INS: Afacerile din comerţul cu autovehicule au crescut cu 25,3% în primele nouă luni ale anului

S.B.
Miscellanea / 17 noiembrie 2023

INS: Afacerile din comerţul cu autovehicule au crescut cu 25,3% în primele nouă luni ale anului

Comerţul cu autovehicule a consemnat un avans de 25,3%, pe serie brută, în primele nouă luni din acest an, şi a contribuit cel mai mult la creşterea cu 14,1% a volumului cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, informează Agerpres.

Conform datelor publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS), în marja creşterii afacerilor din acest domeniu, s-au mai înregistrat rezultate pozitive în comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (+1,1%) şi activităţile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor (+0,1%). Pe de altă parte, comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor a scăzut cu 9,2%, de la an la an.

Potrivit sursei citate, în perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2023, raportat la primele nouă luni ale anului anterior, ca serie ajustată, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor a crescut cu 16,2%.

Totodată, activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei a consemnat creşteri atât ca serie brută (+7,2%), cât şi ca serie ajustată (+8,8%), datorate activităţilor de spălare şi curăţare (uscată) a articolelor textile şi a produselor din blană (+40%), activităţilor din hoteluri şi restaurante (+10,3%) şi activităţilor agenţiilor turistice şi tur-operatorilor (+0,4%). În schimb, scăderi s-au înregistrat la activităţile de jocuri de noroc şi alte activităţi recreative (-1,5%) şi la serviciile de coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare (-0,8%).

La nivel comparativ septembrie 2023 - septembrie 2022, volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, ca serie brută, a crescut cu 9,7%, ca urmare a rezultatelor consemnate în comerţul cu autovehicule (+21,5%). În acelaşi timp, au fost înregistrate scăderi ale afacerilor în comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (-8,8%), activităţile de întreţinere şi reparare a autovehiculelor (-6%) şi comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (-4,6%).

Ca serie ajustată, în perioada analizată, cifra de afaceri din acelaşi tip de comerţ s-a diminuat cu 14,5%, în septembrie, anul curent, comparativ cu datele din aceeaşi lună din 2022.

În ceea ce priveşte activitatea de servicii de piaţă prestate populaţiei, aceasta a crescut ca serie brută cu 4,2% (faţă de septembrie 2022), respectiv ca serie ajustată cu 5,1%.

De asemenea, de la lună la lună (septembrie - august 2023), volumul total al cifrei de afaceri din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, ca serie brută, a înregistrat o creştere cu 11,3%, datorită comerţului cu autovehicule (+18,3%) şi activităţilor de întreţinere şi reparare a autovehiculelor (+8,2%). Rezultate negative au fost raportate în comerţul cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întreţinerea şi repararea motocicletelor (-3,4%) şi în comerţul cu piese şi accesorii pentru autovehicule (-0,9%).

Afacerile din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, întreţinerea şi repararea autovehiculelor şi a motocicletelor, ca serie ajustată, s-a majorat cu 2,5%, în septembrie faţă de august 2023.

Pe segmentul serviciilor de piaţă prestate populaţiei, în acelaşi interval, cifra de afaceri a scăzut cu 11,3%, ca serie brută, dar a fost pe un trend pozitiv ca serie ajustată, respectiv cu 2,7%.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb