ÎN ANUL 2021: Grup Şerban Holding raportează venituri de 530 milioane de lei

F.D.
Piaţa de Capital / 9 iunie 2022

Nicolae Şerban, Preşedintele Consiliului de Administraţie al Grup Şerban Holding

Nicolae Şerban, Preşedintele Consiliului de Administraţie al Grup Şerban Holding

Grup Şerban Holding, companie antreprenorială românească activă în mai multe domenii din agricultură, a înregistrat în 2021, la nivel consolidat, venituri de 530,2 milioane de lei, o creştere cu 50% faţă de anul 2020, o cifră de afaceri de 481,6 milioane de lei, +55%, EBITDA de 54,2 milioane de lei, o majorare cu 3% şi un profit net de 25,8 milioane de lei, o apreciere cu 7%, potrivit unui comunicat de presă.

"Rezultatele înregistrate în 2021 confirmă viziunea noastră strategică asupra tuturor liniilor de business din cadrul Grup Şerban Holding. În cadrul activităţii vegetale am exploatat o suprafaţă totală de 10.089 hectare, dintre care peste 1.000 de ha irigate şi am obţinut o producţie totală de 58.873 tone în echivalent cereale, dintre care 19.551 tone la porumb, 8.843 tone grâu, 8.598 tone orz de bere, 5.300 tone floarea soarelui high oleica. Pe parcursul anului am tranzacţionat un volum de 257.707 tone cereale şi plante oleaginoase, reuşind să avem o utilizare eficientă a celor 133.000 tone spaţii de depozitare. În ceea ce priveşte produsele de panificaţie, volumele realizate pe total sortimente au depăşit 5.000 tone, specialităţile cu multicereale având o pondere de 54,1%. Producţia de pui a depăşit 7.250 tone. Toate aceste rezultate validează, încă o dată, parteneriatele pe care le avem cu beneficiarii produselor realizate de către Grup Serban Holding: PepsiCo, Cargill, Agricola International, Lidl, Nutriva, Fermador," a declarat Nicolae Şerban, Preşedintele Consiliului de Administraţie al Grup Şerban Holding.

În ceea ce priveşte rezultatele pe linii de business, în cadrul producţiei vegetale şi comerţ, Grup Şerban a înregistrat o cifră de afaceri de 397 milioane de lei în 2021, o creştere cu 79% faţă de anul 2020 şi o EBITDA de 37 milioane de lei. Principalele venituri au fost generate de culturile oleaginoase, floarea soarelui high oleica şi rapiţă sustenabilă. În cadrul fermei avicole, unde compania deţine cinci ferme proprii în trei locaţii în judeţele Bacău şi Vaslui, cu o capacitate de 880.000 de capete per serie, a fost înregistrată o cifră de afaceri de 63,7 milioane de lei, o creştere cu 27% comparativ cu anul 2020 şi o EBITDA de 4,9 milioane de lei.

În linia de business axată pe panificaţie, patiserie şi cofetărie, unde Grup Şerban deţine o brutărie, un laborator de cofetărie şi cinci magazine sub brandul Băcănia Şerban, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 47,1 milioane de lei, o creştere cu 59% faţă de anul 2020. Această creştere a fost susţinută de eficientizarea producţiei şi majorarea volumelor comercializate prin intermediul lanţurilor de retail.

"În 2022 vom continua proiectele de dezvoltare ale tuturor afacerilor din cadrul holdingului. Avem un proiect de legumicultură în Lunca Siretului unde investim într-un sistem de irigaţii care să acopere o suprafaţă totală de 3.000 de hectare până în 2025. În prezent, irigăm 1.000 de ha şi estimăm că la finalul acestui an vom ajunge la 1.500 de ha. În cadrul proiectului, urmărim dezvoltarea legumicolă în rotaţie cu cultura mare, având un plan de culturi stabil format din cartofi, cereale şi alte legume, inclusiv sfecla de zahăr, rezultând o suprafaţă de producţie de 500 ha pe sectorul legume, ca prim pas, la finalul anului agricol 2021-2022. În acest sens, avem deja încheiate contracte pentru cartoful pentru industrializare cu PepsiCo şi legume pentru procesare industrială cu Comtec. În plus, pe lângă investiţiile planificate, avem în vedere şi proiecte ce au ca finalitate creşterea suprafeţelor cultivate, precum şi a spaţiilor de depozitare cereale," a declarat Ovidiu Bucătare, Director Financiar al Grup Şerban Holding.

Anul acesta, grupul va continua investiţiile în eficientizarea activităţii în cadrul fermei avicole, având în derulare proiecte cu centrale fotovoltaice cu o putere instalată de 400kWh. Odată puse în funcţiune, acestea vor asigura 21% din necesarul de energie electrică a fermelor de creştere a puilor. În plus, odată cu aprobarea proiectelor cu finanţare din fonduri europene, Grup Şerban va demara un proces investiţional de 4 milioane de euro, care va asigura dublarea capacităţilor de depozitare a legumelor, precum şi procesarea şi condiţionarea acestora.

Acţiunile Grup Şerban Holding sunt listate pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti începând cu data de 28 februarie 2022 şi se tranzacţionează sub simbolul GSH. În prezent, compania are o capitalizare de piaţă de peste 340 de milioane de lei.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. cat e free float-ul?

    1. sub 4%. aici chiar ca e ciudat, macar un 10% sa fie....dar cu 4% e foarte aiurea.

      pai nu prea s-a inghesuit lumea in PP. si au mai redus pretul fata de varianta initiala pe care o vazusem eu. au vandut... cat au putut

    Am incercat si eu sa ma lipesc de produsele lor de panificatie dar fara rezultat. Ma asteptam sa vad o altfel de paine, mai gustoasa. In supermarketuri nu gasesti, poate o fi avand la ei la Bacau acolo. Au varianta aia cu seminte care nu are nici o noima: arunca seminte cu nemiluita dar le culegi din punga, nu sunt incorporate in aluat. Oricum, si painea e toata numai gauri, parc-ar fi svaiter, nu ai sanse sa intainzi nimic pe ea ca-ti ajunge in poala.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb