ÎN INTERVENŢIILE DIN ULTIMA PERIOADĂ PE PIAŢA VALUTARĂ BNR a cheltuit sub un miliard de euro ca să susţină cursul leului

Emilia Olescu
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 5 decembrie 2019

BNR a cheltuit sub un miliard de euro ca să susţină cursul leului

Banca Naţională a României (BNR) a intervenit pe pieţele valutare ca să susţină cursul de schimb al leului, după ce îngrijorările cu privire la efectele creşterii cheltuielilor guvernamentale asupra inflaţiei şi bugetului au dus moneda naţională la un minim istoric, transmite Bloomberg, conform Agerpres.

Potrivit unui oficial de la BNR care a dorit să îşi păstreze anonimatul, banca centrală a cheltuit mai puţin de un miliard de euro din rezervele sale valutare pentru intervenţii pe piaţă. Aces­te intervenţii au dus la cel mai mare declin al rezervelor valutare de după luna iunie 2018.

O monedă slabă are un impact direct imediat asupra preţurilor, care, în România, au înregistrat cel mai puternic ritm de creştere din Uniunea Europeană, după ce precedentul Guvern a redus taxele şi a majorat salariile pentru angajaţii din sectorul de stat.

În trecut, BNR a intervenit rapid la fluctuaţiile valutare pentru a-i proteja pe cei cu credite în euro şi ca să evite ca aceste fluctuaţii să se răsfrângă asupra preţurilor.

Analistul economic Dragoş Cabat ne-a precizat că, în ultima perioadă, BNR a intervenit pe piaţa valutară pentru stabilizarea cursului. Domnia sa ne-a precizat, zilele trecute: "Sunt aşteptări că vor mai fi deprecieri ale cursului în perioada care urmează. De multe ori întâlnim astfel de creşteri pe interbancar, iar acest lucru se întâmplă când vin străinii cu bani mai mulţi, în special după amiaza. Cei de la casele de schimb profită acum, pentru că este o perioadă bună, după ce tot anul au şomat".

Dragoş Cabat estimează că, până la sfârşitul anului, nu ar fi normal ca euro să crească mai mult de 4,85 lei: "Ca fundament, leul trebuie să se ducă spre 4,85 până prin februarie-martie 2020. După ce va apărea şi rectificarea bugetară şi bugetul pe anul viitor ar trebui ca lucrurile să se mai calmeze".

Adrian Vasilescu, consultant de strategie în cadrul Băncii Naţionale a României (BNR), a subliniat că intervenţiile BNR pe piaţa valutară nu sunt exprimate mereu prin vânzări de valută, iar atunci când se întâmplă acest lucru valuta trebuie adusă repede înapoi, astfel încât echilibrul valutar să fie constant.

Adrian Vasilescu ne-a spus că ne confruntăm cu "sindromul lunii noiembrie". El ne-a explicat: "La 1 noiembrie s-a produs aproape automat sindromul lunii noiembrie. Luna noiembrie este ultima de toamnă, decembrie este la orizont, iarna este aproape, la fel şi Sărbătorile şi regula instalată în balanţa comercială internaţională arată clar că importurile depăşesc substanţial exporturile. În noiembrie, importatorii îşi cumpără mărfurile pentru luna decembrie şi aşa apare sindromul lunii noiembrie. Merg pe piaţa valutară, schimbă lei cu valută şi s-a produs efectul. Ulterior, se va redresa, dar intervine şi acel efect de pendulă".

Adrian Vasilescu a completat: "În 21 noiembrie, deprecierea leului nu a depăşit 2,30 bani. Pe 22 noiembrie leul s-a apreciat, în 25 ale lunii moneda naţională a crescut din nou, apoi s-a tot apreciat, mai lent, dar o bună parte din deprecierea de 2,30 bani a fost absorbită. Aşa că toată tevatura este pentru mai puţin de un ban".

Reprezentantul BNR, care a reiterat că banca centrală doar calculează cursul, în funcţie de cerere şi ofertă, ne-a mai spus: "Piaţa valutară românească se întinde în toată lumea, de aceea apar acele cifre noaptea, când au lucrat băncile din alte ţări. Noi avem o piaţă stabilă, iar dacă vorbim de ceea ce se întâmplă noaptea, acolo intră şi pieţele internaţionale. În ianuarie au fost nişte mişcări mai agitate pe piaţa noastră, determinate de Ordonanţa 114. Aceas­tă ordonanţă a avut un anumit efect pe piaţa noastră şi un efect mai mare pe piaţa internaţională. Noaptea au fost schimbări dramatice pe pieţele internaţionale, care a doua zi dimineaţă s-au reflectat la noi".

În ultima perioadă, mai ales în timpul nopţii, cursul valutar a sărit de pragul de 4,8 lei/euro pe piaţa interbancară. Au fost persoane care au vorbit des­pre un atac asupra leului.

Guvernatorul BNR, Mugur Isăres­cu, a spus în mod repetat că fluctuaţiile cursului de schimb de până la 5% nu reprezintă un motiv de îngrijorare.

Rezervele valutare ale României se situează la peste 38 miliarde euro, acestea putând fi utilizate în orice moment pentru protejarea monedei. Aceste rezerve s-au diminuat cu 1,2 miliarde euro numai în luna noiembrie 2019, atât ca urmare a intervenţiilor Băncii Naţionale, dar şi a plăţilor efectuate pentru achiziţionarea de rachete Patriot, potrivit unui contract semnat cu SUA, a mai spus oficialul BNR citat.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb