Negocierile dintre partidele majorităţii şi opoziţie privind proiectul ultracontroversat de reformă a justiţiei în Israel continuă miercuri, după o primă întâlnire "într-un spirit pozitiv" cu o zi înainte, a indicat biroul preşedintelui israelian Isaac Herzog, conform Agerpres.
"După aproximativ o oră şi jumătate, s-a încheiat întâlnirea care s-a desfăşurat într-un spirit pozitiv", a anunţat ieri seară biroul preşedintelui. Azii, preşedintele Isaac Herzog va continua seria de întâlniri.
Această primă "întâlnire de dialog" a avut loc la reşedinţa preşedintelui Herzog la Ierusalim între "echipele de lucru reprezentând coaliţia la putere", precum şi formaţiunile de opoziţie Yesh Atid şi Partidul Unităţii Naţionale, potrivit comunicatului.
Yair Lapid şi Benny Gantz, lideri respectivi ai acestor două partide centriste, au anunţat luni că sunt pregătiţi să dialogheze cu majoritatea, sub egida preşedintelui Herzog.
Cu puţin înainte, premierul Benjamin Netanyahu anunţase "o pauză" în examinarea controversatului proiect de reformă a justiţiei care divizează ţara, pentru a oferi "şansa unui real dialog" în vederea adoptării un text mai consensual în cursul sesiunii parlamentare de vară care începe la 30 aprilie.
"Îi mulţumim preşedintelui pentru că şi-a deschis casa procesului de negocieri în beneficiul cetăţenilor Israelului. Ne-am alăturat acestuia în numele unui public numeros care a înţeles cât de fragilă şi vulnerabilă este democraţia noastră", a declarat partidul Yesh Atid pe Twitter.
Preşedintele american Joe Biden, al cărui guvern salutase "pauza" anunţată de Netanyahu, a pledat din nou ieri seară pentru abandonarea proiectului. "Ei nu pot continua pe această cale şi cred că m-am făcut înţeles", a spus preşedintele american în marja unei vizite în Carolina de Nord.
"Sper că vor renunţa", a spus el mai târziu despre proiectul de lege, înapoiat la Washington. El a adăugat că, "pe termen scurt", nu intenţionează să-l invite pe Netanyahu la Casa Albă.
"Pauza" anunţată de Netanyahu după începerea unei greve generale şi apariţia unor tensiuni în cadrul majorităţii a fost întâmpinată cu scepticism de contestatari, precum şi de mai mulţi comentatori politici.
Pentru Nahum Barnea, editorialist al cotidianul Yediot Aharonot, premierul "a ştiut să transforme cu cuvinte frumoase o înfrângere amară într-o remiză".
Iniţiat de unul dintre cele mai de dreapta guverne din istoria Israelului, proiectul de reformă a justiţiei a dat naştere uneia dintre cele mai mari mişcări de mobilizare populară din ţară.
Dacă au acceptat medierea preşedintelui Herzog, Lapid şi Gantz au avertizat, însă, guvernul împotriva oricărei "înşelătorii".
Făcând aluzie la proiectul de lege privind componenţa comisiei însărcinate cu selecţionarea judecătorilor, unul dintre cele mai contestate aspecte ale reformei, cele două partide au avertizat într-un comunicat comun că vor părăsi "imediat" masa negocierilor dacă acest text "este pus în programul parlamentului".
Pentru guvern, reforma vizează reechilibrarea puterilor diminuând prerogativele Curţii Supreme, pe care executivul o consideră politizată, în favoarea parlamentului.
Oponenţii săi cred, dimpotrivă, că reforma riscă să ducă la o derivă iliberală sau autoritară.
Anunţul suspendării examinării proiectului în parlament a fost precedat de negocieri îndelungate între Netanyahu şi partenerii săi de extremă dreapta, în special ministrul securităţii interne, Itamar Ben Gvir, care, ameninţase că părăseşte guvernul în cazul unei pauze în reformă.
Partidul lui Ben Gvir a anunţat semnarea unei înţelegeri între cei doi, prin care i se acordă ministrului crearea unei "gărzi naţionale" civile sub autoritatea sa şi despre care încă nu au fost comunicate detalii.
Mai mulţi membri ai coaliţiei la putere au afirmat că reforma va fi votată la termen.
Unul dintre colectivele la originea manifestaţiilor împotriva reformei a anunţat continuarea mişcării de protest "atâta timp cât lovitura de stat judiciară nu este oprită complet". Ieri seară, au avut loc manifestaţii la Tel Aviv şi în faţa reşedinţei preşedintelui Herzog la Ierusalim.