ÎN PRIMUL TRIMESTRU "Transelectrica" a raportat un profit de 99 milioane de lei

A.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 17 mai 2016

Energia tarifată, în stagnare, la 14,02 TWh

Evoluţia acţiunilor "Transelectrica", mai bună decât cea a indicilor BET şi BET-NG

"Transelectrica" (TEL) a înregistrat, în primul trimestru, un profit net de 99 milioane de lei, în scădere cu 21,6% faţă de cel din primele trei luni din 2015, potrivit raportului companiei, publicat ieri.

În trimestrul I, cantitatea de energie electrică tarifată a înregistrat o valoare (14,02 TWh) asemănătoare cu cea din perioada similară a anului trecut.

Potrivit companiei, veniturile realizate în perioada ianuarie - martie 2016 au scăzut cu 3,1% comparativ cu perioada similară a anului anterior (755 milioane lei, în trimestrul I 2016, de la 779 milioane lei în trimestrul I 2015).

Reprezentanţii societăţii precizează: "Funcţional, segmentul activităţilor cu profit permis a înregistrat o scădere a veniturilor de 10,9% (348 milioane lei, de la 390 milioane lei în trimestrul 1 2015), determinată de diminuarea tarifelor medii aprobate de ANRE pentru serviciul de transport, începând cu data de 1 iulie 2015, în condiţiile în care consumul de energie electrică a fost relativ constant.

În trimestrul I 2016, veniturile din alocarea capacităţii de interconexiune au înregistrat o uşoară scădere de 4,1% faţă de valoarea realizată în trimestrul I 2015, (22 milioane lei în T1 2016, de la 23 milioane lei în T1 2015), din cauza unui nivel de utilizare mai redus a disponibilităţilor capacităţii de interconexiune de către traderii de pe piaţa de energie electrică".

Totodată, cheltuielile totale operaţionale (inclusiv amortizarea) realizate în perioada ianuarie - martie 2016 au crescut cu 1,4% comparativ cu perioada similară a anului anterior (ajungând la 639 milioane lei, de la 630 milioane lei).

Veniturile din dobânzi, în creştere cu 18%

Transelectrica precizează că veniturile din dobânzi au înregistrat o creştere, în primul trimestru al anului 2016, de 18% comparativ cu trimestrul I 2015, în urma înregistrării dobânzii corespunzătoare primelor trei luni ale lui 2016, concomitent cu înregistrarea unor cheltuieli privind dobânzile în scădere cu 19% faţă de T1 2015.

La 31 martie 2016, compania a înregistrat un câştig net din diferenţe de curs valutar de 6,5 milioane lei, iar rezultatul financiar net înregistrat în primul trimestru al anului 2016 a fost pozitiv (2,1 milioane lei), în creştere cu 81% faţă de cel de la 31 martie 2015.

Datoriile pe termen lung ale companiei s-au diminuat cu 6,4% în primul trimestru, pe fondul rambursărilor de principal (de la 635 milioane lei, la data de 31 decembrie 2015, la 569 milioane lei, la 31 martie 2016).

Totodată, datoriile pe termen scurt au scăzut cu aproximativ 25,5%, la 31 martie 2016. Potrivit companiei, deprecierea este determinată în principal de reducerea datoriilor către furnizorii de pe piaţa de energie electrică, dar şi în urma înregistrării compensărilor aferente bonusului necuvenit/ supracompensării în cadrul schemei de sprijin.

În primul trimestru al anului, acţiunea Transelectrica (simbol BVB: TEL) a înregistrat o evoluţie mai bună decât cea a principalului indice al Bursei de Valori Bucureşti (BET), dar şi peste indicele companiilor energetice, BET-NG, conform raportului trimestrial al societăţii, care arată: "Anul 2016 a debutat cu un preţ de tranzacţionare de 28,9 lei/acţiune, capitalizarea bursieră fiind de 2.118 milioane lei, finalul perioadei (31 martie 2016) găsind acţiunea la un preţ de 29,4 lei, cu o capitalizare bursieră de 2.155 milioane lei. Preţul minim de tranzacţionare a fost înregistrat în data de 20.04.2016, de 26,4 lei/acţiune, maximul de 29,8 lei/acţiune fiind atins în data de 02.03.2016".

La finalul anului trecut, statul român deţinea un pachet de 58,68% din "Transelectrica".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb