ÎN ULTIMA SĂPTĂMÂNĂ, IGPR a depistat aproape 200 de persoane dispărute sau date în urmărire

F. A.
Anticorupţie / 2 noiembrie 2013

196 de persoane, care figurau ca dispărute sau pe numele cărora existau sentinţe emise de instanţele de judecată, au fost depistate, în ultima săptămână, de poliţiştii structurilor de investigaşii criminale, potrivit unui anunţ al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), informează Agerpres.

În perioada 25-31 octombrie, autorităţile au depistat 108 de persoane semnalate ca fiind dispărute, dintre care 70 de minori. În acelaşi interval, poliţiştii au depistat 88 de persoane urmărite la nivel naţional, dintre care 69 aveau mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, 9 aveau mandate de arestare preventivă, pe numele a 8 persoane erau emise mandate europene de arestare, una avea sentinţă de internare într-o unitate spitalicească, iar o alta era evadată, se mai arată în acelaşi comunicat.

Printre cei depistaţi de autorităţi se numără doi tineri, unul din Vaslui, altul din Satu Mare, primul condamnat pentru viol, al doilea pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, mai precizează IGPR.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9775
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3806
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3588
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8128
Gram de aur (XAU)Gram de aur465.3330

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
targulnationalimobiliar.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb