INIŢIATORII, PARLAMENTARII ŞI CONSUMATORII AU CĂZUT DE ACORD Zamfir: "Legea dării în plată nu se va aplica şi beneficiarilor Programului Prima Casă"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 25 martie 2016

Zamfir: "Legea dării în plată nu se va aplica şi beneficiarilor Programului Prima Casă"

Plafonul va creşte la 250.000 de euro

Debitorii deja executaţi silit vor beneficia de lege

Iniţiatorii, reprezentanţii consumatorilor şi parlamentarii s-au înţeles: Legea dării în plată nu se va aplica şi celor care s-au împrumutat apelând la programul Prima Casă, după cum ne-a spus deputatul liberal Daniel Cătălin Zamfir, iniţiatorul proiectului legislativ.

Domnia sa, împreună cu avocatul Gheorghe Piperea, care a redactat textul de lege, şi cu directorul de dezvoltare al Asociaţiei Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF), Cătălin Voivozeanu, au avut, ieri, o discuţie cu deputaţii PSD Viorel Ştefan, preşedintele Comisiei de Buget din Camera Deputaţilor şi Ciprian Nica, vicepreşedintele Comisiei Juridice.

După încheierea discuţiilor, Daniel Zamfir ne-a declarat: "Întâlnirea a fost constructivă, prima dintre concluzii fiind că legea nu se va aplica şi Programului Prima Casă. Acest program rămâne în sarcina Guvernului, care va decide dacă va mai continua sau nu.

În ceea ce priveşte plafonul aferent creditelor contractate, reprezentanţii PSD sunt deschişi să majorăm valoarea acestuia la 250.000 de euro. Dacă va fi ridicată excepţia de neconstituţionalitate a acestui plafon şi Curtea Constituţională va constata că el este neconstituţional, atunci se va renunţa la plafon.

De asemenea, de Legea dării în plată vor beneficia şi cei cu împrumuturi de nevoi personale cu ipotecă. Adică PSD a fost de acord ca legea să nu fie doar pentru cei care locuiesc în imobilul pus garanţie, ci şi pentru consumatorii care au luat credite de nevoi persoanle cu ipotecă pentru achiziţia, construcţia sau amenajarea unui imobil cu destinaţia de locuinţă.

Am mai stabilit că legea se va aplica şi debitorilor care deja au fost executaţi silit, în sensul că va fi sistată poprirea pe veniturile împrumutatului.

Cât priveşte prezenţa reprezentanţilor Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor (SAL) la negocierile cu banca, aceasta nu va fi reglementată prin Legea dării în plată. Toţi cei prezenţi la discuţie au respins ideea, iar deputaţii PSD au spus că nu ţin neapărat la ea, fiind doar o propunere.

Sincer, consider că această variantă a legii este rezonabilă şi că păstrează sensul iniţial al proiectului legislativ. Este important că legea se va aplica creditelor în derulare, inclusiv împrumuturilor de nevoi personale cu ipotecă şi celor deja executaţi silit"

Deputatul Zamfir ne-a mai spus că iniţiativa legislativă va intra în dezbatere la Comisia Juridică din Camera Deputaţilor joi, 31 martie.

Camera Deputaţilor este for decizional şi, după avizul din comisie, legea va merge în plen, pentru un ultim vot.

Opinia Cititorului ( 66 )

  1. MESAJ CENZURAT - ÎNDEMN LA ESCROCHERII

    1. Logic, da, ai dreptate, practic nu. Nu se va intoarce nimeni impotriva lui Zamfir. Unii sunt la un nivel atat de mare de tampeala si spalare pe creier incat orice va face Zamfir ce nu e pe placul lor, ei vor spune ca e vina bancilor, a postacilor, a lui Ciolos sau a lui Isarescu. Gradul de tampenie de acolo s vede din nivelul discutiei, din felul in care sunt tratati oponentii legii de orice fel, din amenintari (pentru care unii vor da socoteala in fata organelor de cercetare penala pe art. 206, asta fiind doar o chestiune de sortare, de trimis niste print-screen-uri si de contactat unii oameni, per total, o chestiune de timp) si din modul in care au abordat orice fel de initiativa de imbunatatire a legii. Nu se va rascula nimeni impotriva lui Zamfir(nici nu au de ce), cel mult isi vor scoate ochii intre ei, aia care raman in interiorul legii vs aia care ies de sub incidenta ei.

      Omiti faptul ca Zamfir nu actioneaza asa pentru ca s-a luminat brusc. NU, Zamfir si-a pierdut sprijinul politic, si din PSD si din PNL, pentru forma initiala a legii. Atunci cand vezi ca aia care te tineau in Senat pe cai mari nu mai sunt cu tine te dai dupa ei dupa vorba:"when in Rome". Nu stiu carui fapt se datoreaza revelatia astora din Camera Deputatilor vis-a-vis de tampeniile din legea asta, dar mai bine mai tarziu decat niciodata.

      Ideea cu contractul fals nu e buna. Sa nu crezi ca aia de la banca sunt cretini si nu vad falsul. Sunt sute de procese pe rol pe numele unor "puiandrii" din astia de care zici tu pentru inselaciune si fals in declaratii sub semnatura privata. Crede-ma, stiu bine cum stau treburile cu legea.  

      MESAJ CENZURAT - ÎNDEMN LA ESCROCHERII

      Discutie de escroci, noaptea.

      Pe asta l-am mai vazut, e un idiot care face pe desteptul.

      La mijloc de noapte ca-ti fulgera prin neuron!

      Pe portal just.ro ?

      Nu cred

      Exac

      Acum postacii bancilor nu mai au ce sa debiteze cu bogații și tinerii care nu și mai permit prima casa. 

      Ăsta le e nivelul.Si băncile mai și plătesc așa ceva.

      Jenant 

      Habar nu ai despre ce vorbești.

      Mai citește și altceva decât comunicatele alea ale băncilor.

      Art 206 e abrogat.

      Te dai deștept semidoctule dar habar nu ai de legislație.  

      Mai citește lătrau,fa prinscrinuri și contactează niște oameni.

      Mi se pare corect ca l-ati sters.

      Art. 206 in VECHIUL cod penal. In NOUL cod penal uite ce spune art. 206:

      Art. 206 

      Ameninţarea 

      (1) Fapta de a ameninţa o persoană cu săvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva sa ori a altei persoane, dacă este de natură să îi producă o stare de temere, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, fără ca pedeapsa aplicată să poată depăşi sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea care a format obiectul ameninţării. 

      (2) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate. 

      Va terorizat piperat il vizați si noaptea......urmează legea DIP...

      numai ala vizat cauta ce spune codul penal, numai un prost care ameninta pe internet gaseste altceva. hai noroc infractorule !

      eu il iubesc pe Zamfir. n-am crezut ca o sa spun asta vreodata. e un borfas mic dar e un borfas simpatic. traiasca DIP !

      terorizeaza lumea piperashul, cu onorariile, mamaaa, iti dai si rinichii din tine si el tot pierde procesele, uite cum a fost cu bcr. knockout!

      El e semidoct, tu esti analfabet. La anu' el face Pastele acasa, tu la parnaie. Sa nu uiti de vaselina si de Sudocrem pentru durerile de dupa.

      Sunt 9000, incapabilule sa te descurci cu un motor de cautare. Degeaba s-a inventat netul daca omul tot prost ramane.

      Până la Codul Penal, poți salva capturile de ecran ale mesajelor care aduc amenințări. Și poți raporta grupul GCCC de pe facebook către poliția moravuri a facebook. Dacă aceștia vor găsi amenințări, le închid grupul în câteva zile. Vă o sesizare către Facebook... vezi că ai opțiunea "report this group"... și gata.

      9000 de snapani care inventeaza clauze abuzive ca sa nu mai dea banii inapoi. la cateva milioane de credite asta nici nu intra la socoteala. nu umpleti nici tribuna I de la stadionul national.

      in meciul dintre anonimul de la 1.10 si cel de la 1.12 ultimul castiga la scor. mars la biblioteca primul si cauta avocat pentru colega'tu

      nu s a abrogat nimic mint astia cum mint tot timpul.nu l baga la puscarie dar ii da o amenda penala care ii apare in cazier si poate le mai taie astora din gura

      Tu citesti in dunga ?

    stabilirea unui plafon afara de faptul ca este o discriminare este in acelasi timp o jignire adusa mediului de afaceri si o autoacuzatie in acelasi timp pentru ca poti presupune ca este nevoie de o suma mult mai mare pentru a incepe o afacere si a-i face pe acestia speculanti care nu-si mai pot plati ratele inseamna o complicitate recunoscuta la momentul cind ai dat aceste credite deci trebuie sa-ti asumi la rindul tau ca creditor riscurile stiind f bine ca ai dat banii unor speculanti conform propriilor declaratii actuale! , si asta o spune cineva care nu are absolut nici o legatura cu bancile si nici vreun interes material dar unde e dreptate atunci sa fie pina la capat

    1. ai credit mai mare de 250K?

      culmea e ca nu am absolut nici un credit si pot sa ma jur cu mina pe biblie cind spun asta, nu toata lumea e la fel !

      bravo tie, te cred. bun, acum te intreb altceva, daca ai vrea sa iei un credit(ipotetic vorbind) sau ai avea niste bani in banca, ti-ar conveni sa platesti pentru snapani ca negoita robert sorin care a facut ditamai complexul pe persoana fizica? plafonul asta e mai mult decat de bun simt. cine si-a luat in plin boom imobiliar apartament duplex cu 4 camere la unirii, de 450K euro, are si acum bani sa il plateasca. cine a luat unul de 100K euro in miltari sau la trapezul si acum nu mai duce ratele da sa beneficieze.

      sa le luam pe rind , banuiesc ca lucrezi in mediul bancar de imi dai detalii asa de exacte despre un politician destul de cunoscut , apoi, ma lauzi ca nu am luat credit deci implicit recunosti in 2 cuvinte nocivitatea acestei actiuni complet iresponsabile si in acelasi timp arati de fapt si ce parere extrem de proasta o ai despre cei ce fac asa ceva, la acest capitol sintem de aceasi parere , spui despre negoita ca este snapan , atunci cind i s-a dat credit nu s-a luat in considerare acest risc? aceasta lege nu trebuie sa aibe caracter social ci caracter preventiv contra iresponabilitatii bancilor in a da credite oricui , de aia este necesar ca bancile sa suporte o paguba cit mai mare precum un copil care face o nazbitie si este pedepsit pe masura , nu iau apararea nici a debitorilor si nici a escrocilor ci doar doresc ca bancile sa fie pedepsite pe masura a ceea ce au facut iar cea mai mare pedeapsa este interzicerea prin lege a oricarui fel de imprumut , interzicerea subventionarii a tot felul de programe gen prima casa ,masina etc , toate aceste anomalii conduc la tinerea in viata a unor societati altfel falimentare , la cresteri de preturi care ele insele conduc la o indatorare indelungata a individului

    Nu e discriminatoriu ?

    Aici a intervenit lobby-ul bancar, ca 91,4 din credite sunt cu pc? 

    In rest mi se pare ok,plafonul nunsunt in masura sa zic constitutional sa fie. 

    Dar mi se pare o tampenie sa scoti pc de sub ldp ei sa cresti plafonul pt celalalte. 

    Poate pc ar trebui complectat obligatoriu cu constructie dupa 89.  

    Daca tot ajutam bancile macar sa miste economia nu sa stea pe scaun sa tot creasca blocurile Ceausiste. Asa lucra ei, notar,un evaluator si cam gata.

    Constructie noua misca ciment, caramida, fier,firma de constructi,muncitori, tva etc. 

    1. O să I nenorocească și pe cei care au prima casa.

      Bancile câștiga timp sa exploateze câți mai mulți clienți.  

      Peste 2 ani o sa vedem o problema și mai mare .criza CHF E O JUCĂRIE PE LÂNGĂ CE O SA VINA. 

      O sa mai moara niște oameni dar asta e  

      Bilanțul SISTEMULUI BANCAR O SA ARATE EXCEPȚIONAL.  

      Ce contează niște zeci de mii de familii distruse și niște morți.  

      Pierderi colaterale.

      Bancile au câștigat deja amărâților.

      traiasca darea in plata ! traiasca zamfir ! cred ca ii crapa ficatii lui cristian dan :))))

    Fiindca va fi foarte atacabila, pe principiile universale ale contractelor comerciale intre parti.

    Atacabila intern si extern, si se vor pierde procesele de catre stat. 

    Legea este legata de " asigurarea conditilor pentru locuinte familiale". 

    Deci orice legatura cu masini, excursii, alte amenajari,... ies din fondul legii. 

    Legea ca sa aiba succes trebuie sa aiba baza mare sociala.

    Asta e treaba. 

    1. L 50 cum a fost ?

      Nu contra telor in derulare ? 

      De ce care i-au acum credit sa fie avantajati fata de cei din trecut ?

      Aceia sa fie generatia de sacrificiu, cobai ? 

      Nu ai dreptate. Ați rămas în pana de idei la comunicare la banca voastră si nu mai aveti ce tâmpenii sa mai scrieți impotriva DIP.

      esti nebun? las-o asa ca-i foarte buna, sublima, perfecta !

    O l foarte mediatizata pe ultima 100 de m cu usile inchise ?

    De ce ?

    Ma intereseaza cine a propus exceptarea PC de la Ldp si cine cresterea plafonului; si poate alte amanunte de la intalnire. 

    1. Si PNL si PSD, citeste presa si nu mai ai nevoie de filmare.

    sa fac ceva pe plafoanele lor si sa ii ia dracu pe toate partidele voi nu vedeti ca ne duc cu zaharelu nu fac nimic ptr populatia acestei tari tot ce fac o fac numai ptr ei vezi de ex pedepsele din microsoft si noi amarati stam si comentam in loc sa iesim in strada sa ne cerem drepturile ca numai asa vom avea castig de cauza altfel nu o sa vedeti ca o sa o lungeasca asa pana dupa alegeri ca sa ne castige voturile si dupa alegeri cand se vor vedea cu saci in caruta ne van la pachet pe toti bancilor tineti minte romanul e curva

    1. mare dreptate aveti da romanul e fudul ca de ar iesi in strada in numar mare si sa ceara demisia in bloc a PRESIDENTIEI,GUVERNULUI A SENATULUI SI CAMEREI DEPUTATILOR atunci sa ii vedem pe unde scot camasa acesti alesi ai poporului care ne jecmanesc pe zi ce trece acesti penali .numai uniti ii putem starpi

      dupa alegeri in romania va fi jale va fi vai si amar de noi cetateni acestei tari .taxe si impozite mai mari dobanzile la banci se vor mari si mii de romani cu casele executate de banci si datori pe viata la banci si anaf mai ales cei cu prima casa am curaj sa fac pariu asa ca mergeti si votatii pe talhari astia

      Chiar crezi ca daca pleaca astia si vin altii vor proceda altfel? Guvernul e nou-nout si de tehnocrati. Ia ghici? Tine tot cu bancile si il doare in dos de popor.

      CEAUSESCU A FOST MIC COPIL PE LANGA ACESTI TALHARI NU MUREA NIMENI DE FOAME NU TE EVACUA DIN CASA NU AVEAM CERSETORI LA COLT DE STRADA .ACUM FURA CU SUTELE DE MILIOANE DE EURO SI LE DA CATE 2 ANI DE PUSCARIE PAI INAINTE II IMPUSCA .

      bine atunci sa ii lasam in continuare sa ne asupreasca si mai rau de aceea am ajuns asa ca nu le-am tras frana de mana si nu am iesit in strada sa ii luam la suturi sa intram peste ei ca din casa nu rezolvam nimic .PARU PE EI DACA VRETI DREPTATE ASA SE FACE LEGEA IN ROMANIA ALTFEL SCLAVI PE VIATA

      cu lopetile pe ei la casa poporului in 24 ore se rezolva imediat problemele acestor oameni care iau nenorocit bancile .cel mai bun avocat e lopata ca vad ca cu piperea si zamfir nu se rezolva nimic apa de ploaie

      LEGEA ilicitiei sau cum se numea.

      Pana la 1 mil puscarie peste 1 mil chiar cu un leu ii impusca.

      A fost vre-un caz de-a lungul istoriei ? 

      atunci stai asa sa se faca chf 7 ron si plateste la banca ca de aceea am ajuns asa din cauza oamenilor fuduli ca tine care nu ies in strada vreti sa va rezolve alti problemele

      da ilicitu normal ar trbui propus din nou sa vedem care mai are curaj sa fure

      stii cum ne spun cei din guvern si bnr celor imprumutati (PROSTI) ASA CA SUNTEM PROSTI DA MULTI si fereasca dumnezeu sa iesim in strada

      Parca Japonia are pedeapsa capitala dintre tarile dezvoltate.

      Ce se intampla in lumea araba daca unul fura ? 

      De ce Quatarul are zgarie nori si in Europa e o raritate.

      Zgarie nori eu ii asociez cu o societate dezvoltata desi nu am vazut nici un bloc de 100+ etaje. 

      sa fereasca dumnezeu sa iesiti in strada ca o sa fiti si mai prosti, ca prostia se ia de la unul la altul, dovada grupul vostru de datornici. daca ati iesi as pune pe voi tunurile de apa imediat, unii dintre voi s-ar spala pentru prima oara de cand au luat creditul

      CENZURAT - OBSCENITATE

    Interesanta grija pentru amarati din partea unuia care tocmai si-a votat pensie speciala din banii lor.

    Daca asta va fi forma finala a legii, inseamna ca, din nou, politicienii au fost intorsi de catre bancheri. Creditele prin prima casa reprezinta peste 90% din totalul creditelor ipotecare acordate in prezent, cat despre includerea creditelor de nevoi personale pentru achizitia sau constructia de locuinte, asta e o gluma, caci asemenea credite pur si simplu nu exista. Cu foarte putine exceptii, in contractele de credit de nevoi personale, destinatia sumelor imprumutate nu este prevazuta. Deci, cine mai beneficiaza de aceasta lege?

    1. daca nu esti vreun snapan cu ganduri de furt si poti sa demonstrezi asta beneficiezi si tu ca asa e normal

      Ai acte ca ti-ai cumparat casa pe banii aia sau ca ai amenajat-o? In mod normal daca ai facut asta, da. Daca ai pus gaj pe o bojdeuca mostenita ca sa iti deschizi o afacere iar acum cand s-a ales praful de afacere si ai papat banii vrei sa dai o teapa bancii, mi se pare normal sa nu beneficiezi

      Lobby bancar

    incet, incet, legea va ramane fara obiect. interesele bancare depasesc (inca din decembrie '89) puterea de a i te impotrivi. daca CE n-a fost in stare sa se opuna elvetiei cand a denuntat unilateral protocolul privind raportul franc elvetian/euro, ma indoiesc ca legea darii in plata va avea fo' data success.

    1. Nu a ramas deloc fara obiect. V-a dat un pic peste botic voua astora care militati pentru chirii si pentru taierea accesului la credite pentru tineri, o sa va faca negocierile cu banca un pic mai grele, micsorandu-se numarul de fraieri care sa va acopere pagubele, o sa planga vreo cativa samsari si cam asta e tot. Nu stiu ce l-a luminat pe Zamfir, dar l-a luminat bine.

      una si aceeasi placa

      Dar cum ti-ar conveni tie fratioare legea? Sa ramai numai tu proprietar si restul da-i in ma-sa, sa stea cu chirie si sa contribuie la rata ta.

      robotule!

      Vorect ce spui.

      Nu stiu de ce se mai alege Parlament in tara in Europa in lume daca sunt doar niste cum sa le zic papusoi, vorbitori pt prostime, marionete ? 

      Daca bancile ne conduc am face o economie serioasa la bugetul de stat sa il desfiintam si sa fim condusi direct de banci.

      Macar stim pe cine sa aratam cu degetul, ne spunem off-ul. 

    Ca stiau ca TREABA E REZOLVATA ?

    Acea adunatura era o mascarada ? 

    Sa ne piarda vremea ? 

    Vin a venit cu ideea de a scoate pc din ldp totusi vin alegeri si am o stampiluta sa stiu ce sa fac cu ea. 

    E clar neconstitutional pc fara ldp cei fara cu. 

    E chichita care o bloceaza ? 

    Aceasta e intentia ?

    BEUC a cerut ldp cat mai simpla, cine si-a permis sa iasa din cuvantul Beuc ? 

    Domule Initiator al Legii Darii in Plata, de la o propunere de lege prin care sa ajute debitorii in negocierile cu creditorii ati ajuns prin excluderea "prima casa" sa faceti jocurile mizerabile ale bancilor. Va scriu pt ca nu am credite la banca, dar am urmarit cu foaret mare interes acest subiect chiar daca incerc sa ma feresc de camatarii cu acte ai statului roman. Ar trebui sa priviti prin prisma bancilor sa intelegeti de ce vor sa evite legea sau includerea programului Prima Casa in lege. Ganditi-va putin: iese de la BNR un senil si incepe sa toarne ca bancile vor avea pierderi sau vor da faliment. Din ce traiesc bancile ?...din comisioane si dobanzi. Acum vine din nou senilul de la BNR si spune, procentul majoritar al creditelor este dat catre guvern si un procent mic catre populatie...si aici intervine ceea ce dvs. nu ati luat in calcul. Din procentul acela mic dat catre populatie, cel mai mare procent este Prima Casa, aprox 90%, la care oamenii polatesc fara probleme si garanteaza statul... In concluzie ramane un alt procent mic de 10% cu credite normale unde dvs. veti vota legea... Si acum revenim la perioada de plata a fiecarei categorii.. Statul roman va plati la peste 160-180 de zile de la data creditarii si in functie de buget aprobat tot de guvern, exista posibilitate de plata anuala pt statul roman, restul cu prima casa si credite normale vor plati lunar...cu alte cuvinte bancile au cash flow asigurat de catre populatie si nu de statul roman. In concluzie excluderea "primei case" din lege va duce la o majorare exagerata a comisioanelor si dabanzilor pt creditele normale imobiliare, de care bancile nu vor mai fi interesate. Daca nu excludeti Prima Casa, bancile vor fi interesate sa-si asigure cash-flow in continuare si atunci dupa o prima etapa de majorare a avansului/dobanzilor si comisioanelor, vor reveni cu picioarele pe pamant. Si transmiteti si domnilor din BNR care au pierdutr simtul realitatii, ca nimeni nu este interesat (nici un platitor, a se citi ) sa tine pe banii lui o banca falimentara. Si ca sa concluzionez, nu veti face decat mai mult rau daca votati excluderea Prima Casa din lege. Votati-o asa cum a fost propusa initial, nu va opriti, poate ati luat bani si dvs. si va vedem mai tarziu pe la DNA, de dati inapoi acum.Eliminati mizerabilii din BNR, ca suntem satui sa platim taxe si impozite unaora

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb