Investiţii de peste 70 milioane euro la Oil Terminal

A.G.R.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 21 august 2009

Compania Oil Terminal va realiza 11 proiecte de investiţii, în următorii patru ani, a căror valoare totală se ridică la 70,65 milioane euro, potrivit informaţiilor publicate de Ministerul Economiei.

Pentru modernizarea unei conducte de legătură între zona de sud a depozitelor şi port, societatea va investi 16 milioane euro, iar proiectul urmează să fie realizat în patru ani.

Printre proiectele ample ale companiei se numără realizarea îmbunătăţiri din punctul de vedere al protecţiei mediului, la Depozitul 2 al Oil Terminal. Valoarea proiectului se cifrează la 40 milioane euro, iar durata lui este de patru ani.

De asemenea, compania va realiza alte nouă proiecte, printre care se numără modernizarea unor instalaţii, consolidarea şi protecţia pantelor pentru reţeaua de conducte, montarea unor sisteme noi, construirea unei instalaţii de tratare a apei şi a unui rezervor de 5.000 metri cubi. Valoarea totală a acestora este de peste 14,6 milioane euro.

Oil Terminal a înregistrat un profit net de 437.190 lei în primul semestru al acestui an, de trei ori mai mic comparativ cu cel din perioada similară din 2008, conform datelor remise Bursei de Valori Bucureşti.

Cifra de afaceri netă a crescut cu 1,23 la sută, ajungând la 65,625 milioane lei, iar veniturile totale s-au majorat cu 2,8 la sută, până la 67,511 milioane lei. Cheltuielile au crescut cu 4,1 la sută, cifrându-se la 66,765 milioane lei.

Compania Oil Terminal are aprobate pentru 2009, în bugetul de venituri şi cheltuieli publicat în Monitorul Oficial, investiţii în sumă de 13 milioane lei, ce urmează a fi efectuate din surse proprii.

Bugetul mai prevede pentru acest an un profit brut de 1,725 milioane lei şi unul net de 1,463 milioane lei.

Oil Terminal SA Constanţa ocupă o poziţie strategică în Zona Mării Negre fiind cel mai mare operator pe mare, specializat în vehicularea ţiţeiului, produselor petroliere şi petrochimice lichide şi a altor produse şi materii prime în vederea import/exportului şi tranzitului.

Societatea reprezintă unul dintre cele mai mari terminale din Sud-Estul Europei şi a fost înfiinţată în anul 1898, purtând numele de Steaua Română şi până în anul 1990, societatea a funcţionat sub diverse nume.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb