ÎN TIMP CE FRANCUL ELVEŢIAN A ÎNREGISTRAT UN NOU RECORD Împrumutaţii în CHF îşi pregătesc bannerele să revină în Parlament

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 4 februarie 2020

Împrumutaţii în CHF îşi pregătesc bannerele să revină în Parlament

Daniel Zamfir: "Peste 4 milioane de oameni suferă din cauza abuzurilor instituţiilor financiare"

Deşi au trecut mai mult de cinci ani de la explozia francului elveţian (CHF), această monedă continuă să înregistreze recorduri după recorduri, iar debitorii împrumutaţi în CHF nu se lasă intimidaţi. În timp ce, ieri, francul elveţian a atins maximul ultimilor cinci ani - 4,4773 lei -, consumatorii anunţă o nouă mişcare pentru săptămânile care urmează.

Aceştia spun că vor reveni în forţă la obiceiul de a merge în Parlament, la dezbaterile proiectelor de lege promovate de senatorul Daniel Cătălin Zamfir.

Reprezentanţii Asociaţiei CREDERE ne-au transmis, ieri: "În contextul valorizării francului elveţian în raport cu moneda naţională, situaţia împrumutaţilor rămâne dificilă şi nu este nici pe departe rezolvată. La acest moment există nu mai puţin de şase legi de interes pentru consumatori, aflate în dezbaterea Parlamentului, toate iniţiate de către senatorul Daniel Zamfir. Cu siguranţă, cea mai importantă propunere legislativă vizează reglementarea impreviziunii în Legea dării în plată, Parlamentul având termen de 45 de zile să legifereze impreviziunea în conformitate cu o decizie pronunţată recent de către Curtea Constituţională.

Prin urmare, această lege le-ar permite tuturor debitorilor, indiferent de moneda în care au contractat un împrumut, să obţină în instanţă reechilibrarea contractelor de credit atunci când pe parcursul derulării acestor contracte apar situaţii excepţionale care ruinează una dintre părţi, dar este profitabilă celeilalte părţi".

Debitorii amintesc că francul elveţian s-a dublat în raport cu momentul acordării împrumuturilor, iar instanţele de judecată au fost extrem de reticente să procedeze la reechilibrarea contractelor de credit, tocmai pentru că legea nu impunea criterii clare de impreviziune: "Acest lucru urmează să fie corectat de către Parlament în perioada următoare şi, de aceea, membrii CREDERE, membrii altor asociaţii de consumatori, precum şi alţi împrumutaţi care sunt alături de noi în această cauză vor fi prezenţi în comisiile de specialitate ale Parlamentului, tocmai pentru a le arăta tuturor aleşilor că trebuie urgentată adoptarea unei legi care să rezolve (nu doar) situaţia celor cu credite în franci elveţieni. Adoptarea acestei legi ar putea fi una istorică, din moment ce nu ar rezolva doar situaţia creditelor încheiate în trecut, ci, mai mult de atât, ar reprezenta un colac de salvare pentru viitoarele generaţii de împrumutaţi, întrucât banca nu îi mai poate spune respectivului debitor că şi-ar fi putut asuma o rată triplă faţă de momentul acordării împrumutului. Adoptarea legii de către Parlament ar trebui să se realizeze de îndată, şi asta pentru că argumenaţia Curţii Constituţionale a fost extrem de clară, fapt care ne încurajează să privim cu mare optimism asupra viabilităţii legii".

Consumatorii susţin în continuare că au nevoie de o lege care să reechilibreze contractele de credit. Aceştia au postat, pe pagina de Facebook a Grupului clienţilor cu credite în CHF: "Dacă nu obţinem această lege în următoarele 45 de zile (când parlamentarii trebuie să revină asupra textului care modifică Legea Dării în plată şi care a fost declarată neconstituţională, aceasta prevăzând criterii pentru stabilirea impreviziunii), atunci nu vom mai reuşi niciodată acest lucru. (...) Pregătiţi-vă fizic şi psihic să mergem iarăşi în Parlament! Aşa putem avea o lege cât mai repede. Pregătiţi-vă bannere! Veniţi singuri sau cu cei apropiaţi vouă! Fără ruşine! Nu are importanţă că ţi-ai rezolvat sau nu situaţia. Facem o schimbare nu doar pentru noi, ci şi pentru cei care vor veni după noi. Lăsăm ceva în urma noastră şi aşa vom şti că am luat parte la ceva măreţ în viaţa asta. (...) Iar dacă instanţele nu dispun reechilibrarea contractelor şi nu respectă legea sau deciziile CCR, atunci cred că va fi momentul să fim noi cei care vom păşi în semn de protest pe scările Curţii de Apel. A început numărătoarea inversă. Timpul este scurt. Timpul este esenţial. Este chiar ultima şansă pentru rezolvarea problemei CHF. Iar rezolvarea acestei situaţii, din păcate, nu se poate face direct în baza unei legi, ci doar prin intermediul instanţei de judecată (conform CCR). Legea din Parlament ar urma să oblige instanţele să constate că există impreviziune în contractele de credit în CHF. Consecinţa? Fie predarea apartamentului către bancă cu ştergerea datoriei, fie plata în continuare a creditului la un curs mai mic decât cel afişat de BNR".

Într-o intervenţie video pe Facebook, senatorul Zamfir a precizat că, în prezent, mai mult de 700.000 de persoane au întârzieri la plata ratelor bancare de peste 30 de zile, pe rolul instanţelor sunt mai mult de 300.000 de procese pe clauze abuzive şi peste 1,1 milioane de proceduri de încuviinţare de executare silită, în timp ce mai mult de 1 milion de familii sunt victime ale evacuării silite.

"Mai mult de 4 milioane de oameni suferă din cauza abuzurilor instituţiilor financiare. Suntem în situaţia «acum ori niciodată»", a mai precizat parlamentarul, promiţând că, începând din această săptămână, va reveni cu proiectele sale de lege în Parlament, pentru dezbaterea textelor acestora.

Curtea Constituţională a României (CCR), în motivarea deciziei care face referire la modificările aduse Legii dării în plată, spune că sunt instanţe de judecată care nu respectă deciziile Curţii şi impreviziunea este interpretată de judecători, a reiterat domnia sa.

Amintim că, pe lângă iniţiativa legislativă care priveşte modificare Legii Dării în plată, Daniel Zamfir promovează, în parlament, un pachet de alte patru proiecte de lege în domeniul bancar.

Acestea cuprind:

1. Legea de protecţie a consumatorilor împotriva dobânzilor excesive;

2. Legea de protecţie a consumatorilor împotriva executărilor silite abuzive şi intempestive;

3. Legea de protecţie a consumatorilor împotriva cesiunilor speculative de creanţe;

4. Legea de protecţie a consumatorilor împotriva riscului valutar (conversia).

Cele patru iniţiative legislative au fost aprobate de Senat, urmând să fie dezbătute în Camera Deputaţilor, care este for decizional.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Sunt deacord cu viitoarea lege. Sunt in cauză, sunt posesorul unui credit ipotecar in CHF dobindit in 2007.

    BNR,Parlamentul,guvernele,unde au fost la creditele cu buletinul.Acestea au fost o salatanie de a prinde fraieri.Consider si creditele in moneda elvetiana pe aproape.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb