ÎNCEPÂND DE SÂMBĂTĂ Indonezia introduce măsuri de urgenţă împotriva unei creşteri alarmante a cazurilor de COVID-19

G.U.
Internaţional / 1 iulie 2021

Indonezia introduce măsuri de urgenţă împotriva unei creşteri alarmante a cazurilor de COVID-19

Indonezia va introduce de sâmbătă măsuri de urgenţă pentru a aduce sub control creşterea exponenţială a cazurilor de infectare cu coronavirus, care a pus sub presiune sistemul medical, a anunţat astăzi preşedintele Joko Widodo, transmite Reuters, citat de Agerpres.

'Cu cooperarea noastră, a tuturor, şi cu ajutorul lui Dumnezeu, sunt convins că putem controla transmiterea COVID-19 şi restabili viaţa normală a oamenilor rapid', a spus preşedintele.

Noile măsuri, ce vor fi în vigoare între 3 şi 20 iulie pe insula cea mai populată, Java, şi pe insula turistică Bali, vizează să reducă la jumătate, până la sub 10.000, numărul actual de cazuri zilnice. Ele includ restricţii mai aspre de circulaţie şi călătorii aeriene, închiderea restaurantelor şi a serviciilor neesenţiale, arată un document guvernamental.

Detalii suplimentare urmează să fie anunţate în cursul zilei.

Indonezia, care se luptă cu cea mai gravă epidemie de COVID-19 din Asia de Sud-Est, a raportat o serie de bilanţuri zilnice record începând de la mijlocul lui iunie, culminând cu cel de miercuri - 21.807, ceea ce i-a determinat pe experţii medicali să avertizeze că ţara s-ar putea confrunta cu un val la fel de devastator precum cel din India dacă nu vor fi luate măsuri.

Indonezia, a patra cea mai populată ţară din lume, a înregistrat în total 2.178.272 de cazuri de infectare şi 58.491 de decese.

Până acum, preşedintele a evitat să impună măsuri care, în opinia sa, ar fi 'omorât' economia, în locul unui lockdown naţional preferându-se restricţii localizate în 'zone roşii'.

Varianta Delta înalt transmisibilă, care a provocat un vârf epidemic în India în aprilie şi mai, copleşind spitalele şi crematoriile, se răspândeşte acum în Indonezia.

Gradul de ocupare a spitalelor a ajuns la 93% la Jakarta, o situaţia aproape similară fiind consemnată pe toată insula Java

Experţii în sănătate publică se îndoiesc, însă, că măsurile propuse vor fi suficiente. 'Propunerile actuale sunt ''urgenţă'' doar cu numele, ele nu răspund unei situaţii de urgenţă', afirmă dr. Dicky Budiman, epidemiolog la Universitatea Griffith din Queensland.

'Dacă guvernul ia măsuri doar pe jumătate, situaţia va rămâne la fel', este de părere şi Defriman Djafri, epidemiolog la Universitatea Andalas din Padang, insula Sumatra, pledând pentru 'două săptămâni de lockdown total, fără activităţi exterioare şi fără contacte sociale'.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb