ÎN PRIMELE NOUĂ LUNI Pierderile Complexului Energetic Hunedoara au scăzut cu 30%

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 21 noiembrie 2016

Producătorul de energie Complexul Energetic Hunedoara (CEH), ieşit recent a doua oară din insolvenţă, a avut pierderi de 181,9 milioane lei în primele nouă luni, mai mici cu 30% faţă de pierderile raportate în perioada similară a anului trecut, de 259,2 milioane lei, însă şi afacerile s-au redus cu 27%, la 291,5 milioane de lei, potrivit datelor transmise de companie, în urma unei solicitări News.ro.

"Intrarea în insolvenţă la începutul anului 2016 a CEH SA a condus la o serie de măsuri care au determinat reducerea cheltuielilor de personal faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent", arată reprezentanţii companiei.

Astfel, denunţarea contractului colectiv de muncă a determinat neacordarea unor drepturi de personal.

Pierderile companiei au fost mai mici în acest an şi datorită aplicării unui program de întrerupere temporară controlată a activităţii, în special pentru personalul indirect productiv.

"De asemenea, un alt motiv prin care s-a redus pierderea în primele nouă luni din 2016 este şi faptul că, pe perioada în care societatea s-a aflat în procedură de insolvenţă, s-a suspendat calcularea şi înregistrarea în contabilitate a majorărilor şi penalităţilor de întârziere calculate pentru neplata datoriilor în termen atât pentru bugetul consolidat al statului, cât şi pentru furnizori", menţionează reprezentanţii companiei.

Totodată, cifra de afaceri a Complexului Energetic Hunedoara a scăzut în primele nouă luni cu 27%, la 291,5 milioane lei, din cauza scăderii producţiei de energie, dar şi a preţului de vânzare. Comparativ, compania a realizat o cifră de afaceri de 400,4 milioane lei în primele trei trimestre ale anului trecut.

Oficialii complexului spun că veniturile înregistrate în primele nouă luni din acest an au fost mici faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent pe de o parte din cauza diminuării producţiei şi, pe de altă parte, ca urmare a condiţiilor de piaţă. Astfel, preţul mediu de vânzare pe Piaţa pentru Ziua Următoare (PZU-platformă a bursei OPCOM) a fost de 138,39 lei/MWh în primele nouă luni faţă de 159,02 lei/MWh în aceeaşi perioadă a anului trecut.

"Complexul Energetic Hunedoara utilizează cel mai scump combustibil acţionând într-un sistem concurenţial inechitabil pe piaţa de energie, în care preţul de vânzare este coborât artificial de către sectoarele energiei regenerabile, care urmăresc în principal obţinerea profitului din certificate verzi şi nu din preţul efectiv al energiei", spun reprezentanţii producătorului de energie.

De asemenea, CEH a livrat în primele nouă luni ale acestui an o cantitate de 984.687 MWh energie electrică, mai puţin cu aproape 24% faţă de perioada similară din 2015, de 1,28 milioane MWh.

Cantitatea de energie termică livrată a scăzut cu 18%, la 66.346 gcal, de la 80.729 gcal la 31 octombrie 2015.

Din cauza lipsei posibilităţilor financiare, societatea nu s-a putut aproviziona cu materiale şi servicii necesare desfăşurării activităţii miniere, ceea ce a dus la o diminuare a producţiei miniere interne cu 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, precizează producătorul de energie.

"Cărbunele extras din producţie proprie nu a putut asigura cantitatea necesară pentru obţinerea de energie electrică şi termică", arată reprezentanţii CEH.

Complexul Energetic Hunedoara a ieşit din insolvenţă, după ce Curtea de Apel Alba Iulia a decis săptămâna trecută să anuleze decizia Tribunalului Hunedoara prin care, în luna iunie a acestui an, a fost deschisă procedura în acest sens. Decizia Curţii de Apel Alba Iulia este definitivă.

Conform tabelului de creanţe întocmit de administratorul judiciar, datoriile Complexului Energetic Hunedoara se ridică la 1,43 miliarde lei.

Compania de stat a precizat, într-un comunicat, că ieşirea din insolvenţă a societăţii nu se datorează îmbunătăţirii situaţiei economice şi financiare, lucru care va genera probleme majore în activitatea curentă.

Producătorul de energie a avertizat că riscă executarea conturilor de către creditori, iar posibila oprire a activităţii societăţii va conduce implicit şi la sistarea furnizării agentului termic necesar încălzirii populaţiei.

Complexul Energetic Hunedoara a intrat în insolvenţă, după ce Tribunalul Hunedoara a dispus, în 23 iunie, deschiderea procedurii în acest sens, administratorul judiciar provizoriu fiind desemnată Casa de Insolvenţă GMC. Decizia instanţei a fost executorie, dar nu a fost definitivă fiind atacată cu apel la Curtea de Apel Alba Iulia.

La Complexul Energetic Hunedoara lucrează în jur de 6.000 de angajaţi la minele de cărbune Lupeni, Lonea, Livezeni şi Vulcan şi la termocentralele Mintia şi Paroşeni.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb