Şi, eventual, la anul. Sau chiar la anul şi la mulţi ani. Cam în această situaţie se prezintă perspectiva României de a intra în spaţiul Schengen după peste 10 ani de aşteptare. Şi de refuz abuziv. Dar mesajele lui Ciolacu sunt de tip triumfalist.
Marcel Ciolacu se dovedeşte a fi un premier exagerat de optimist. Sau un om politic pus pe şotii. De ce? Voi încerca o explicaţie. În cea ce priveşte primirea în spaţiul Schengen, România este la pachet cu Bulgaria. Vom intra sau nu vom intra ţinându-ne de mână. Amânările şi tergiversările, ca de altfel şi condiţionările, privesc în egală măsură ambele state. Executivul de la Sofia este în flăcări şi reacţionează dur, după ce intrarea Bulgariei a fost condiţionată în acelaşi fel ca şi cea a României. Eventual printr-un acord la sfârşitul acestui an, pentru ca, atenţie, prin luna aprilie 2024 - să nu fie cumva 1 aprilie - să putem intra în spaţiul de liberă circulaţie nu pe autostrăzi, nu pe căile ferate, nu pe căile fluviale, ci în aer. Adică doar în ceea ce priveşte zborurile aeriene. Ceea ce, din punct de vedere economic, înseamnă un fel de vax albina. În plus, pentru prima dată, atât nouă cât şi bulgarilor, ne este pusă condiţia de a primi cote de azilanţi din Afganistan şi din Somalia. Fix de ce aveam nevoie! Premierul Bulgariei a respins categoric, exprimându-şi indignarea, aceste condiţii, şi protestează împotriva tergiversării primirii ţării pe care o reprezintă în spaţiul de liberă circulaţie. Premierul nostru, domnul Marcel Ciolacu, exultă în schimb de bucurie. Şi face declaraţii peste declaraţii prin care încearcă să scoată în evidenţă strategia diplomatică a României, care ar fi condus la "flexibilizarea poziţiei Austriei". Mai mult chiar. Mulţumeşte public Statelor Unite, Germaniei, Spaniei şi Uniunii Europene pentru eforturile diplomatice încununate de succes privind primirea României în spaţiul Schengen. Cele două poziţii ale acestor state sunt diametral opuse şi demonstrează diferenţe uriaşe de abordare. Cine are dreptate? Premierul român, când aplaudă, sau premierul bulgar, când fluieră?
Să ne reamintim că, în prima parte a acestui an, după ce am fost din nou refuzaţi în spaţiul de liberă circulaţie, preşedintele Klaus Iohannis şi-a permis să afirme că presa şi oamenii politici care protestau erau isterici. Ne-a asigurat atunci că prin diplomaţie, pe parcursul anului care tocmai trece, această problemă se va rezolva. Iar acum tace mâlc. Apropo de domnul Klaus Iohannis, şi pe acesta l-a lăudat Marcel Ciolacu, referindu-se la pretinsul succes al României. Astăzi Klaus Iohannis refuză să le mai ofere vreo explicaţie cetăţenilor pe care încă îi reprezintă.
De fapt, care este baiul? S-au făcut calcule peste calcule. Rezultă că în tot intervalul de timp în care, deşi a îndeplinit condiţiile, României i-a fost refuzat accesul în spaţiul Schengen, pierderile noastre s-au ridicat la aproape 30 de miliarde de euro. Nici pierderile Bulgariei nu sunt departe de această cifră. Grosul acestor pierderi este generat de întârzierile semnificative în ceea ce priveşte transportul de mărfuri. Conform principiilor vaselor comunicante, tot ceea ce au pierdut România şi Bulgaria se transformă în câştiguri necuvenite pentru partenerii noştri din UE. De aici uriaşa nedreptate creată. Dar şi umilinţa pe care o suportă toţi românii şi bulgarii care tranzitează prin Europa.
Problema Schengen nu este una aeriană. Nici la propriu, nici la figurat. Care este aşa-zisa victorie pe care diplomaţia română conjugată cu diplomaţia altor state ar fi obţinut-o? Posibilitatea ca, de la jumătatea anului viitor, să putem zbura în Schengen, continuând însă să şontâcăim terestru şi fluvial. Vom primi deci mai nimic. Dar în schimb ar trebui să ne angajăm să facem cheltuieli uriaşe şi să ne asumăm riscuri pe măsură prin primirea de zeci şi apoi de sute de mii de refugiaţi. De neacceptat!
Ceea ce este şi mai ciudat e că, iată, nu aud partidele suveraniste, care s-au înmulţit ca ciupercile, protestând în raport cu acest abuz incredibil. Sau măcar în raport cu entuziasmul la fel de incredibil manifestat de premierul României.
1. viitorul
(mesaj trimis de esop în data de 12.12.2023, 12:56)
Este un prim pas extrem de benefic .Miloanele de cetateni deja se bucura .Nu prea intelegem aparitia aceastei atitudini ce mereu critica orisicare punct realizat in plus de Romania .Am ajuns sa criticam de parca nu am dori sa se intimple .Criticam intrarea in Schengen aparuta ca prim pas spre integrarea totala , criticam aparitia cuplurilor Gay de parca ei nu ar fi romani si ne imbulzim la pupatul mostelor de parca de acolo ne-ar vi solutia , criticam inarmarea si aparteneta la NATO fara de care acum eram prada vecinilor ,criticam federalizarea UE fara de care Europa nu poate merge inainte si fara de care natiunile Europene ,luate separat, nu puteau exista , criticam imensele sume de bani obtinute din PNRR si il laudam la tot pasul pe Orban budapesteanul prietenul partidelor extremiste din Romania si aliatul celui care tocmai ce a invadat Ucraina .Haideti sa ne oprim .Critica este si ea buna uneori dar impotrivirea fara de sens vedem ca nu prea are leac .
1.1. Comentariu eliminat conform regulamentului (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de Redacţia în data de 12.12.2023, 14:28)
...
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.12.2023, 15:04)
Ne impotrivim.fara sens daca nu suntem de acord cu migrantii sirieni,afgani,somalezi pe care vor sa ni-i trimita Austria fiindca nu au ce face cu ei si le creeaza numai probleme?Sa se spele cu ei pe cap,nu sa arunce pisica moarta in curtea altuia!Si-au batut joc de noi destul,voi politicienii sunteti slugile strainilor iar de propriul popor va bateti joc!
1.3. Atenție la detalii... (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.12.2023, 15:29)
Mai ai de lucru cu limba română. E aproape bine dar există nuanțe fine, care încă îți scapă...
1.4. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.2)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.12.2023, 16:00)
a auzit vreodata cuvintul omenie
1.5. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1.4)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.12.2023, 16:42)
dc esti prea bun, esti luat de prost. vezi toate tarile ce au primit migranti.
1.6. Daaa (răspuns la opinia nr. 1.4)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.12.2023, 18:05)
E loc în arabia saudită... și omenie, nu glumă...
1.7. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 12.12.2023, 22:59)
... si daca is liberal traditionalist oi merita ceva atentie?! ... sau tre sa ma declar gay pentru fonduri ... sau sa ma declar musulman pentru a nu fi icadrat extrema dreapta ... ce contradictie in termeni ... imi amintesc cand francezii ne numeau tigani ... poate ma insel?!? dar tiganii nu-s cumva servanti de ieniceri ramasi pe aici dupa razboaie? ...
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.12.2023, 09:44)
Observ ca cel cu cenzura a inceput sa se pozitioneze politic , s-o fi inscris intr-un partid ?
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.12.2023, 10:13)
Nu e cenzura,prietenar! e bagarea pumnului in gura.
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.12.2023, 10:07)
Vorba poetului . SUNTEM UN NEAN DE........SLUGI UMILE.M ultumim din inima partideler in frunte cu iubitul conducator ca ne-au adus si ne mentin in aceasta situatie de-a dreptul jenanta.
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 13.12.2023, 10:58)
Băiete (sau fetiță), ce alternativă crezi că aveam? Niciuna. Scumpă, proastă, umilitoare - este adevărat. Dar din păcate din 1989 și până azi și chiar mâine nu a existat și nici nu va exista o alta! Poate poimâine!?
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 13.12.2023, 10:55)
SRS are dreptate! Povestea cu spațiul aerian în Schengen este o fărâmă din chifla pe care US și UE i-au cerut-o Austriei ca să o ofere cadou de Crăciun României pentru ajutorul tăcut, dar esențial, acordat de România Ucrainei de-a lungul celor doi ani de război cu Rusia. De la armament, bani, găzduire pentru refugiați și alte mărunțișuri (cum ar fi acceptarea umilirii și marginalizării minorității române) până la mult mai importantele trasee logistice ale aprovizionării armatei, exporturilor produselor sale agricole și falimentarea producătorilor români nevoiți să respecte cerințele UE în favoarea achiziționării de grâne, ulei etc. ucrainiene de proastă calitate, acceptabile în România, dar interzise în Germania, Franța, Olanda, etc.
Dar și Ciolacu, pe care SRS îl condamnă, are dreptate! Este adevărat Schengen-ul aerian este un mizilic, o favoare făcută de elitele CE elitelor românești pentru a nu mai sta la coadă la intrarea/ieșirea din aeroportul vienez în drum spre hotelul de cinci stele la care au rezervare și cu un impact măsurabil abia la a treia zecimală a PIB, dar este un pas în interiorul Schengen. Iar a pune un picior înăuntru nu este puțin lucru - România a intrat în Schengen, adică în spațiul de liberă circulație a persoanelor și mărfurilor din continentul european, în adevărata Piață Comună europeană. Parțial, este adevărat, cu doar un pas, la fel de adevărat, dar o astfel de intrare este - adică o astfel de egalizare a statutului României în UE cu, de exemplu, nou venita și permeabila, dar catolica și fostă austro-ungară Croație - este ireversibil. De la acest pas încolo, România nu poate decât să meargă înainte, spre accesul total în Shengen și, cu aceasta, în UE. Faptul că am avut nevoie de 16 ani pentru asta este desigur o măgărie a Comisiei Europene, o agenție guvernamentală germană, de pe vremea când noi aveam nevoie de ei, iar lor nu le păsa de noi. Dar acum EI au nevoie de noi și chiar dacă suntem - alături de Bulgaria - țara ca și-a plătit cel mai scump aderarea, distrugându-și pentru asta nu numai economia ci și independența și suveranitatea, oricum nu aveam altă alternativă. Uitați-vă pentru asta la Serbia de astăzi.
4.1. haideti sa fim romani nu circotasi (răspuns la opinia nr. 4)
(mesaj trimis de gica în data de 13.12.2023, 11:47)
Este un lucru extrem de benefic natiunii romane .Romania joaca perfect acesta carte numita Schengen si acum nu numai ca forteaza Austria sa isi dea acceptul dar prin formarea aliantei strategice cu Ucraina il readuce pe Orban la realitate .Orban va fi obligat sa semneze tot chiar de catre minoritatyile aflate altundeva .Minoritatile maghiare aflate in Europa vor cere imediat ajutorul .Orban nu isi poate lasa minoritatile aflate in Romania sau Ucraina sau oriunde in Europa de izbeliste .Popoarele ce gazduiesc minoritatea maghiara dar care doresc unitatea Europeana nu il vor ierta pe Orban daca se pozitioneaza impotriva lor .UDMR sa faca bine sa ceara imediat modificarea deciziilor Ungariei altfel poporul roman va intelege nevoia de a contracara politic UDMR ce nu va mai prinde in veci loc in Parlamentul Romaniei .Cetatenii vor iesi in numar mare la vot .Nu poti deveni inamicul politic al acestor natiuni care se poarta la unison exemplar cu etnia maghiara .Nici macar Orban de Budapesta nu poate face asta .