În luna iunie 2011, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 2.026 lei, cu 0,9% mai mare decât în luna precedentă, anunţă Institutul Naţional de Statistică într-un comunicat.
În termeni neţi, câştigul salarial mediu a fost de 1.472 lei, în creştere faţă de luna anterioară cu 14 lei (1,0%). Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în intermedieri financiare (3.948 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (866 lei), se mai arată în comunicat.