu reprezintă decât începutul unei catastrofe mondiale. Această catastrofă poate fi amânată, însă nu poate fi oprită. Economia mondială, în forma în care operează în prezent, este sortită eşecului.

Sfârşitul resurselor. În situaţia demografică actuală, având în vedere creşterea constantă a populaţiei la nivel mondial, cu precădere în ţările din Lumea a Treia, umanitatea se apropie de epuizarea resurselor naturale ale planetei. Acestea nu sunt necesare doar pentru păstrarea nivelurilor actuale de consum, ci pentru pura supravieţuire la un nivel absolut minimalist. Ne apropiem rapid de limitele dezvoltării economice, iar foametea, degradarea şi epidemiile mondiale vor deveni noua normalitate. Am depăşit capacitatea de alimentare cu resurse ale Pământului. Prin urmare, ne confruntăm cu o catastrofă demografică iminentă. Cu cât se nasc mai mulţi copii, cu atât mai mare va fi suferinţa în final. Problema respectivă nu presupune o soluţie simplă, iar a ignora existenţa acesteia înseamnă a păşi cu ochii închişi în scenariul cel mai defavorabil al suicidului nostru colectiv, suicid cauzat de propriul nostru sistem economic şi de creşterea necontrolată a acestuia.

NOTA 4

În aceeaşi manieră a aserţiunilor fără suport informaţional, autorii Manifestului afişează spectrul malthusianist al disproporţiei resurselor limitate planetare faţă de necesităţile în creştere reclamate de înmulţirea populaţiei, fără să acorde atenţie nici resurselor neexploatate încă, nici resurselor regenerabile şi nici progresivei capacităţi a inventicii şi tehnicii să livreze resurse.

Sfârşitul societăţii. Sub influenţa valorilor occidentale şi americane, atomizarea societăţilor mondiale, unde oamenii îşi pierd legăturile sociale, este în plină desfăşurare. Cosmopolitismul şi noul nomadism au devenit cele mai comune stiluri de viaţă, în special pentru generaţia tânără. Acest lucru, coroborat cu instabilitatea economică şi catastrofa ecologică, provoacă valuri de imigranţi fără precedent, care distrug societăţi întregi. Legăturile culturale, naţionale şi religioase sunt fracturate, raporturile sociale sunt compromise, iar conexiunile naturale sunt tăiate. Trăim într-o lume a mulţimilor singuratice - societăţi atomizate de cultul individualismului. Singurătatea cosmopolită devine un standard, iar identităţile culturale sunt sortite imploziei. Societăţile sunt înlocuite de nomadism şi de răceala Internetului, care dizolvă comunităţile istorice şi organice. În acelaşi timp cultura, limba, moralitatea, tradiţia, valorile şi familia ca instituţie sunt pe cale de dispariţie.

NOTA 5

Nu am de gând să neg adevărul acestui paragraf, ci doar să îl compar cu următorul citat, vechi de 169 de ani, din Manifestul Partidului Comunist: "Proletarul este lipsit de proprietate; relaţiile sale cu nevasta şi cu copiii nu mai au nimic comun cu relaţiile burgheze de familie; munca industrială modernă, subjugarea modernă de către capital, aceeaşi în Anglia ca în Franţa, în America, ca în Germania, l-au despuiat de orice caracter naţional. Legile, morala, religia sunt pentru dânsul tot atâtea prejudecăţi burgheze, în spatele cărora se ascund tot atâtea interese burgheze". Desigur, societăţile şi valorile lor prezintă dinamici tot mai accelerate, în ultima jumătate de mileniu, proces căruia este impropriu să-i opunem lamentarea nostalgică, cât valorificarea spirituală.

Sfârşitul omului. Împărţirea omului în elementele sale componente devine o tendinţă predominantă. Identităţile umane sunt împrăştiate în reţele virtuale, preluarea unor roluri on-line a devenit un joc al elementelor dezorganizate. În mod paradoxal, atunci când persoana îşi abandonează integritatea, aceasta profită de mai multe libertăţi, însă respectivele libertăţi au un preţ - pierderea sinelui adevărat. Cultura postmodernă împinge în mod obsesiv oamenii spre lumile virtuale ale ecranelor electronice şi îi îndepărtează de realitate, prinzându-i într-un flux de halucinaţii subtil organizate şi inteligent manipulate.

Aceste procese sunt dirijate de către oligarhia globală, care caută să adoarmă vigilenţa maselor mondiale, să le facă programabile şi controlabile. Niciodată individul nu a fost atât de glorificat ca în prezent. Dar în acelaşi timp, niciodată oamenii nu s-au asemănat atât de mult în ceea ce priveşte comportamentul, obiceiurile, aspectul exterior, tehnicile şi gusturile. În goana după respectarea "drepturilor omului" a dispărut însuşi Omul. În curând omul va fi înlocuit de un post-om: un mutant, un produs al clonării, un biorobot, un replicant, un cyborg.

NOTA 6

Autorii textului nu sunt zgârciţi cu exagerările, dar în acest paragraf despre clone şi cyborgi au păşit, fară ezitare, în seria de filme science-fiction "Terminator", cu fostul guvernator al Californiei Arnold Schwarzenegger în rolul principal, ceea ce face parte din acel "flux de halucinaţii subtil organizate şi inteligent manipulate" pe care tocmai îl acuză (cu diferenţa că aici subtilitatea şi inteligenţa au fost sacrificate). În context, îşi face intrarea "oligarhia globală", personajul negativ care va monopoliza acţiunea de pe scena Manifestului, pentru că ea vatămă şi sminteşte, "caută să adoarmă vigilenţa maselor mondiale, să le facă programabile şi controlabile". Nu dispunem de o definiţie pentru "oligarhia globală", pare să fie o entitate a superstiţiei, programată genetic pentru rău. Deja, autorilor nu mai este cazul să le fie reproşată neglijenţa conceptuală, ci simplismul concepţiei descalifică textul, observaţie care poartă şi asupra paragrafelor care urmează, "Sfârşitul naţiunilor şi popoarelor", "Sfârşitul cunoştinţelor" şi "Sfârşitul progresului".

Sfârşitul naţiunilor şi popoarelor. Lumea globală distruge în mod sistematic orice specific naţional, nimiceşte rând pe rând statele suverane, comite tot mai des imixtiuni în treburile interne ale ţărilor. Oligarhia globală râvneşte să răstoarne orice bariere naţionale, ce împiedică omniprezenţa ei. Corporaţiile transnaţionale caută să-şi pună propriile interese deasupra intereselor naţionale şi administraţiilor de stat, ceea ce conduce la dependenţa faţă de nişte sisteme din afară şi pierderea independenţei. Astfel, în locul diversităţii unor ţări independente se constituie structura unui guvern mondial, care se sprijină pe oligarhia financiară globală.

Drept nucleu al acestui guvern mondial apar ţările şi monopolurie occidentale, în care treptat se integrează elita economică şi parţial cea politică din ţările non-occidentale. În felul acesta, o parte a elitelor naţionale devine complice al globalizării, trădând interesele propriilor cetăţeni, popoare şi ţări.

Sfârşitul cunoştinţelor. Mass-media globală creează sistemele de dezinformare totală, organizate în interesul oligarhiei globale. Numai ceea ce este comunicat de către media globală este considerat a fi "realitate". Iar felul cum este prezentat un eveniment sau un fenomen e perceput în mod automat de către comunitatea globală drept "cel mai evident adevăr" (Conventional Wisdom). Opiniile de alternativă, deşi pot fi difuzate în segmentele reţelelor interactive de comunicare, rămân la periferie, deoarece de susţinere financiară se bucură doar acele fluxuri informaţionale, care servesc interesele oligarhiei globale. Iar atunci când opiniile critice ating un anumit nivel, devenind periculoase, se recurge la instrumentele clasice ale represiunii: presiuni financiare, trecere sub tăcere, demonizare, persecutare juridică şi fizică.

Într-o astfel de societate întregul sistem al cunoaşterii devine un câmp al modelării globale, operate de către elitele globale.

Sfârşitul progresului. Pe parcursul ultimelor secole, omenirea a trăit cu credinţa în progres şi speranţa într-un viitor mai bun. Drept chezăşie a acestei viziuni erau considerate dezvoltarea tehnicii, acumularea de cunoştinţe şi descoperirile ştiinţifice, evoluţia umanismului şi afirmarea echităţii sociale. Progresul părea unul garantat şi de la sine înţeles. Însă, în secolul XXI, această credinţă este împărtăşită doar de către cei naivi sau de către cei care în mod conştient închid ochii în faţa stării de fapt reale (în schimbul unor remunerări sau privilegii).

Credinţa în progres este dezminţită de întreaga evoluţie a lucrurilor. Lumea nu devine mai bună, ci dimpotrivă, se degradează în mod vertiginos sau cel puţin rămâne la fel de crudă, cinică şi nedreaptă ca şi în trecut. Descoperirea acestui adevăr conduce la falimentul viziunii umaniste. Dublele standarde ale lumii occidentale, drapate cu lozinci stridente despre drepturile omului şi libertate, nu sunt văzute doar de către nişte orbi; de fapt, în spate stă setea egoistă de a coloniza şi a controla, devenită una banală. Progresul nu doar nu este garantat, ci devine puţin probabil. Dacă lucrurile vor merge în aceeaşi direcţie, atunci se vor adeveri cele mai pesimiste, catastrofale şi apocaliptice prognoze.

În general, asistăm la sfârşitul unul colosal ciclu istoric, ai cărui parametri de bază sunt epuizaţi, răsturnaţi, iar speranţele legate de acesta sunt înşelate şi anulate. Sfârşitul lumii nu este undeva în viitor, el se desfăşoară sub privirile noastre, suntem observatorii şi participanţii la acest proces.

NOTA 7

Eu susţin acelaşi lucru, cu aceleaşi cuvinte, în cartea "Soluţia crizei/Terminus a quo", publicată în 2015: asistăm la sfârşitul lumii, dar precizez că are loc sfârşitul lumii cunoscute, definind "lumea" drept ansamblu al raporturilor omului cu sine, cu altul, cu grupurile de care ţine, cu omenirea şi cu ceea ce obişnuim să numim, în general, "realitate" şi găsesc un privilegiu în faptul că participăm la acest Apocalips, al cărui înţeles principal este acela de revelaţie a lumii pe care urmează să o structurăm (sfârşitul lumii cunoscute este înţelesul secundar, inerent înnoirii). Desigur, interpretările ţin de intenţii: autorii Manifestului intenţionează declanşarea unui conflict contra nedefinitei "oligarhii globale" şi a liberalismului, în timp ce eu prefer configurarea lumii dezirabile, ca să putem stabili strategia de îndeplinire.

Şi nimeni nu este în stare să prezică dacă va urma sfârşitul civilizaţiei contemporane sau sfârşitul întregii lumi. Însă proporţiile catastrofei sunt atât de mari, încât nu putem exclude că lumea globală occidentocentristă, aflată în agonie, îi va târî după sine în prăpastie pe toţi ceilalţi.

NOTA 8

Sincer, aserţiunile mi se par referiri explicite la cataclismul unui război nuclear total, ceea ce excede subiectul Manifestului; dacă autorii ar fi luat în considerare cu seriozitate acest pericol, atunci întreg textul i-ar fi trebuit dedicat, ar fi reclamat procesarea unor specialităţi militare şi nici o referire la liberalism şi alte cele nu şi-ar mai fi avut locul.

Situaţia devine şi mai dramatică, deoarece în actuala stare de lucruri şi având în vedere puterea globală a oligarhiei transnaţionale toate procesele catastrofale nu pot nici să continue (nivelul critic deja este atins), nici să înceteze (forţa inerţiei este prea mare), nici să-şi schimbe cursul (viteza tendinţelor de bază nu permite efectuarea unei manevre bruşte de schimbare a traiectoriei).

Starea de lucruri existentă este intolerabilă : nu doar aşa cum e, ci şi ca direcţie pe care a luat-o. Astăzi e o catastrofă, iar mâine va urma în mod sigur moartea. Omenirii i s-a furat viitorul. Dar omul se deosebeşte de animal prin faptul că posedă un orizont istoric. Şi chiar dacă la ora actuală omul nu sesizează dramatismul situaţiei create, cunoştinţele lui despre trecut şi previziunile asupra viitorului reproduc în faţa lui perspective roze sau, dimpotrivă, terifiante. Ştiind unde ne-am aflat ieri şi văzând direcţia spre care ne îndreptăm azi, nu putem să nu percepem această traiectorie drept un rău, o ameninţare, o provocare, o lovitură. Şi doar cei care au fost lipsiţi de gândirea istorică şi transformaţi în nişte consumatori ai unor fluxuri agresive de reclamă şi dezinformare, aflaţi într-o eternă stare de distracţie, cei care au fost rupţi de procesul educaţional şi de transmiterea codurilor culturale ar putea să nu observe cât de groaznică este actuala stare de lucruri. Să nu recunoască faptul că trăim în zona unei catastrofe globale ar putea doar un animal sau un mecanism consumator, un biorobot.

Cei care au păstrat măcar nişte fărâmituri ale unui intelect independent şi liber nu pot să nu se întrebe : care este cauza stării de lucruri existente? Care sunt originile şi mecanismele declanşatoare ale catastrofei? Astăzi este clar că acestea trebuie căutate în pasiunea excesivă a civilizaţiei occidentale pentru dezvoltarea tehnică, în individualism, în goana după libertate cu orice preţ, în materialism, egoism, cultul banilor şi în ideologia burghezo-capitalistă în ansamblu, precum şi în încrederea rasistă a societăţilor occidentale că această cale ar fi una universală, optimă şi obligatorie pentru toate popoarele lumii.

NOTA 9

Am numărat cel puţin nouă locuri unde autorii Manifestului ne trimit să căutăm cauza, originile şi mecanismele catastrofei, astfel că, nefiind sistematic, textul este de fapt exclamativ, retoric; aş fi preferat să indice cauza şi mecanismele de generare, la propriu, fiind pur şi simplu curios să iau cunoştinţă de concepţia rusească, dar Manifestul ratează întâlnirea de idei şi, consecutiv, dezbaterea lor.

Dacă la început această pasiune dădea rezultate pozitive - aducea dinamism, deschidea potenţialul umanismului, lărgea spaţiul libertăţii, îmbunătăţea condiţiile materiale ale oamenilor, le deschidea noi perspective, atunci după ce şi-au atins apogeul, aceleaşi tendinţe şi-au vădit efectele adverse: tehnica se transformă dintr-un instrument într-un principiu autosuficient (perspectiva revoltei maşinilor); individualismul adus până la extremă îl lipsea pe om de propria esenţă ; libertatea îşi pierdea subiectul; închinarea în faţa materiei conducea spre degradare spirituală, egoismul distrugea societatea; atotputernicia banilor maginaliza nu doar munca, ci şi însuşi spritul întreprinzător al capitalismului; ideologia liberală nimicea orice formă de solidaritate socială, culturală şi religioasă.

Şi dacă în ţările Occidentului aceste procese decurgeau din însăşi logica dezvoltării lor istorice, atunci în alte părţi ale lumii aceleaşi principii erau impuse cu forţa, prin intermediul unor practici coloniale şi imperialiste, fără a se ţine cont de specificul culturilor locale.

Pornind pe această cale în epoca modernă, Occidentul nu doar şi-a determinat sieşi un final lamentabil, ci şi a provocat un prejudiciu iremediabil tuturor celorlalte popoare de pe glob. Acesta a devenit unul global şi universal, tocmai de aceea nimeni nu poate pur şi simplu să se dea la o parte, să se izoleze de el. Situaţia poate fi schimbată doar dacă vor fi smulse rădăcinile întregului spectru al acestor fenomene catastrofale. Şi cu toate că în societăţile non-occidentale starea de lucruri diferă întrucâtva, nimic nu poate fi schimbat doar prin ignorarea Occidentului.

Prea adânci sunt rădăcinile răului. Acestea trebuie să fie conştientizate pe deplin, înţelese, identificate şi plasate în centrul atenţiei. Pentru că este cu neputinţă să combaţi consecinţele fără a înţelege cauzele.

NOTA 10

Absolut de acord. Care sunt cauzele?! Nu le vom găsi menţionate nicăieri în acest text. Păcat!

Actuala stare de lucruri catastrofală are nişte cauze anume, precum există şi cei care sunt cointeresaţi în asta, care doresc continuarea ei, care au tras foloase de pe urma ei, care se căpătuiesc din asta, care sunt responsabili de ea. Este vorba de cei care o susţin, o consolidează, o apără, dar şi o împiedică să-şi schimbe cursul.

Este vorba despre oligarhia mondială, care însumează nucleul politic, financiar, economic şi militar-strategic al elitei globale (cu precădere occidentale), precum şi despre o reţea largă care îi serveşte interesele: intelectuali, top-manageri, media-magnaţi, care formează anturajul fidel al acesteia. În totalitatea ei, oligarhia globală şi servitorii acesteia reprezintă clasa conducătoare a globalismului.

Din ea fac parte toţi conducătorii politici ai SUA, ai celor mai mari ţări NATO, magnaţii financiari şi economici şi agenţii globalizării care îi servesc, toţi laolaltă, formând o enormă reţea planetară, prin intermediul căreia sunt distribuite resurse către cei care sunt loiali cursului mondial al proceselor de bază. Tot aici trebuie adăugate şi fluxurile de manipulare informaţională, activităţile de lobbying politic, cultural, intelectual şi de viziune, culegerea de informaţii, penetrarea în structurile unor state naţionale care încă nu sunt desuveranizate definitiv, precum şi coruperea directă, mituirea, exercitarea de influenţă, campanii de hăituire a indezirabililor etc.

Această reţea globală este constituită dintr-o multitudine de niveluri, care includ atât misiuni politice şi diplomatice, cât şi companii transnaţionale şi pe managerii acestora, structuri media, entităţi comerciale, industriale şi de consum globale, ONG-uri şi fundaţii etc.

Catastrofa în care ne aflăm şi care se îndreaptă spre punctul său culminant este o creaţie umană: există forţe cointeresate ca situaţia să fie aşa cum e şi nicidecum altfel. Aceştia sunt arhitecţii şi managerii unei lumi globale egocentrice şi hipercapitaliste. Oligarhia globală şi agentura ei de reţea reprezintă rădăcina răului. Răul este întruchipat în clasa politică globală. Lumea e aşa cum e deoarece există cineva care vrea ca ea să fie anume aşa, şi depune în acest sens eforturi susţinute. Această voinţă constituie chintesenţa răului istoric.

NOTA 11

Cred că nu-i trece nimănui prin minte să admită că dezastrul care ar fi generat de organizarea omenească nu ar fi "o creaţie umană", dar suspectez că sunt numeroşi aceia care găsesc necomestibilă ideea că "lumea e aşa cum e deoarece există cineva care vrea ca ea să fie anume aşa". Vor fi fiind unele secte protestante care să susţină fatalitatea organizării lumii ca atârnând de voinţa divină, dar, în general, credincioşii acceptă că societatea este modelată istoric de forţe şi legi care îi sunt specifice. Cu atât mai mult ateii, între care îi putem evidenţia pe marxişti şi, pentru că asupra Manifestului guvernează o parafrază a unui slogan marxist, remarc absenţa autorilor textului de la lecţia marxistă privitoare la rolul personalităţii în istorie.

Dar dacă lucrurile stau anume aşa, iar pentru actuala stare de lucruri cineva poartă răspundere, atunci opoziţia şi dezacordul cu statu-quo-ul capătă un destinatar concret. Oligarhia globală se pomeneşte în postura de duşman al întregii omeniri. Ea chiar reprezintă acest duşman. Iar de aici putem trage următoarea concluzie: însăşi existenţa duşmanului ne dă o şansă de a-l învinge, iar prin urmare şi şansa de salvare şi de depăşire a catastrofei.

NOTA 12

Într-adevăr, ce ne-am fi făcut dacă oligarhia mondială ne-ar fi manipulat în asemenea hal, încât să nu ne mai dăm seama cine este duşmanul?! Asta cu adevărat ar fi fost o catastrofă, pentru că ne-ar fi obligat la efortul intelectual să căutăm cauzele situaţiei. Dar, iată, este simplu, de vină nu sunt nici vampirii, nici vârcolacii, cum eventual am fi putut crede, ci duşmanul întregii omeniri este oligarhia mondială. Este clar. Nu ne mai interesează cauzele, oligarhia mondială este cauza. În opinia mea, în pofida vehemenţei tonului, documentul nu tratează problema cu seriozitate (deşi problema este serioasă), astfel că îşi merită ironizarea. Ca dovadă în plus, în cele ce urmează, Manifestul vorbeşte despre manipularea maselor prin hipnoză.

Program, principii, strategie

Imaginea unei lumi normale

Ni se induce ideea (este vorba de hipnoză şi propagandă) precum că altfel (decât este acum) "nu poate fi". Sau că orice alternativă va fi "şi mai rea". Laitmotivul cunoscut, potrivit căruia "democraţia are multe neajunsuri, dar toate celelalte regimuri politice sunt într-atât de proaste, încât e mai bine să îndurăm tot ce există", este o minciună şi propagandă politică. Lumea în care trăim este una inacceptabilă, inadmisibilă, ea se îndreaptă spre o catastrofă inevitabilă, iar căutarea unei alternative reprezintă însăşi condiţia supravieţuirii.

Dacă nu vom distruge actuala stare de lucruri, dacă nu vom schimba direcţia de dezvoltare a civilizaţiei, dacă nu vom înlătura de la putere şi nu vom nimici oligarhia globală ca sistem şi ca forţe, grupuri, instituţii, corporaţii şi chiar persoane concrete, atunci vom deveni nu doar victime, ci şi complici ai sfârşitului iminent.

NOTA 13

Manifestul suferea deja din pricina viziunii tulburi şi a expunerii rudimentare, dar ideea sângeroasă de nimicire a persoanelor concrete îl coboară în primitivism.

Afirmaţiile, potrivit cărora "totul nu este chiar atât de rău", că "au fost perioade şi mai proaste" şi că "totul se va redresa cumva de la sine" etc. nu sunt decât nişte forme de sugestionare premeditată, de hipnoză, menite să paralizeze rămăşiţele unei gândiri libere, ale unei analize independente şi lucide.

Oligarhia globală nu poate admite ca supuşii ei să îndrăznească a gândi independent, fără trimiteri la normele impuse cu viclenie de către aceştia. Elita respectivă nu acţionează direct, aşa cum se întâmpla în regimurile totalitare din trecut, ci de o manieră fină, cu perfidie, prezentându-şi dogmele ca pe ceva de la sine înţeles şi chiar ca pe un rezultat al alegerii libere a fiecărui om. Însă demnitatea umană constă anume în capacitatea de a alege să spună actualei stări de lucruri "da" sau "nu".

Nimic şi niciodată, în nicio circumstanţă nu poate determina un om să spună în mod automat un "da". Putem spune un "nu" oricărui lucru, oricând şi în orice circumstanţe. Refuzându-ne acest drept, elita globală ne interzice demnitatea umană. Prin urmare, ea se contrapune nu doar omenirii, ci şi omeniei, esenţei omului. Chiar şi acest fapt în sine deja ne dă dreptul de a ne răscula împotriva ei, dreptul la un "nu" categoric rostit în faţa ei şi a întregii stări de lucruri, de a respinge sugestiile ei, de a ne trezi din hipnoza ei, de a afirma o altă lume, o altă cale, o altă ordine, un alt sistem, un alt prezent şi un alt viitor.

Lumea care ne înconjoară este inacceptabilă. Ea este rea din toate punctele de vedere. Ea este una nedreaptă, catastrofală, ticăloasă, mincinoasă, neliberă. Ea trebuie distrusă. Avem nevoie de o altă lume. Ea va fi nu una mai rea, aşa cum ne sperie oligarhia globală şi slugile ei fidele, ci una mai bună şi salvatoare.

NOTA 14

Nu, de exemplu, lumea lui Hitler a fost ceva mai rea decât lumea în care trăim, astfel că nu oricare altă lume decât aceasta de acum ar fi mai bună. Deja discursul rudimentar pare să se alinieze unei intenţii, aşa cum cineva, căruia nu îi place să piardă un joc, este ispitit să-l reseteze, ca să înceapă altul, cu şansele iniţiale intacte. Este vorba despre Rusia. De altfel, în paragraful următor, autorii se referă la ideea de joc.

Şi atunci care ar fi lumea cea dreaptă, ordinea mondială dorită? În ce constă norma, de la care pornim pentru a aprecia ceea ce există ca pe o patologie? Imaginea unei lumi normale poate fi extrem de diferită în viziunea unor forţe diferite, care nu acceptă actuala stare de lucruri. Şi dacă e să ne adâncim în detaliile unor proiecte de alternativă, atunci în tabăra adepţilor unei alternative globale vor apărea în mod inevitabil dezacorduri, unitatea lor se va clătina, voinţa de a opune rezistenţă va fi paralizată, concurenţa dintre proiecte va surpa unitatea forţelor, atât de necesară pentru rezistenţă. Tocmai de aceea trebuie să vorbim despre o lume normală, despre o lume mai bună cu o precauţie maximă. Cu toate acestea, există anumite principii şi puncte de pornire, care nu pot fi puse la îndoială de către cineva întreg la minte. Să încercăm a le dibui.

Este necesar un model economic, unul de alternativă faţă de sistemul capitalist speculativ şi financiar ce s-a constituit la ora actuală. Alternativa poate fi văzută atât în capitalismul industrial real, cât şi în economia islamică, atât în socialism, cât şi în proiectele ecologiste, atât în legătura directă cu sectorul real al producţiei, cât şi în căutarea unor mecanisme economice totalmente noi, inclusiv noile tipuri de energie, de organizare a muncii etc. O economie normală va fi una diferită de cea care există astăzi.

În condiţiile insuficienţei resurselor, problema distribuţiei acestora trebuie să fie rezolvată în baza unei planificări la scara întregii omeniri, iar nu în baza luptei egoiste de control asupra acestora. Războaiele pentru resurse, atât cele economice, cât şi cele militare, trebuie să fie curmate.

Umanitatea se confruntă cu pericolul dispariţiei, iar în faţa unei asemenea ameninţări suntem datori să adoptăm o altă atitudine faţă de chestiunea resurselor. În astfel de jocuri nu pot exista câştigători. Vom avea de pierdut cu toţii. Într-o lume normală, în faţa unei asemenea primejdii, toată lumea trebuie să răspundă în mod solidar, nu fiecare separat.

O stare mai bună a existenţei umane constă nu în fărâmiţarea şi risipirea în nişte indivizi atomizaţi, ci în păstrarea unor structuri sociale colective, care asigură transmiterea culturii, cunoştinţelor, limbilor, practicilor, credinţelor. Omul este o fiinţă socială, tocmai de aceea individul liberal este unul fatal şi criminal. Avem datoria să păstrăm societatea umană cu orice preţ. Iar asta înseamnă că valorile comunitare trebuie să prevaleze asupra celor liberal-individualiste.

NOTA 15

Prevalenţa valorilor comunitare asupra celor individuale (evit să folosesc expresia stigmatizantă "liberal-individualiste", inserată în text) este o opţiune care, eu unul nu cred că ar trebui adoptată de vreo ideologie, întrucât raporturile individ-colectiv reprezintă o problemă complexă, necesitând un arbitraj subtil exersat de mentalitatea locului şi a timpului (uneori, a momentului), într-o diversitate a participării. Nu cred într-o reţetă, ci într-un echilibru local, găsit între o multitudine de valori materiale şi spirituale, sub influenţa atât a aspiraţiilor, cât şi idealurilor. De altfel, colectivismul promovat de Manifest a fost deja experimentat pe scară largă, o perioadă suficientă ca să-şi arate virtuţile, ba chiar a şi eşuat (undeva, mai încolo, Manifestul chiar face o aluzie la asta). Principiul că "întregul este mai mult decât partea" este, de fapt, de sorginte protestantă şi printr-o alchimie care scapă înţelegerii autorilor Manifestului (deşi l-ar fi putut lua în calcul pe Max Weber), ajunge să impulsioneze "liberal-individualismul", ba chiar, la libertarieni, afişarea lăcomiei drept valoare morală pozitivă.

Într-o societate care trebuie să se realizeze, omul trebuie să-şi păstreze demnitatea, identitatea, esenţa, integritatea, precum şi acele structuri fără de care personalitatea lui nu se poate afirma - familia, munca, instituţiile publice, dreptul de a participa la făurirea propriului destin etc. Tendinţele ce conduc spre dispersarea omului şi spre înlocuirea lui cu alte specii trebuie curmate şi respinse. Omul este o fiinţă care trebuie păstrată şi chiar reconstituită.

Este normală acea societate, în care popoarele, naţiunile, statele se păstrează ca nişte forme tradiţionale ale existenţei umane, create de către istorie şi tradiţie. Acestea pot suferi anumite schimbări sau transformări, dar ele nu trebuie lichidate sau amestecate într-un cazan de topire global. Diversitatea popoarelor şi a statelor reprezintă zestrea istorică a omenirii. Dacă le-am anula, am ajunge la anularea istoriei şi la sfârşitul diversităţii, a libertăţii şi a avuţiei culturale. Procesele globalizării trebuie oprite imediat.

NOTA 16

Hei! Globalizarea prezintă şi rezultate benefice, nu doar malefice! N-ar trebui ca procesele benefice ale globalizării să fie menţinute, iar numai celelalte să fie oprite?

O societate normală se bazează pe posibilitatea de a obţine şi a transmite cunoştinţe, pe capacitatea deschisă de cunoaştere a lumii, a existenţei, a omului în baza tradiţiilor, experienţei, descoperirilor şi a unor căutări în deplină libertate. Domeniul cunoaşterii nu trebuie să fie un teren al unor înscenări virtuale, al hipnozei de masă practicate prin intermediul presei sau un spaţiu de manipulare a conştiinţei la scară globală. Surogatele media şi strategiile virtuale, care substituie realitatea, trebuie să fie înlocuite cu o înţelegere lucidă şi independentă, bazate pe nişte coduri deschise, pe intuiţie, creaţie şi experienţă. Pentru a atinge acest obiectiv, este necesar să fie distrusă actuala dictatură a mass-media, să fie spart monopolul elitelor globale de control asupra conştiinţei colective.

O societate normală trebuie să aibă în faţă un orizont pozitiv al viitorului. Dar pentru a atinge scopul stabilit, este necesar să se renunţe la prejudecata că lucrurile se desfăsoară de la sine în modul cel mai bun sau, dimpotrivă, la ideea că oricum catastrofa este iminentă. Esenţa istoriei umane constă în faptul că ea este una deschisă, că ea include în sine componenta voinţei umane şi posibilitatea realizării libertăţii umane. Asta face ca viitorul să fie o zonă a posibilului : el nu va fi de la sine nici mai bun, nici mai rău, deoarece poate fi făurit de către om şi într-un fel, şi în altul. Totul depinde de faptul ce vom alege şi ce vom întreprinde. Dacă, însă, vom renunţa la alegere şi la o făurire izvorâtă din voinţă, viitorul s-ar putea să nu se întâmple deloc. Sau acesta nu va fi unul uman.

O societate normală trebuie să fie diversă, policentrică. Ea trebuie să conţină o multitudine de posibilităţi deschise, o multitudine de culturi. Normal este un dialog deschis şi liber.

Fiecare societate îşi poate alege echilibrul între componentele spirituale şi cele materiale. Însă, aşa cum ne demonstrează istoria, dominaţia totală a materialismului conduce întotdeauna spre catastrofă.

Uitarea dimensiunii spirituale a omului este fatală pentru el. Actuala turnură bruscă spre un materialism exagerat trebuie să fie compensată printr-o turnură bruscă spre principiul spiritual. Iar dominaţia totală a banilor asupra tuturor celorlalte valori este absolul inaceptabilă.

NOTA 17

Din cauza simptomelor de până acum, m-am temut ca autorii să nu confunde mercantilismul sau fetişizarea banilor, cu materialismul, dar se pare că de ceea ce ţi-e frică, nu scapi; confuzia este vulgară, nu este admisibilă nici măcar unui elev de liceu, necum vreunui student la filosofie, dar printre autori se numără cel puţin un fost profesor de sociologie la o universitate moscovită. Am convingerea că, simetric, pentru noţiunea de "principiu spiritual" dispune de o reprezentare la fel de vulgară. Este penibil, ar trebui să încetez ferm critica în acest punct, să mă opresc, să nu mai fac nimic şi nici să mai public ce am făcut până acum, pentru că textul Manifestului este descalificant. Continui critica în credinţa că, totuşi, poate fi utilă, având în vedere anvergura internaţionala de care se bucură unii dintre izvoditorii Manifestului şi ecoul pe care îl are printre notabilităţile noastre cu pretenţii de intelectuali. Mai jos, Manifestul decretează că oricine ar avea o altă părere decât ceea ce susţine textul, "este fie bolnav, fie agent de influenţă al oligarhiei globale". După cum am aflat mai înainte, agenţii de influenţă ai oligarhiei globale trebuie nimiciţi fizic - să-mi fie cu iertare, oare criticând acest document, mi-am semnat condamnarea la moarte? Chiar aşa?!

Valorile pot fi cele mai diferite, dar în nicio societate nomală banii nu trebuie ridicaţi la cea mai înaltă treaptă. În acest sens, orice societate, în care rolul banilor nu este atât de important ca în societatea noastră, este prin definiţie mai aproape de normalitate, mai dreaptă şi mai acceptabilă decât cea în care trăim astăzi. Iar cine este de altă părere, este fie bolnav, fie agent de influenţă al oligarhiei globale.

Echitatea şi armonia sunt mult mai importante decât succesul personal şi setea de căpătuire. Majoritatea culturilor consideră în mod univoc lăcomia şi goana după bunăstarea individuală drept un păcat sau cel puţin o slăbiciune. În schimb dreptatea, grija pentru binele comun reprezintă una dintre cele mai răspândite valori. O societate dreaptă este mai aproape de normalitate decât una bazată pe egoism.

Normală este acea ordine mondială, în care este recunoscut echilibrul de forţe, dreptul unor societăţi şi culturi diferite de a avea propria cale.

NOTA 18

Pai, frate, trebuie să vă hotărâţi! Nu puteţi adopta concomitent şi pricipiul dreptului la diversitate, dar şi principiul "cine nu e cu noi, e împotriva noastră"! Ceea ce spuneţi este "Fiecare poate să facă orice vrea, cu condiţia să facă ceea ce spunem noi". Discursul Manifestului a devenit o bolboroseală babilonică. Mai departe, Manifestul afirmă şi el, ca şi mine, că "nu există reţete universale", dar mai are vreo importanţă ceea ce afirmă, după astfel de autocontradicţii?!

Anume asta este normalitatea. Iar această normalitate, chiar şi în cea mai generală şi aproximativă formă, contrastează în mod izbitor cu tot ce ne înconjoară. Actuala stare de lucruri nu este una normală, este o patologie. E destul să distrugem hipnoza oligarhiei globale şi toate lucrurile se vor limpezi.

NOTA 19

Cum spuneam, dacă nu ai capacitatea să analizezi cauzele, atunci compui metafore spectaculoase - "hipnoza oligarhiei globale" - şi le substitui studiului.

Într-o societate normală nu putem să ne lipsim cu desăvârşire de putere. Într-o formă sau alta, ea a fost, este şi va exista întotdeauna. Ea este prezentă în acea lume globală care există la ora actuală. Această putere îi aparţine oligarhiei globale, care doar o drapează cu aparenţele "democraţiei", "participării", "înmulţirea centrelor de luare a deciziilor".

Oligarhia globală reprezintă puterea în toate sensurile, doar că ea este nu una directă, ci indirectă, acţionând nu prin constrângere frontală, ci printr-un control mai fin. Ea este mai puţin brutală decât alte forme ale puterii, dar mai perfidă, mai mincinoasă şi mai ticăloasă, rămânând nu mai puţin crudă şi totalitară. Uneori ea se prezintă sub forma unui paradoxal anarhism totalitar, oferindu-le maselor deplina libertate, dar cu păstrarea controlului asupra conţinutului şi parametrilor acestei libertăţi. Se poate face orice, dar exclusiv în conformitate cu regulile stabilite. Aceste reguli sunt dictate de către oligarhia globală.

Într-o societate normală, puterea trebuie să aparţină nu unei elite politico-financiare anonime, care împinge omenirea spre pieire, dar celor mai buni - celor mai puternici, mai deştepţi, mai înzestraţi spiritual şi mai drepţi, eroilor şi înţelepţilor, iar nu reţelei de globalişti corupţi, mincinoşi şi uzurpatori. Puterea întotdeauna presupune proiectarea unei multitudini de voinţe asupra unei singure instanţe. Constituirea acestei instanţe trebuie să se desfăşoare în conformitate cu tradiţiile istorice, sociale, culturale, iar, uneori, şi religioase ale fiecărei societăţi. Nu există nicio formulă generală de constituire a unei puteri optime.

Democraţia poate funcţiona într-o societate, dar suferă eşec în altele. Monarhia poate fi armonioasă, însă poate degrada şi într-o tiranie. Conducerea colectivă poate avea atât rezultate pozitive, cât şi negative. Nu există nici un fel de reţete universale, potrivite pentru toată lumea. Însă orice putere (şi chiar absenţa acesteia) este mai bună decât cea care există astăzi şi care a instaurat un control total asupra întregii omeniri.

Norma decurge dintr-o istorie concretă a unei anume societăţi umane. Ea nici nu poate fi altfel. Popoarele şi societăţile capătă norme, modele, idealuri, legi în urma unor lungi suferinţe, tatonări, greşeli, evaluări, experienţe ; ele şlefuiesc aceste norme timp de secole. Tocmai de aceea fiecare societate are dreptul său inalienabil la propria normă. Şi la propriile sale valori. Şi nimeni altcineva nu este în drept să condamne această normă în baza experienţei istorice a propriei societăţi. Dacă anumite popoare şi state nu se dezvoltă după calapoadele vecinilor, înseamnă că ele nu pur şi simplu nu pot, ci nu doresc să facă asta, apreciind timpul istoric şi scara succeselor şi a eşecurilor în conformitate cu alte criterii. Acest adevăr trebuie recunoscut odată şi pentru totdeauna.

Trebuie să se renunţe definitiv la orice prejudecăţi coloniale şi rasiste : dacă o anume societate nu seamănă cu a noastră, asta nu înseamnă câtuşi de puţin că ea ar fi mai rea, mai înapoiată sau primitivă; ea pur şi simplu este alta, iar această alteritate reprezintă însăşi esenţa ei, pe care avem datoria să o recunoaştem. Doar o astfel de abordare este normală.

Globalismul, occidentocentrismul şi universalismul reprezintă o gravă patologie, care trebuie eradicată. Patologia respectivă este cu atât mai periculoasă şi chiar criminală, cu cât aceste norme universale sunt stabilite de către o elită globalistă nelegitimă, autoproclamată, care a uzurpat puterea planetară. Câte societaţi - atâtea norme, anume în asta constă norma generală, adică absenţa oricărei norme comune pentru toţi, libertatea şi dreptul la alegere.

Imperativul revoluţiei

În faţa actualei stări de lucruri, conştientizate ca un rău intolerabil, ca o patologie şi o situaţie ce conduce spre catastrofă şi spre pieirea umanităţii, este necesar să fie avansat un ideal, o normă, un proiect de alternativă, care să cuprindă ceea ce astăzi nu există, dar care trebuie să existe.

NOTA 20

Logic, aşa este. Dacă vrei să înlocuieşti ceva existent cu altceva, mai întâi trebuie să imaginezi acel altceva, ca să ai ce pune în loc. Dar vom vedea că Manifestul insistă să înlocuim prin forţă (sângeros afirmat) ceea ce există, fără să imagineze nimic altceva.

Însă oligarhia globală nu va ceda sub nici o formă puterea din proprie iniţiativă. Ar fi naiv să ne imaginăm că lucrurile stau altfel. Prin urmare, sarcina constă în a-i smulge din mâini puterea, a i-o rupe cu forţa. Această sarcină poate fi realizată doar cu o singură condiţie: dacă toate forţele care sunt nemulţumite de actuala stare de lucruri vor acţiona de comun acord. Acest principiu al acţiunii în comun constituie un fenomen unic anume pentru istoria contemporană, care a devenit una globală.

Oligarhia globală îşi instaurează dominaţia la nivel planetar. Caracterul ei global nu reprezintă o calitate secundară a acesteia, ci reflectă însăşi esenţa ei. Această oligarhie globală atacă toate popoarele, naţiunile, statele, culturile, religiile, societăţile, nu doar un anume tip, nu anumite regimuri, nu numai anumite ţinte de atac luate aparte. Această elită întreprinde o ofensivă frontală şi totală, râvnind să transforme întregul spaţiu planetar în zona propriului control. Dar în acest spaţiu sunt situate societăţi diferite, culturi diferite, popoare diferite, religii diferite. Acestea încă nu şi-au pierdut definitiv specificul.

Globalizarea le aduce moarte tuturor acestora, iar ei încă mai sunt în stare să realizeze asta sau să simtă la nivel intuitiv. Însă pentru a reuşi să facă o opoziţie eficientă oligarhiei globale, este evident că nici o ţară luată aparte nu dispune de forţe. Chiar dacă s-ar uni forţele unei sau altei culturi sau al unei comunităţi regionale ce depăşeşte graniţele unei ţări, oricum forţele ar fi inegale.

Şi doar dacă întreaga omenire va conştientiza necesitatea unei opoziţii radicale globalismului, vom căpăta şansa să transformăm lupta noastră în una eficientă şi aducătoare de rezultate.

NOTA 21

Chestia asta este autocontradictorie şi fantezistă. Pe de o parte, conştientizarea întregii omeniri implică, deja, o componentă globalistă, astfel că nu mai ştim ce vor autorii - să stopăm procesele globalizării sau să fim selectivi, cum sugerasem mai înainte? Pe de altă parte, ideea că întreaga omenire este necesar să se mobilizeze conştient pentru o "opoziţie radicală globalismului" este chiar ridicolă: triburile izolate din Peru şi Etiopia fac parte din "omenire"? - probabil că da, dar nu ar putea "conştientiza" nici măcar o iotă din Manifest; această limită indică faptul că procesul de "conştientizare" a problemelor din document are un potenţial gradual, dependent nu doar de nivelul de cultură, ci şi de doza de gravitate a influenţei malefice a globalizării. De pildă, obştile săteşti din Punjab nu sunt nicidecum afectate şi nici unchii mei din Bucovina, care toată viaţa au trăit din furtul din pădurea în care locuiesc. Ba chiar aş spune că înşişi autorii Manifestului prezintă unele probleme de înţelegere a fenomenului globalizării. Dar chiar şi aşa, acceptând că brazilienii izolaţi din jungla Amazonului, care trag cu săgeţi în avioane, ar deveni conştienţi de rolul funest al oligarhiei globale, ce ar trebui să ne aşteptăm de la ei? Să-i vâneze pe liberali şi să-i scalpeze?!

O acţiune comună nu reclamă de la noi să luptăm pentru aceleaşi idealuri sau să fim solidari cu acele norme care trebuie să vină în schimbul actualei catastrofe şi patologii. Aceste idealuri pot fi diferite şi chiar până la un anume punct conflictual, însă trebuie să conştientizăm cu toţii că, dacă nu vom reuşi să stârpim oligarhia globală, atunci toate aceste proiecte (oricare ar fi ele) vor rămâne nerealizate şi vor pieri definitiv.

Şi dacă vom reuşi să manifestăm destulă minte, voinţă, luciditate şi curaj pentru a acţiona de comun acord împotriva oligarhiei globale în cadrul Alianţei Revoluţionare Globale, atunci vom avea o şansă şi o posibilitate deschisă nu doar să purtăm o luptă de la egal la egal, ci chiar să şi învingem. Diferenţele dintre societăţile noastre şi normele lor vor avea valoare doar după ce vom doborî oligarhia globală. Iar până atunci contradicţiile pe marginea proiectelor vor fi doar în avantajul oligarhiei globale, care acţionează în conformitate cu eternul principiu imperial "desparte şi stăpâneşte". În cadrul revoluţiei globale există doar două aspecte: unitatea a ceea ce urmează a fi nimicit şi diversitatea a ceea ce urmează a fi afirmat.

Revoluţia secolului XXI nu poate fi o simplă reeditare a revoluţiilor din secolele XIX şi XX. Revoluţiile anterioare uneori apreciau corect neajunsurile acelor regimuri, împotriva cărora erau îndreptate. Însă panorama istorică nu permitea conştientizarea celor mai universale şi adânci rădăcini ale răului. Pe lângă loviturile aplicate unor trăsături de-a dreptul patologice ale orânduirii social-politice şi asupra puterii nedrepte, înstrăinate şi uzurpate, interveneau şi anumite elemente secundare, care nu meritau o respingere atât de dură. Revoluţiile precedente deseori aruncau şi copilul odată cu apa din covată, iar lovind răul, aduceau atingere şi unor aspect care, dimpotrivă, meritau să fie păstrate şi restabilite. În fazele anterioare răul pur rămânea camuflat, iar uneori chiar aceste revoluţii purtau în sine ceva din acel duh, acele repere şi acele tendinţe, care au şi condus la ora actuală spre despotismul financiar şi mediatic al oligarhiei globale. În plus, revoluţiile de altă dată se desfăşurau în condiţii locale şi, chiar acolo unde pretindeau la un caracter global, nu dispuneau de această anvergură.

Doar la ora actuală s-au copt condiţiile necesare pentru ca această revoluţie să devină una cu adevărat globală. Asta deoarece sistemul, împotriva căruia este îndreptată, a devenit cu adevărat unul global (nu doar la nivel de proiect). O altă trăsătură a revoluţiilor precedente constă în faptul că acestea propuneau nişte modele social-economice de alternativă, care de cele mai multe ori pretindeau la universalitate. Dacă vom repeta această cale astăzi, atunci îi vom respinge în mod inevitabil pe cei care concep ideea de normă altfel (prin prisma propriei societăţi, a propriei istorii, a propriei culturi) şi care îşi doresc un alt viitor decât şi-l doresc alţi revoluţionari, angajaţi în lupta împotriva oligarhiei globale.

Iată de ce revoluţia secolului XXI trebuie să fie una cu adevărat planetară şi pluralistă ca scopuri finale. Toate popoarele lumii trebuie să se ridice contra ordinii mondiale existente în mod solidar, de comun acord, dar în numele unor idealuri diferite şi pentru afirmarea în practică a unor norme diferite. Ca să avem un viitor, trebuie să-l concepem ca pe un buchet complex de posibilităţi, care sunt împiedicate să se realizeze de către actualul sistem mondial şi oligarhia globală. Dacă nu vom distruge acest sistem cu eforturi comune, în numele unor scopuri şi orizonturi diferite, nu vom obţine nici un buchet, nici măcar un singur viitor sau câteva forme ale acestuia. Să lăsăm ca fiecare societate să lupte pentru propriul proiect al viitorului. Revoluţia secolului XXI va fi una de succes doar atunci când în cadrul ei vor lupta contra duşmanului comun toate popoarele de dragul unor scopuri diferite.

NOTA 22

Marx a susţinut că reuşita trecerii la comunism a omenirii este condiţionată de scara planetară a revoluţiei, dar Lenin a echipat Marea Revoluţie din Octombrie cu teoria "verigii celei mai slabe", arătând că lumea statelor capitaliste este integrată într-un lanţ şi că, în cazul unei conflagraţii mondiale, cum a fost Primul Război Mondial, forţele lor armate se concentrează în zonele de conflict, astfel că rămân verigi ale lanţului vulnerabile la revoluţia comunistă, ceea ce a şi înfăptuit. Dar vom vedea, în cele ce urmează, că autorii Manifestului renunţă la contribuţia teoretică leninistă, pe motiv că duşmanul - oligarhia globală - este delocalizat, prezentându-se ca o reţea care acoperă globul. Sincer, nu prea văd mare deosebire între noţiunea de reţea, folosită de autorii Manifestului, faţă de metafora leninistă a verigilor legate în lanţ, pentru că, acceptând să gândesc (atât cât se poate) termenul nebulos al "oligarhiei globale", nu o pot concepe ca pe un centru de comandă solidar, monolitic, ci eterogen, subminat de perpetuă concurenţă, deseori manifestându-se în conflagraţii internaţionale. Aşa numita "oligarhie globală" nu se adună să-şi coordoneze deciziile contra omenirii, ci părţile componente a ceea ce am putea gândi că ea ar fi, acţionează în interes propriu, iar rezultatele sunt vectoriale. Ceea ce înseamnă că, dacă avem o problemă cu felul în care este alcatuită lumea noastră, atunci nu liberalii şi "oligarhia globală" reprezintă problema, ci sistemul de organizare şi funcţionare. Nimicirea fizică a liberalilor este pură tâmpenie, pentru că doctrina liberală nu poate fi stârpită nici dacă, în acelaşi timp, ar fi arse toate cărţile de doctrine politice şi economice şi toate dicţionarele. Să nu uităm că liberalismul, în forma clasică, are o componentă naţionalistă şi deci reprezintă o opţiune firească, încurajată de chiar autorii Manifestului.

Acele spectacole, pe care le urmărim în cadrul aşa-numitelor "revoluţii color", nu conţin nimic cu adevărat revoluţionar. Ele sunt organizate de către oligarhia globală, sunt pregătite şi susţinute de către reţelele acesteia. "Revoluţiile color" sunt îndreptate practic întotdeauna împotriva acelor societăţi şi regimuri politice, care se opun în mod activ sau pasiv oligarhiei globale, îi contestă interesele, tind să păstreze un anume grad de independenţă în raport cu aceasta în domeniul politic, în strategie, în chestiunile regionale sau în economie. Iată de ce "revoluţiile color" au loc selectiv şi se sprijină pe reţeaua mass-media globalistă. Este vorba despre nişte parodii la revoluţii, ele servind exclusiv unor scopuri contrarevoluţionare.

Noua revoluţie trebuie să fie orietată spre doborârea radicală a oligarhiei globale, spre nimicirea elitei mondiale, spre distrugerea întregii ordini legate de ea sau, mai exact, a acestei dezordini dirijate. Nimicind nervul răului, noi vom elibera istoria popoarelor şi a societăţilor de vampirul parazitar al oligarhiei planetare.

NOTA 23

Cu naivitate, în NOTA 12, am crezut că autorii deosebesc oligarhia globală de vampiri, dar acum se vede că nu, am greşit, căci vampirii şi oligarhia globală sunt acelaşi lucru.

Doar o astfel de soluţie poate deschide o perspectivă pentru edificarea unui viitor de alternativă. Revoluţia trebuie să fie una prin definiţie globală. Oligarhia globală este împrăştiată pe întregul teritoriu al planetei. Ea există nu atât sub forma unei structuri ierarhizate având un centru, un nucleu bine definit, cât sub forma unui câmp de reţea difuz, răspândit în toată lumea.

Centrul de luare a deciziilor nu se află neapărat acolo unde sunt concentrate centrele vizibile ale conducerii politice şi strategice ale Occidentului, adică în SUA şi în alte centre ale lumii occidentale. Specificul elitei globale constă în faptul că localizarea ei este una în continuă mişcare şi curgere, iar centrul de luare a deciziilor este unul dinamic şi dispersat. Tocmai de aceea este extrem de dificil de a aplica o lovitură contra nucleului oligarhiei globale doar prin concentrarea asupra localizării ei teritoriale. Pentru a învinge acest rău de reţea, este necesar să fie smulsă din rădăcină prezenţa lui sincronică în diferite puncte ale pământului. În plus, este necesar să penetrăm în interiorul acestei reţele, pentru a semăna panică, a crea disfuncţii, a introduce viruşi şi a provoca procese distructive.

NOTA 24

Într-un cuvânt, terorism.

Distrugerea totală a oligarhiei globale reclamă din partea forţelor revoluţionare însuşirea tehnicilor de reţea şi a protocoalelor de comunicaţii în cadrul reţelei globaliştilor. Omenirea trebuie să dea o luptă împotriva globalismului pe propriul ei teritoriu, iar astăzi întregul teritoriu al globului a devenit o zonă aflată într-un fel sau altul sub controlul duşmanului. Iată de ce lupta pentru nimicirea elitei globale trebuie să fie nu doar una comună, ci şi sincronizată în cele mai diverse puncte ale planetei, rămânând una asimetrică. În plus, revoluţia presupune în cazul dat o strategie de desfăşurare a unui război de gherilă pe teritoriul ocupat de inamic. În particular, asta înseamnă că lupta trebuie să se desfăşoare şi în spaţiul virtual. Revoluţia cibernetică şi practica luptei radicale în spaţiul virtual trebuie să fie o parte componentă a revoluţiei secolului XXI.

Dintre toate ideologiile epocii moderne, la ora actuală s-a păstrat doar una, cea întruchipată de liberalism sau de liberal-capitalism. Anume în aceasta este concentrată în momentul de faţă matricea ideologică şi de viziune a oligarhiei globale. Această oligarhie globală este una declarat sau camuflat liberală. Liberalismul îndeplineşte o funcţie dublă : pe de o parte, el serveşte drept hartă filosofică pentru consolidarea, păstrarea şi extinderea puterii oligarhiei globale, adică se prezintă în calitate de ghid pentru politica ei globală, iar pe de altă parte el permite să fie racolaţi la scară largă în orice punct al planetei voluntari şi colaboraţionişti ai acestei elite, camarila ei; acceptând liberalismul, cele mai diverse persoane - conducători politici, funcţionari, industriaşi, traderi, intelectuali, comunitatea ştiinţifică, tineretul din orice ţară formează în mod automat acel mediu, din care este recrutat personalul de deservire al globalismului, prin intermediul căruia sunt create reţele, este colectată informaţia, sunt formate centre de exercitare a influenţei, este făcut lobby pentru tranzacţii şi decizii în favoarea corporaţiilor transnaţionale, sunt promovate alte operaţiuni strategice în scopul instaurării dominaţiei globale a oligarhiei mondiale.

Principala ţintă de atac a revoluţiei trebuie să o constituie anume liberalii în toate manifestările lor: în calitate de exponenţi ai unor orientări ideologice, politice, economice, filosofice, culturale, strategice, tehnologice. Liberalii reprezintă acea pojghiţă sub care se