Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la Budapesta, că în discuţiile cu omologul său ungar, Katalin Novak, a exprimat disponibilitatea deplină a autorităţilor române de a acţiona pentru consolidarea dialogului şi a cooperării bilaterale, spunând că "este absolut necesară evitarea gesturilor unilaterale sau controversate", conform agerpres.ro.
"Vizita mea astăzi la Budapesta, la invitaţia doamnei preşedinte Katalin Novak, constituie un semnal important privind dezvoltarea viitoare a relaţiei noastre bilaterale. (...) Am exprimat disponibilitatea deplină a autorităţilor române de a acţiona pentru consolidarea dialogului şi a cooperării bilaterale şi de a oferi şi mai multă substanţă parteneriatului strategic dintre ţările noastre. România urmăreşte ca acest dialog să aibă o dinamică pozitivă, de dezvoltare şi aprofundare, în interesul tuturor cetăţenilor noştri, indiferent de originea lor etnică. România promovează o abordare deschisă, transparentă, pragmatică, bazată pe încredere reciprocă. Cred cu tărie că este absolut necesară evitarea gesturilor unilaterale sau controversate", a spus Iohannis în cadrul declaraţiei de presă comune, transmite sursa citată.
"Trebuie să existe pe ambele părţi hotărârea de a privi viitorul relaţiilor noastre într-o perspectivă axată pe dezvoltare, cooperare, identificarea elementelor care ne unesc şi a intereselor similare, mai degrabă decât a celor care le dezbină. Am subliniat că persoanele care aparţin minorităţilor naţionale contribuie la crearea şi consolidarea unor punţi de legătură între statul de cetăţenie, singurul care are răspundere pentru protecţia drepturilor acestora, şi statul înrudit", a spus Klaus Iohannis, potrivit agerpres.ro.