Iohannis: "L-am propus pe Eduard Hellvig pentru şefia SRI"

Alexandru Costea
Politică / 19 februarie 2015

Iohannis: "L-am propus pe Eduard Hellvig pentru şefia SRI"

Actualizare 22:08 Iohannis, despre Coldea: "Nu există din partea mea sau a lui Hellvig o intenţie de schimbare bruscă"

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat în această seară, în cadrul unui interviu televizat, despre o posibilă schimbare din funcţie a actualului director adjunct al SRI, Florian Coldea, că nu există, cel puţin din partea sa sau a celui propus pentru şefia Serviciului, Eduard Hellvig, o "intenţie de schimbare bruscă".

Întrebat ce se va întâmpla cu Florian Coldea, adjunctul SRI care a asigurat interimatul la conducerea Serviciului, după nominaliarea lui Eduard Hellvig, preşedintele Iohannis a precizat că acesta este adjunct al SRI şi rămâne adjunct.

Preşedintele a fost întrebat şi dacă i-a cerut demisia fostului director al SRI, George Maior, sau dacă a fost din proprie iniţiativă.

"Eu vă spun la fel de sincer că şi-a scris demisia, mi-a înaintat-o şi am acceptat-o", a susţinut Iohannis, care a precizat că s-a întâlnit cu George Maior şi au discutat, după care i-a spus că îşi depune demisia.

"Cum să cer cuiva o demisie? Demisia se face, se scrie sau nu, este un act unilateral de voinţă", a mai spus Iohannis.

-------------------

Actualizare 21:50 Udrea: "Am spus în denunţ că viitorul şef SRI va fi ales de Coldea; Iată că aşa este!"

Elena Udrea notează într-un mesaj publicat pe "Facebook" că în denunţul pe care l-a formulat la Parchet împotriva actualului şef al SRI, Florian Coldea, a spus că "viitorul şef SRI va fi ales de Coldea".

"Iată că aşa este! Singurul lucru pe care Eduard Hellvig îl va face acolo este să ia poziţie de drepţi în faţa adjunctului său cu patru stele. De altfel, este obişnuit cu aceasta ipostază din campania electorală pentru prezidenţiale. Îl felicit pe Dan Voiculescu - nu credeam că, în puşcărie fiind, va putea să-şi numească propriul om în fruntea principalului serviciu de informaţii din România. Îl rog pe domnul Ion Cristoiu să facă publice însemnările din jurnalul meu referitoare la Hellvig şi Coldea ca să vedeţi că lucrurile se întâmplă exact aşa cum am spus eu că se vor întâmpla încă din noiembrie", a scris Udrea pe Facebook.

"PS. Ca să nu existe trepidaţii la RomâniaTv şi Antena3, fac precizarea că am voie să comunic pe orice alte teme decât cele legate de cauza penală în care s-a dispus arestul la domiciliu", mai notează aceasta.

----------------

Actualizare 21:22 Băsescu: "«Premierul de la Grivco» a nominalizat pentru şefia SRI un om al lui Voiculescu"

Traian Băsescu scrie într-un mesaj pe Facebook, ca răspuns la nominalizarea Preşedintelui Iohannis pentru funcţia de director general al SRI, că "«Premierul de la Grivco» reuşeşte să nominalizeze pentru şefia SRI un om al lui Voiculescu. Şocant!!!".

-------------

Actualizare 18:28 Iohannis: "Am căutat pe cineva pregătit, să vină cu calmul necesar"

Preşedintele nu a dorit să facă nominalizările pentru SRI şi SIE împreună

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat după ce a anunţat nominalizarea lui Eduard Hellvig la şefia SRI, despre motivul pentru care l-a ales pentru această funcţie, că a căutat pe cineva pregătit, cu energie şi care să aducă calmul necesar în acest spaţiu.

Preşedintele Iohannis a precizat că nu a dorit să facă nominalizările pentru şefia SRI şi SIE împreună, astfel că a anunţat doar nominalizarea la Serviciul Român de Informaţii, urmând ca în perioada următoare să facă o nominalizare şi pentru Serviciul de Informaţii Externe (SIE).

Întrebat ce calităţi l-au recomandat pe europarlamentarul Eduard Hellvig pentru această funcţie, Klaus Iohannis a spus: "Atunci când m-am gândit la o persoană pe care să o propun ca director la SRI, am căutat pe cineva care este pregătit pentru o astfel de poziţie, care are pregătirea necesară, are energia necesară, care cunoaşte actorii politici, care are suficiente cunoştinţe despre activitatea Serviciului şi care este o persoană care vine să aducă calmul necesar în acest spaţiu".

Iohannis a mai arătat că, "pe de altă parte, a căutat o persoană care pentru el reprezintă garanţia unui parcurs de modernizare şi de europenizare pentru acest Serviciu".

"SRI a câştigat foarte mult ca şi imagine publică în ultimii ani, a avut rezultate notabile, s-au făcut progrese semnificative. Toate acestea trebuie duse mai departe de cel care va fi director SRI", a mai spus şeful Statului.

----------------

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat în această seară că propunerea sa pentru şefia SRI este europarlamentarul Eduard Hellvig. Propunerea Preşedintelui va trebui să treacă de Parlament.

Mai multe nume au fost vehiculate pentru această funcţie iar Ziarul BURSA a scris din 27 ianuarie că şefia Serviciului ar urma să fie preluată de Eduard Hellvig.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. "Un secretar de stat din cadrul Ministerul Dezvoltarii considera ca firmele care sunt urmarite penal si care au probleme de documentatie care au dus Romania pana la nivelul infringementului, Impact, pot accesa fonduri europene. Mai mult, el semneaza acte in locul actualului ministru, Eduard Helvig, prin care arata ca firmele acestea sunt acceptate la fonduri europene." (articolul "Urmaritii penali, ajutati din MDRT/01.08.2012-O gazeta din Cluj). Intreb: de ce il lasa Hellvig pe Bolos sa semneze te miri ce? Asa va face si la SRI?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5625
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1610
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9082
Gram de aur (XAU)Gram de aur439.0006

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
solarenergy-expo.ro
pptt.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb