IOANA MIHĂILĂ: "Vaccinând adolescenţii reuşim să-i protejăm"

S.B.
Miscellanea / 4 iunie 2021

"Vaccinând adolescenţii reuşim să-i protejăm"

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a subliniat, vineri, la Iaşi, importanţa imunizării adolescenţilor împotriva COVID-19, menţionând în acest sens că nu doar ei vor fi protejaţi, ci şi persoanele cu care vin în contact, informează news.ro.

Ministrul Sănătăţii a declarat că imunizarea adolescenţilor este sigură, fapt dovedit şi recomandat de două renumite asociaţii ale medicamentului.

"Cred că e important să vaccinăm copiii, pentru că aşa le putem permite acestora să intre în contact mai uşor cu persoanele adulte care sunt nevaccinate sau care nu se pot vaccina şi le reducem acestora riscul de a contracta boala. Vaccinarea copiilor este importantă pentru sănătatea publică şi este sigură pentru copii. Ea a fost dovedită atât de Asociaţia Europeană a Medicamentului, cât şi cea Americană. Din acest motiv a şi fost acceptată şi recomandată", a precizat Mihăilă.

Aceasta a spus că îşi doreşte ca un număr cât mai mare din persoanele vârstnice sau care au comorbidităţi să fie vaccinate, în acest sens medicii de familie având un rol important, întrucât cunosc profilul medical al pacienţilor lor.

"Ţinta noastră este să vaccinăm un procent cât mai mare din populaţia la risc, adică persoanele vârstnice şi persoanele cu comorbidităţi. Din acest motiv, mergem din ce în ce mai intens spre medicii de familie, oferindu-le acestora suportul şi tot ce este nevoie pentru a intensifica vaccinarea la medicul de familie. De fapt, medicul de familie este cel care cunoaşte cel mai bine care este profilul de risc al tuturor pacienţilor", a afirmat ministrul Sănătăţii.

Opinia Cititorului ( 13 )

  1. Esti o proasta vaccinarea anticovid este mortala in timp..Toate studiile din Canada demonstreaza prezenta moleculei spike din vaccinurile ARN m in sange... Afecteaza ficatul inima creierul .

    1. Bruma ta de creier este deja afectata. Tu sa nu faci vaccin ! Vacinul este pentru cei care isi permit sa piarda cativa neuroni .

    Sunt vulnerabili, au nevoie?

    De ce sa vaccinam copii și adolescenții ?

    Pentru persoanele adulte și vârstnice care refuza sa se vaccineze? Acum accesul e facil pt ei.  

    continua inmormantarea sanitara a poporului roman

    VACCINUL UCIDE !  

    Nu reusesti sa ii protejezi. 1 la 5000 de cazuri de miocardita a raportat Ministerul Sanatatii din Israel si au zis ca sunt legate de vaccin, la grupa de varsta 16-30 de ani.

    1. 94% din 1 la 5000 si forme usoare. Idioti asociali, voi nu va odihniti niciodata?

    Nu există imunizare, e o mare fraudă!

    Daca ar exista imunizare reală, guvernele ar testa vaccinații după o lună să vadă dacă au anticorpi și atuci minciuna mondială ar ieși la iveală. 

    1. Daca vrei,bte ducu , dai 100 de lei, te testezi si vezi cat de prosti sunt unii care scriu prin somnul ratiunii comentarii.

    ce-ar fi sa nu ne mai protejati atata , ca ne omorati cu zile cu protectia voastra , nu v-a rugat nimeni nimic !

    Vaccinul ataca inima, ficatul, creierul cf studiilor facute de specialistii canadieni..Este interzisa vaccinarea.

    1. In ce ?

      Prostimea asta anti-vaccinista scoate specialisti din nimic. Tarile devastate de COVID din proprie prostie dau pentru antivaccinistii autohtoni cei mai mari specialisti. Au fost citati suedezii, englezii, japonezii , si acum candienii. Din randul imbecililor devastati de masuri tampite lipsesc indienii si vietnamezii. Ati uitat sa va uitati in gura lor. 

    infertilitate prin injectie

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb