ÎN AGA DE VINERI, Va deveni Lucian Croitoru membru în Consiliul BVB?

Ana Săbiescu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 25 mai 2009

Va deveni Lucian Croitoru membru în Consiliul BVB?

Lucian Croitoru, Consilierul Guvernatorului Băncii Naţionale a României, ar putea ocupa un loc în Consiliul de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), după ce unii membri din conducerea Bursei i-au propus să candideze, au declarat, pentru ziarul BURSA, surse din piaţa de capital. Decizia în acest sens urmează să fie luată la finalul acestei săptămâni.

Astfel, domnul Croitoru ar putea candida pentru poziţia rămasă liberă în Consiliul Bursei după ce Petru Prunea, fostul preşedinte al SSIF "Broker", a devenit incompatibil cu aceas­tă funcţie, ca urmare a controversatelor fraude de la casa de brokeraj.

Domnul Croitoru a mai fost, timp de patru ani, şi reprezentantul ţării noastre la Fondul Monetar Internaţional, în calitate de Senior Adviser al Directorului Executiv pentru cons­tituenţa din care face parte şi România.

Şi Octavian Molnar, de la casa de brokeraj "IFB Finwest" din Arad, şi-a depus candidatura pentru un loc în Consiliul Bursei de Valori Bucureşti, motivând că este îndreptăţit să ocupe această poziţie deoarece casa de brokeraj pe care o conduce se află, de şase ani, printre primele zece de pe piaţa de capital autohtonă, după valoa­rea tranzacţiilor intermediate.

De asemenea, ceilalţi potenţiali doritori vor putea să îşi depună candidaturile şi în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor BVB. Decizia finală va fi luată de acţionarii BVB în adunarea din 29 mai.

Cu aproximativ o lună în urmă, acţionarii Bursei de la Bucureşti au fost chemaţi să aleagă un alt membru în Consiliu din cauză că Nicolae Rusu, preşedintele "Orizont Vest", nu a mai fost acceptat în această func­ţie, după ce Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a descoperit o serie de nereguli la casa de brokeraj pe care domnia sa o conducea. Prin urmare, la începutul lunii aprilie, Liviu Giugiumică, preşedintele "Unicredit CA-IB Securities", a fost ales membru în Consiliul de Administraţie al BVB.

Preşedintele Consiliului Bursei este Stere Farmache (preşedintele BVB), cei doi vicepreşedinţi sunt Ovidiu Sergiu Pop (preşedintele Depozitarului Central) şi Dan Paul (preşedintele Asociaţiei Brokerilor), funcţia de secretar general al Consiliului fiind ocupată de Mircea Botta. Ceilalţi membri sunt Dana Mirela Ionescu, Adrian Mănăilă şi Rareş Nilaş.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Romania a devenit tarlaua lui Isarescu. Pe el nu-l intreaba nimeni nimic. se stie ca el a stat in spatele acordului cu FMI impins de bancile straine interesate sa scoata bani din tara pe spatele romanilor care vor plati multe generatii de acum in colo. Acum il pune pe ginerele sau, dupa ce il plateste gras de la BNR, in Cosiliul BVB. Este ajutat de teparul BVB cu cel putin un milion de euro Stere Farmache care l-a sprijinit pe Isarescu in campania pentru presedentie, adica s-a implicat politic el si Isarescu care se declara apolitici. BVB a devenit o cloaca . L-au inlaturat pe Prunea singurul care mai ridica vocea si avea coloana vertebrala.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb