"Inginerul financiar" Juncker visează la o Europă junk

Pasărea Phoenix a renăscut din propria cenuşă. Dincolo de semnificaţia sa mitică, trebuie să remarcăm, totuşi, că renaşterea nu s-a făcut chiar din nimic.

Dar acestea sunt doar legende. În zilele noastre, autorităţile europene încă mai speră să ne convingă de realismul renaşterii economice a continentului din nimic.

Cel puţin aşa pare să creadă Jean-Claude Juncker, controversatul preşedinte al Comisiei Europene. Financial Times a scris recent că "Juncker va prezenta un plan de resuscitare a economiei europene, în valoare de 315 miliarde de euro".

De unde vin banii? Cea mai mare parte, din "inginerii financiare destinate mobilizării capitalului privat", după cum mai arată FT, în condiţiile în care sursele de la UE se ridică la 21 de miliarde de euro.

Probabil că mulţi ar fi curioşi să afle raţionamentul din spatele acestei propuneri. Cum se va ieşi dintr-o criză financiară şi economică, generată de supraîndatorare, prin noi împrumuturi? Şi de ce ar participa investitorii privaţi?

Datele de la BCE şi Eurostat arată că PIB-ul nominal al zonei euro a crescut de 1,6 ori între 1997 şi 2013, pe fondul unei creşteri de 2,5 ori a creditului guvernamental şi de peste două ori a creditului neguvernamental (vezi grafic).

Creşterea creditului guvernamental a încercat să compenseze plafonarea celui neguvernamental, dar rezultatele tot se mai lasă aşteptate. O parte a creşterii creditului guvernamental s-a datorat şi lansării "compactului pentru creştere" în 2012, a cărui valoare a fost de 120 de miliarde de euro, dar ale cărui rezultate au fost nule.

"Oficialii Comisiei cred că de data aceasta va funcţiona", scrie FT. Oare cum caracteriza Einstein "a face acelaşi lucru de mai multe ori şi a aştepta, de fiecare dată, alte rezultate"? Cuvântul este nebunie.

Dar nu trebuie să ne grăbim cu afirmaţiile, deoarece în spatele noului program al Comisiei Europene se pot afla "oportunităţi" nebănuite.

Tot într-un articol din FT, Peter Spiegel scrie că "planul lui Juncker nu presupune alocarea unor bani de la UE", ci "European Investment Bank şi bugetul UE vor oferi doar garanţii în valoare de 21 de miliarde de euro". Adică vom asista la un miracol al ingineriei financiare, prin care nimicul va fi transformat în 315 miliarde de euro.

Un mic obstacol în calea ieşirii Europei din criză l-ar putea reprezenta "obsesia EIB faţă de ratingul său" şi teama că "finanţarea unor proiecte riscante" ar putea conduce la pierderea ratingului AAA, după cum mai arată Financial Times.

Dar şi aici s-a găsit o soluţie. Contribuabili europeni vor prelua pierderile investitorilor privaţi şi ale EIB în cazul eşecului proiectelor pentru care se vor aloca banii, după cum scrie cotidianul german online Deutsche Wirtschafts Nachrichten.

Se pare că autorităţile europene nu au avut timp pentru a căuta răspunsul unei întrebări simple. Dacă există oportunităţi adevărate pentru investitori, adică din acelea care presupun existenţa unei cereri neacoperite din partea consumatorilor, ar avea ei nevoie de "îndrumare" şi garanţii?

În ciuda asigurărilor oferite de autorităţile europene, opiniile, chiar ale susţinătorilor fervenţi ai proiectului european, sunt deosebit de critice.

"Este incredibil. Sectorul privat va "curăţa' guvernele", a declarat profesorul Charles Wyplosz, de la Universitatea din Geneva, conform unui articol al lui Ambrose Evans-Pritchard din The Telegraph. Evans-Pritchard compară, ironic, programul lui Juncker cu "New Deal"-ul lui Franklin Delano Roosevelt şi precizează că "totul se bazează pe forme subprime de inginerie financiară".

"Programul nu este decât o scuză pentru a arăta că se face ceva, va dura prea mult până să apară rezultatele şi vor fi lupte grele pentru aprobarea proiectelor, deoarece fiecare ţară va dori să obţină ceva", a mai declarat profesorul Wyplosz, care propune, în schimb, trecerea la o "expansiune fiscală reală".

Adică ceva de genul "experimentului" japonez din ultimele două decenii? Cu mult înainte ca Abenomics să intre în vocabularul disperării economice, guvernele Japoniei au încercat să stimuleze creşterea economică prin politici fiscale şi monetare ultrarelaxate. Odată cu revenirea lui Shinzo Abe la conducerea guvernului, politicile intervenţioniste au urcat pe culmi considerate inaccesibile chiar şi de cei zeloşi propagandişti ai Keynesismului.

Şi totuşi, nimic nu a funcţionat, în afara umflării bulelor speculative de pe pieţele financiare. Şi tot nimeni nu vrea să explice de ce ar avea succes noul program al lui Juncker.

"Este un alt moment trist în istoria managementului deficitar din Europa", a declarat Charles Grant, director al organizaţiei pro-europene Centre for European Reform, pentru The Telegraph. În opinia sa "germanii nu cred în noua schemă şi nu doresc să aloce noi surse de finanţare", în condiţiile în care Markus Ferber, membru al Parlamentului European şi al coaliţiei aflate la guvernare în Germania, a declarat că "ideea asumării pierderilor înseamnă creşterea datoriilor pentru statele membre".

Între timp, Papa Francisc a dovedit că "simte" mai bine de unde vine suferinţa Europei. Într-un discurs din faţa Parlamentului European, Suveranul Pontif a avertizat că "birocraţia este pe cale să zdrobească Europa", iar UE se confruntă cu "pericolul de a fi percepută ca indiferentă faţă de cetăţeni, dacă nu chiar dăunătoare", după cum scrie cotidianul britanic The Telegraph.

"Era europeană a filosofiei şi a marilor idei a fost înlocuită cu birocraţia instituţiilor Uniunii Europene", a mai declarat Papa Francisc.

Dar când a fost Europa continentul marilor idei? Atunci când exista competiţia deschisă între naţiunile sale. Acum, după atâtea lecţii ale istoriei, ar trebui să nu mai fie nevoie de "cămaşa de forţă" a Uniunii Europene pentru evitarea războaielor dintre naţiunile Europei. Sau civilizaţia, mai ales la nivelul marilor puteri, nu include şi acest aspect minor?

Ignorând efectele devastatoare ale uniformizării forţate şi înăbuşirea spiritului antreprenorial, autorităţile europene sunt gata să deschidă, şi prin programul recent anunţat, o nouă etapă, poate ultima, în istoria continentului. După ere de mărire şi decădere, cum au fost Europa Iluminismului sau perioada în care se vorbea de Europa Festung, conducerea actuală pare să urmărească cu înverşunare accelerarea entropiei economice. Şi fiindcă această eră va trebui să poarte un nume, i se va spune Junk Europa.