ÎN LUNA IULIE Performanţa cumulată a fondurilor a depăşit cu 2% rata inflaţiei

ANDREEA NEGRU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 18 august 2005

Finele lunii iulie a consemnat rezultate foarte bune pentru industria Organismelor de Plasament Colectiv care reuşeşte, în cele şapte luni scurse de la începutul anului, obţinerea unei performanţe de 7,1%, cu 2 puncte procentuale peste rata inflaţiei de 5,1% înregistrată în aceeaşi perioadă, se menţionează în comunicatul Uniunii Naţionale a Organismelor de Plasament Colectiv (UNOPC). Fondurile deschise au înregistrat o performanţă medie, de la începutul anului, de 8,1%.

Fondul Deschis de Investiţii "Stabilo" realizează, cumulat, de la începutul anului, o performanţă de 5,4%, în condiţiile în care portofoliul fondului este investit în exclusivitate în instrumente ale pieţei monetare.

"Integro" obţine o performanţă de 5,6% în luna iulie (cea mai bună din categoria fonduri diversificate), iar de la începutul anului una cumulată de 12,9%.

Fondul "Simfonia 1" consemnează o diversificare a portofoliului printr-o achiziţie de titluri de stat pe piaţa secundară.

"Active Dinamic", cu o evoluţie a valorii unităţii de fond (randament 6,5% de la începutul anului), a urmat în general evoluţia indicatorilor bursieri.

Cu un activ net de 12,15 milioane RON, în creştere cu 5,11% faţă de luna precedentă, fondul "Intercapital" a înregis-trat o creştere susţinută. Randamentul a fost foarte bun în luna iulie, consemnînd o creştere faţă de 31 decembrie 2004 de 15,8%. În data de 15 iulie titlurile de participare ale fondului au fost consolidate cu un factor de 20/1.

"Capital Plus" a înregistrat în luna de raportare o creştere a activului net de 3,1%, ajungînd la sfîrşitul lunii la suma de 5,02 milioane RON. Numărul de investitori a înregistrat o uşoară scădere. Randamentul lunar al fondului a fost de 5,19%, iar creşterea faţă de sfîrşitul anului 2004 a fost de 10,23%.

Activul total al fondului "Tezaur" a scăzut la circa 460.000 RON (-21,65%), scădere datorată răscumpărărilor înregistrate şi onorate de fond. Numărul total de investitori a crescut cu 2,76%, iar randamentul lunar al fondului a fost de 0,49% şi 4,6% faţă de 31 decembrie 2004.

"Orizont" a înregistrat în luna iulie cea mai mare creştere a sa de activ net şi anume 19,92%, de la 765.000 RON, ajungînd la valoarea de 917 mii RON. Randamentul obţinut de fond de la începul anului de 8,31% poate fi apreciat ca performanţă de excepţie pentru categoria de risc din care face parte fondul. Randamentul lunar al fondului a fost de 1,74%, datorat intrării în portofoliu a acţiunilor gratuite provenite din majorarea de capital a emitentului "SSIF Broker" şi vînzării acestora în piaţă, profitul obţinut fiind reflectat în performanţa unităţii de fond.

Cea mai spectaculoasă creştere de activ net din piaţă a realizat-o în luna iulie fondul "Maximus", respectiv de 52,4%, depăşind astfel plafonul de 5 milioane RON. Creşterea numărului de investitori cu 10% confirmă că fondul îşi menţine o atractivitate cres-cută. Unitatea de fond a înregistrat la rîndul ei o creştere de 3,4%.

"Omninvest", fond de acţiuni, revine în luna iulie în topul fondurilor deschise menţinerii în portofoliu unor acţiuni ale emitenţilor care s-au dovedit extrem de profitabile. Astfel, "Omninvest" realizează în luna iulie cele mai bune performanţe din industrie: 10,3% performanţă lunară şi 22,1% cumulat de la începutul anului, se precizează în comunicatul UNOPC.

Influenţat în sens pozitiv de creşterea preţului acţiunilor la bursă şi în special al acţiunilor SIF, fondul FCx obţine o creştere de activ de circa 3% şi un randament lunar de 2,9%, evoluţia bună a bursei compensînd scăderea dobînzilor pe piaţa monetară.

"BCR Clasic" înregistrează la finele lunii iulie o creştere de activ net de 1,1% coroborată cu o performanţă calculată de la începutul anului de 5,7%. "BCR Dinamic" obţine în luna iulie o creştere de activ de 3,9%, susţinută în parte şi de sporirea numărului de investitori cu 2,4%, iar preformanţa realizată de la începutul anului este de 13,8%.

"Depfa Romania Money Market", fond monetar închis, a avut şi în luna iulie o evoluţie corespunzătoare trendului pieţei monetare şi de aceea performanţa înregistrată a fost o creştere de 0,4%, atît a unităţii de fond, cît şi a activului net.

"Smart Invest", fond diversificat închis, cu performanţa de 0,3% realizată în luna iunie, continuă, chiar dacă mai lent, să recupereze din scăderea valorii unităţii de fond, realizînd totodată şi o creştere de activ net de 0,3%.

Pe ansamblul OPC, cu excepţia fondurilor monetare, toate celelalte 17 fonduri deschise au obţinut performanţe net superioare inflaţiei (5,1%) pe cele şapte luni, cu diferenţe cuprinse între 5,6 puncte procentuale la fondurile diversificate (10,7%) şi pînă la de 2,7 ori mai mari în cazul fondurilor de acţiuni (13,8%), este menţionat în comunicatul UNOPC.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb