INS: Câştigul salarial mediu brut a crescut uşor în februarie, la 2693 lei

Ioana Dogaru
Macroeconomie / 6 aprilie 2016

Câştigul salarial mediu nominal net a crescut uşor în februarie, cu 0,4%, faţă de ianuarie, la 1950 lei, în timp ce la brut avansul a fost de 0,2%, la 2693 lei, a anunţat miercuri Institutul Naţional de Statistică.

Cele mai mari valori ale salariul mediu net au fost înregistrate la activităţile de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), de 5148 lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante, 1154 lei.

Faţă de februarie 2015, salariul mediu net a crescut cu 12,7%, indicele câştigului salarial real fiind de 115,8%.

Indicele câştigului salarial real a fost de 100,6% pentru luna februarie 2016 faţă de luna precedentă. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 148,6%, cu 0,9 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna ianuarie 2016.

"În februarie, faţă de ianuarie, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna precedentă ca urmare a acordării primelor ocazionale (inclusiv prime trimestriale, anuale sau pentru performanţe), drepturilor în natură şi ajutoarelor băneşti, plăţii sumelor din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou). De asemenea, câştigurile salariale medii nete din luna februarie au fost mai mari comparativ cu luna precedentă ca urmare a realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte)", se arată în comunicatul INS.

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în fabricarea produselor din tutun (32,3%), respectiv activităţi auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activităţi de asigurare şi fonduri de pensii), cu 11,4%.

Cele mai semnificative scăderi au fost consemnate la activităţile de depozitare, cu 10,7%, respectiv extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, colectarea şi epurarea apelor uzate, între 4,5% şi 6,5%.

În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare scăderi ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în sănătate şi asistenţă socială (-0,7%), respectiv învăţământ (-0,2%). În administraţia publică câştigul salarial mediu net a avut aceeaşi valoare ca şi în luna precedentă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9737
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4826
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2884
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8899
Gram de aur (XAU)Gram de aur370.5328

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb