ÎN PRIMELE NOUĂ LUNI, BRD şi-a redus profitul, dar şi rata creditelor neperformante

MĂDĂLINA FILOTE
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 7 noiembrie 2014

BRD şi-a redus profitul, dar şi rata creditelor neperformante

BRD a încheiat primele nouă luni ale anului cu un profit net de 20 milioane lei, în scădere cu 60% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, pe fondul unor provizioane suplimentare, rata creditelor neperformante coborând de la 24,8% (la finalul anului trecut) la 21,1%, potrivit normelor IFRS, se arată într-un comunicat al băncii.

Potrivit definiţiei Băncii Naţionale a României (credite cu întârzieri mai mari de 90 de zile şi/sau aflate în proceduri juridice), neperformatele au scăzut la 18,2%, faţă de 21,8%, la finalul lunii decembrie 2013.

Evoluţia creditelor neperformante se datorează implementării unei noi politici de "write-off" (depreciere) şi este aliniată tendinţei generale a sistemului bancar, precizează reprezentanţii băncii.

Ion Milea, director general adjunct la "Muntenia Global Invest", primeşte rezultatele BRD ca pe o veste destul de proastă pentru bancă: "În continuare, rezultatele BRD sunt surpinzătoare, deoarece nu auzim veşti bune. Faptul că profitul anunţat este în scădere, relevă că ponderea creditelor neperformante este încă ridicată. Putem să avem în continuare o diminuare a profitului din această cauză". Domnul Milea precizează că această problemă nu a fost rezolvată nici în cazul BCR.

Simion Tihon, broker la "Prime Transaction", se aşteaptă ca rata creditelor neperformante să continue să se reducă.

În opinia Magdei Sirghe, analist Tradeville, BRD a raportat, după primele 9 luni ale anului, rezultate dezamăgitoare, care se dovedesc a fi la fel de fluctuante ca şi anul trecut: "Cu un profit net de doar 20 milioane lei, banca a marcat o pierdere de peste 100 milioane lei în trimestrul al treilea. În aceste condiţii, este posibil ca nici anul acesta să nu fie reluată politica de acordare de dividende acţionarilor, întreruptă în 2012 din cauza pierderilor. Emitentul se confruntă cu cererea redusă de credite, în special pentru segmentul clienţilor corporativi, aspect care se reflectă în diminuarea marjei de dobândă şi a venitului net bancar. Între aspectele pozitive remarcăm managementul strict al costurilor şi eficienţa operaţională, constituirea de provizioane suplimentare pentru portofoliul de clienţi aflaţi în insolvenţă şi eliminarea din bilanţ a creditelor restante integral provizionate, indicatorul de adecvare a capitalului confortabil. Pe termen scurt, rezultatele sub aşteptări se vor concretiza probabil în scăderi ale cotaţiilor emitentului".

BRD arată că, în primele nouă luni, volumul creditelor brute la nivelul sistemului bancar a rămas pe o pantă descendentă (-3,7% faţă de perioada similară din 2013), în special din cauza evoluţiei negative a segmentului corporate, în timp ce depozitele au continuat să crească (+5,1% faţă de intervalul aferent anului trecut).

Volumul creditelor acordate de BRD clientelei de persoane fizice a atins 17 miliarde lei, în uşoară scădere, potrivit reprezentanţilor băncii, care adaugă: "Totuşi, creşterea producţiei de credite de consum din acest an a încetinit contracţia soldului total al creditelor (- 4,7% faţă de 31 decembrie 2013, în comparaţie cu o medie de - 6,3% pentru sistemul bancar), în timp ce volumul creditelor imobiliare a crescut cu 3,8% în aceeaşi perioadă. Volumul creditelor acordate clientelei corporate a înregistrat o scădere cu 7,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2013, până la 15,1 miliarde lei, în special din cauza operaţiunilor de ştergere (write-off) a unor credite neperformante, dar şi din cauza unei cereri scăzute de credite".

Marcel Murgoci, director operaţiuni la "Estinvest" Focşani, consideră că scăderea creditării este cauzată de faptul că băncile îşi aleg clientela cu mai multă stricteţe: "Nu este legat de bancă, ci de ceea ce se întâmplă în sistemul bancar. Băncile devin mai selective, din acest motiv a rezultat aceast trend".

Ion Milea este de părere că reducerea creditelor acordate persoanelor juridice are la bază două acţiuni: "Pe de-o parte, băncile au devenit mai selective pentru că trebuie să rezolve problema creditelor neperformante, iar pe de altă parte, situaţia economică a companiilor nu a devenit mai bună peste noapte. Companiile se gândesc de două ori, înainte să contracteze un credit".

Potrivit lui Simion Tihon, evoluţia creditelor acordate persoanelor juridice este într-o oarecare contradicţie cu reducerea consecventă a dobânzii de politică monetară: "Catalizatorii acestei evoluţii ar fi faptul că, pe de o parte, au fost scoase din calcul unele credite neperformante, iar pe de altă parte, încă există o aversiune pentru investiţii".

BRD precizează că depozitele au rămas la un nivel stabil în ultimele 12 luni, cu o evoluţie pozitivă a depozitelor persoanelor fizice (+7,1% faţă de septembrie 2013), şi cu o evoluţie negativă a depozitelor persoanelor juridice ( -5,7%). "Probabil, persoanele juridice au ales să nu mai păstreze bani în bancă, ori nu au cash suficient pentru a face depozite. Nu are legătură cu BRD", afirmă Marcel Murgoci. În acest context, raportul între credite nete şi depozite a ajuns la 80,4%, la 30 septembrie 2014, de la 87,7%, la sfârşitul aceleiaşi perioade a anului 2013.

În opinia lui Simion Tihon, randamentele oferite de piaţa monetară sunt din ce în ce mai neatractive, astfel că se justifică declinul depozitelor persoanelor juridice.

În schimb, depozitele persoanelor fizice sunt în creştere deoarece consumul se păstrează la un nivel redus, spune brokerul: "În cazul persoanelor fizice, consumul care încă se păstrează la cote reduse cât şi faptul că acomodarea cu alte tipuri de produse financiare este încă greoaie continuă să determine o acumulare de bani în bănci".

Venitul net bancar a scăzut cu 8,8%, în comparaţie cu aceeaşi perioadă a anului 2013 (2,05 miliarde lei), în special din cauza marjei nete, afectată de efecte adverse de volum şi structură, potrivit instituţiei. Raportul costuri/venituri pentru primele 9 luni din 2014 a fost de 48,2%, în timp ce, pe trimestrul al treilea 2013, raportul avea valoarea de 46%.

Costul net al riscului a scăzut cu 8,6% în primele 9 luni ale acestui an, banca constituind în trimestrul al treilea al anului 2014 provizioane suplimentare pentru portofoliul de clienţi aflaţi în insolvenţă. În consecinţă, acoperirea creditelor neperformante cu provizioane s-a îmbunătăţit, crescând la 71,5%, la 30 septembrie 2014 (faţă de 68,9% la sfârşitul lunii decembrie 2013).

Capitalizarea băncii este foarte confortabilă, cu un indicator de adecvare a capitalului de 17,1% potrivit regulilor Basel III, notează comunicatul BRD.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb