Instanţa ridică sechestrul pe averea lui Sebastian Ghiţă

Elena Deacu
Anticorupţie / 13 iulie 2015

Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus luni ridicarea sechestrului pus de procurorii DNA pe averea deputatului Sebastian Ghiţă, în dosarul în care acesta este urmărit penal pentru mai multe infracţiuni, printre care trafic de influenţă şi spălare de bani.

"Admite contestaţia formulată de petentul Ghiţă Sebastian Aurelian împotriva ordonanţei privind luarea măsurii asigurătorii din data de 24 iunie 2015 emisă în dosarul nr. 218/P/2014 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Ploieşti. Desfiinţează, în parte, ordonanţa atacată şi înlătură dispoziţia privind luarea măsurii asigurătorii, fără limită de sumă, în vederea asigurării confiscării speciale şi confiscării extinse, constând în indisponibilizarea prin instituirea sechestrului asupra bunurilor mobile, bunurilor imobile, acţiunilor şi părţilor sociale deţinute, sumelor existente în conturile bancare, precum şi poprirea sumelor ce urmează a fi încasate în conturile aparţinând inculpatului Ghiţă Sebastian Aurelian, precum şi dispoziţia de luarea măsurii asigurătorii constând în indisponibilizarea prin instituirea sechestrului asupra acţiunilor şi părţilor sociale deţinute, sumelor existente în conturile bancare, precum şi poprirea sumelor ce urmează a fi încasate în conturile aparţinând persoanei fizice Ghiţă Sebastian Aurelian. Definitivă", se arată în decizia instanţei.

Tot luni, Curtea Supremă a ridicat sechestrul pus de procurorii DNA Ploieşti pe conturile a 11 firme controlate de deputatul Sebastian Ghiţă, respectiv SC IDILIS SRL, SC TVMP SRL, SC Asesoft Tehnologies SRL, SC Future Comunication Tehnologies SRL (fostă SC Foto Tehnologies SRL), SC Budureasca SRL (fostă Rotherfield Properties Romania SRL), SC Viewpedia Soft SRL, Sunsmart Integrare IT SRL, RTV Satellite NET SRL, SC DNS Birotica SRL, SC Senior Consulting Group SRL, SC Viile Budureasca SRL (fostă SC Podgoriile Tohani SRL).

De asemenea, instanţa a ridicat sechestrul de pe averea unor persoane fizice (conturi bancare, acţiuni deţinute la firme, sume poprite) - Răzvan Ionuţ Chirilă, Sorin Adrian Chirilă, Gabriel Valentin Niţu, Mariana Meri Dimulescu, Gabriel Marian Anghel, Ion Ovidiu Traşcu.

Pe 24 iunie, procurorii DNA Ploieşti au dispus luarea măsurii asigurătorii constând în indisponibilizarea prin instituirea sechestrului asupra sumelor existente, precum şi poprirea celor ce urmează a fi încasate în conturile aparţinând unui număr de 51 de societăţi comerciale, care ar fi controlate de deputatul Sebastian Ghiţă.

Sechestrul a fost aplicat până la concurenţa sumei de 129.343.768 lei, cu excepţia fondurilor alocate plăţii salariilor angajaţilor şi celor destinate achitării datoriilor către bugetele publice.

Tot atunci, procurorii DNA au dispus sechestru asupra bunurilor mobile, bunurilor imobile, acţiunilor şi părţilor sociale deţinute, sumelor existente în conturile bancare, precum şi poprirea sumelor ce urmează a fi încasate în conturile aparţinând lui Sebastian Ghiţă şi altor 24 de persoane, fără limită de sumă, în vederea asigurării confiscării speciale şi confiscării extinse.

Procurorii DNA Ploieşti îl acuză pe deputatul Sebastian Ghiţă de săvârşirea mai multor infracţiuni, printre care trafic de influenţă, complicitate la schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor europene, spălare de bani, în formă continuată, evaziune fiscală, în formă continuată, coruperea alegătorilor şi efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, în formă continuată.

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb