ÎN STATELE UNITE ALE AMERICII Lucrul la proiecte majore de stadioane continuă, în pofida pandemiei de Covid-19

A.V.
Ziarul BURSA #Sport / 11 august 2020


Construcţia mai multor stadioane de amploare şi arene noi din SUA continuă, însă are de suferit într-un moment în care ligile sportive majore şi-au amânat sau suspendat meciurile pe termen nedeterminat, până când teama generată de noul coronavirus se va diminua, potrivit constructiondive.com.

Printre proiectele aflate în lucru se numără următoarele:

Superdomul Mercedes-Benz din New Orleans, Louisiana

Superdomul Mercedes-Benz din New Orleans, Louisiana, care găzduieşte echipa americană profesionistă New Orleans Saints din Liga Naţională de Fotbal, trece printr-o transformare de patru ani, iar proiectul se ridică la 450 de milioane de dolari. Lucrările programate includ extinderi de teren, noi porţi de intrare, scări rulante, modernizări în zonele de alimente şi băuturi, respectiv îmbunătăţitirea infrastructurii tehnologice.

În iunie, CBS Sports anunţa că antreprenorul general Broadmoor LLC a trimis acasă 32 din cei 275 de lucrători contractaţi cu ziua, după ce au fost testaţi pozitiv pentru noul coronavirus. În unele zile, muncitorii aflaţi la locul de muncă pentru acest proiect ar putea atinge 500.

După ce a trimis în izolare lucrătorii afectaţi, Broadmoor a asigurat echipamente de protecţie suplimentare echipajelor de lucru rămase, continuând proiectul.

Stadionul Allegiant din Las Vegas, Nevada

Echipa Las Vegas Raiders din Liga Naţională de Fotbal urmează să înceapă sezonul inaugural în noul stadion Allegiant, o investiţie de două miliarde de dolari, în această toamnă, deşi nu se ştie cum ar putea arăta primele jocuri ale acesteia, în noul context creat de pandemie. În plus, lansarea depinde de modul în care oficialii din sectorul de sănătate publică vor avea capacitatea să ţină în frâu răspândirea coronavirusului.

În pofida informaţiilor care au apărut cu privire la faptul că unii lucrători din acest proiect au fost testaţi pozitiv pentru coronavirus, construcţia, sub supravegherea şi conducerea Mortenson-McCarthy Joint Venture, nu a încetinit.

La sfârşitul lunii mai, publicaţia Las Vegas Review-Journal scria că până la 31 de lucrători de pe stadion au fost testaţi pozitiv pentru noul virus. De obicei, la acest loc de muncă sunt 2.000 de lucrători în fiecare zi, dar necesarul poate ajunge la 4.000, ca să poată fi păstrat ritmul necesar pentru îndeplinirea termenului proiectului.

Mortenson-McCarthy Joint Venture a luat măsuri de protecţie la locul de muncă, potrivit presei, ca să reducă probabilitatea invectării lucrătorilor şi, pe viitor, a celor care vizitează stadionul.

Stadionul Bryant-Denny din Tuscaloosa, Alabama

Stadionul de fotbal al Universităţii din Alabama trece printr-o renovare de 106 milioane de dolari, însă progresul lucrărilor a fost sever afectat în luna mai, când unii lucrători au fost testaţi pozitiv pentru coronavirus.

Contractorul acestui proiect, Caddell Construction Co., a informat, citat de Tuscaloosa News, că atât angajaţii săi, cât şi cei ai subcontractanţilor au fost testaţi pozitiv, astfel încât a închis construcţia pentru un weekend în vederea igienizării şantierului şi efectuării de teste suplimentare, astfel încât restul lucrătorilor proiectului să nu aibă probleme.

Caddell a menţionat că lucrătorii săi urmează instrucţiunile de siguranţă lansate de autorităţile din sănătate în privinţa Covid-19. În plus, Universitatea a dotat şantierul cu materiale sanitare necesare în această perioadă de pandemie.

Stadionul SoFi Inglewood, California

Stadionul SoFi de cinci miliarde de dolari din Inglewood, California, va fi gazda a două echipe din Liga Naţională de Fotbal - Los Angeles Rams şi Los Angeles Chargers - şi este o construcţie realizată în comun de AECOM şi Turner Construction Co.

Un flux continuu de teste coronavirus pozitive în rândul celor 3.000 de lucrători zilnici ai proiectului a trimis mulţi lucrători acasă (în izolare) până în a doua săptămână a lunii iunie, ceea ce a determinat o investigaţie a Departamentului de sănătate publică din Los Angeles, potrivit Los Angeles Times, care nu publicase încă, luna trecută, detalii legate de constatările de pe acest şantier.

Oficialii proiectului au continuat să ofere echipamente de siguranţă şi să aplice distanţarea socială, respectiv să respecte alte instrucţiuni, iar lucrările de construcţie nu s-au oprit. Stadionul este programat să se deschidă în august.

În schimb, construcţia altor proiecte similare, precum stadionul de fotbal Austin FC din Austin, Texas; arena New York Islanders din Elmont, New York; şi KeyArena din Seattle a fost oprită sau amânată din cauza ordinelor obligatorii de izolare la domiciliu, a noilor proceduri de siguranţă legate de coronavirus sau doar ca măsură de precauţie, deşi nu au fost raportate focare de coronavirus la aceste proiecte.

(Articol preluat din Revista BURSA Construcţiilor)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb