Începe programul SPICE pentru start-up-urile din domeniul sănătăţii

A.D.
Miscellanea / 23 octombrie

Sursa foto: internet

Sursa foto: internet

Start-up-urile din domeniul sănătăţii, IMM-urile, spitalele, universităţile şi institutele de cercetare din ţară, alături de cele din alte 18 ţări din regiune, au acum ocazia să îşi accelereze inovaţiile către piaţă prin noul program SPICE, care oferă până la 160.000 euro pentru fiecare echipă, sub formă de sprijin pentru dezvoltare, comercializare şi mentorat.

Potrivit unui comunicat la redacţie, programul mobilizează cunoştinţele, expertiza şi capitalul din vastul ecosistem al EIT Health, cea mai mare reţea de inovatori în domeniul sănătăţii din Europa, din care acum pot face parte şi cei care aplică la acest program.

Prin acest nou program iniţiat de EIT Health InnoStars, parte a Institutului European de Inovare şi Tehnologie (EIT), inovatorii din domeniul sănătăţii au oportunitatea de a-şi dezvolta afacerile. Având ca scop accelerarea intrării pe piaţă a soluţiilor inovatoare din domeniul sănătăţii, SPICE oferă până la 100.000 euro sub formă de servicii personalizate de dezvoltare şi comercializare şi încă 60.000 euro pentru mentorat şi training de specialitate pentru 10 echipe care se califică.

Candidaturile pot fi depuse deja, procedura urmând să se încheie pe 31 octombrie. În cadrul acestui nou program, EIT Health InnoStars caută start-up-uri, IMM-uri şi alte organizaţii eligibile din România şi din cele 18 ţări din Europa Centrală, de Est şi de Sud acoperite de Schema Regională de Inovare (RIS) a EIT, unde performanţa in materie de inovare tinde să fie mai puţin dezvoltată decât în Europa de Vest şi de Nord.

Solicitanţii eligibili, adică start-up-uri, universităţi, spitale, IMM-uri sau instituţii de cercetare, trebuie să ofere soluţii inovatoare în domeniul sănătăţii care au ajuns cel puţin la Nivelul 6 de Pregătire Tehnologică (TRL 6), ceea ce înseamnă că soluţiile lor se află cel puţin în stadiul de prototip şi au fost demonstrate într-un mediu relevant. Acesta este un pas crucial pentru companiile pregătite să depăşească etapa de dezvoltare iniţială şi să avanseze spre implementare în practica medicală şi comercializare.

Până la 100.000 euro per echipă vor fi disponibili sub formă de servicii oferite în natură de către Partenerii de Implementare SPICE, un grup selectat de experţi din întreaga Europă.

"Unul dintre beneficiile cheie ale programului SPICE este oportunitatea pentru participanţi de a deveni membri ai EIT Health InnoStars, cea mai mare reţea de inovaţie în sănătate din Europa", a precizat Alessio Smeraldo, liderul echipei Business Creation din cadrul EIT Health InnoStars. "Apartenenţa la această reţea de elită oferă acces la o gamă largă de resurse pe termen lung, oportunităţi de colaborare şi parteneriate strategice, esenţiale pentru dezvoltarea unei afaceri de succes în domeniul sănătăţii. Participanţii la SPICE nu vor beneficia doar de sprijinul imediat al programului, ci şi de conexiunile durabile şi oportunităţile oferite de EIT Health InnoStars," a adăugat el.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb