IORDACHE, DUPĂ DECIZIA CEDO:  "Guvernul Grindeanu trebuie să vină cu soluţii alternative; legea graţierii nu este suficientă"

A.I.
Politică / 25 aprilie 2017

Florin Iordache (Sursa foto: captură Youtube)

Florin Iordache (Sursa foto: captură Youtube)

Deputatul PSD Florin Iordache a declarat marţi, în cadrul şedinţei Comisiei juridice, referitor la decizia CEDO cu privire la condiţiile de detenţie din penitenciarele din România, că Guvernul Grindeanu trebuie să vină cu soluţii alternative, în condiţiile în care legea graţierii şi cea prin care deţinuţii beneficiază de 6 zile reduse la 30 de detenţie în condiţii inumane nu sunt suficiente pentru a rezolva problema.

Fostul ministru al Justiţiei a afirmat: "Am ţinut să fac precizarea pentru că, de foarte multe ori, măsurile pe care le-am întreprins nu au fost receptate la justa şi reala valoare, datorită faptului că acum cinci ani de zile a existat o hotărâre prepilot care obliga România să facem ceva. În perioada în care am fost ministru, una dintre cele pe care le-am propus a fost şi aceasta cu cele 3 zile pe care aţi îmbunătăţit-o la 6. Dar aceasta este o primă măsură".

El a mai spus că o soluţie ar fi construirea de noi penitenciare, dar un asemenea demers ar dura aproximativ trei ani, timp în care România trebuie să arate CEDO că face ceva în privinţa condiţiilor din închisori, relatează News.ro.

Florin Iordache a adăugat: "Discutaţi dumneavoastră de construcţia de penitenciare. În programul Guvernului, este prevăzută începerea şi construirea a două penitenciare. Vreau să vă dau următoarea veste: construcţia unui penitenciar durează minim 3 ani de zile. Problema este în aceşti 3 ani de zile, noi trebuie să demonstrăm la CEDO că situaţia celor care sunt în penitenciar, iar eu în perioada în care am fost ministru am văzut foarte multe penitenciare, trebuie să demonstrăm că facem ceva".

Deputatul PSD a susţinut că măsura prin care deţinuţii beneficiază de 6 zile reduse la 30 de detenţie în condiţii inumane nu rezolvă întreaga problemă.

"Legea de astăzi (prin care deţinuţii beneficiază de 6 zile reduse la 30 de detenţie în condiţii inumane - n.r.) nu este o soluţie pentru întrega situaţie defavorabilă, să spun elegant, care există în acest moment în penitenciare. Nici construcţia a două penitenciare nu va rezolva. Aşa cum ştiţi, în acest moment, avem un deficit pentru minim 8.000 de deţinuţi", a precizat deputatul social-democrat.

El a mai spus că "o altă soluţie ar fi dacă găsim locuri adecvate".

Florin Iordache a declarat: "La un moment dat s-a propus ca unităţile militare dezafectate care au fost preluate şi sunt în număr de 15 corespund construcţiei unui penitenciar. Din păcate, situaţia pe care am primit-o de la ANP în acel moment (...) unităţile militare respective nu corespund exigenţelor unui penitenciar, deci degeaba am preluat unităţi militare, acestea nu corespund construcţiei unui penitenciar".

Florin Iordache a mai declarat că România trebuie să vină cu un set de măsuri pentru a demonstra CEDO că face ceva pentru a îmbunătăţi condiţiile din penitenciare.

"Ca şi concluzie, trebuie să venim cu un set de măsuri şi avem şase luni la dispoziţie. Trebuie să venim cu cun set de măsuri care să demonstreze că putem face ceva. Această lege este o chestiune care rezolvă o parte, legea graţierii care este acum în dezbatere la Senat şi pe care o aştept să vină la noi şi pe care o susţin şi cred că acolo este o altă rezolvare. Norma de hrană care atunci când eram ministru era 3, 70 bani, am îmbunătăţit-o şi am adus-o la 6 lei, este o altă rezolvare", a subliniat social-democratul.

Iordache a precizat că degeaba se alocă bani pentru reconstrucţia unui penitenciar care este suprapopulat.

"Îmbunătăţirea în anumite penitenciare. Vă dau o veste proastă: degeaba se alocă bani pentru reconstrucţia unui penitenciar care este suprapopulat şi avem o serie de penitenciare al căror grad de ocupare este 200%, alocăm bani. Dar în acea perioadă cât se repară penitenciarul, unde muţi deţinuţii? Deci trebuie să venim cu soluţii alternative pentru că numai simplul fapt că le dăm bani nu rezolvă problema", a opinat fostul ministru.

În încheiere, Florin Iordache a spus că Guvernul Grindeanu trebuie să vină cu măsuri complementare în acest sens.

"Cred că actualul guvern trebuie să vină cu măsuri complementare şi, repet, numai o singură lege sau o singură măsură nu poate rezolva problema pe care o are acum România", a conchis deputatul PSD.

Condiţiile de detenţie din penitenciarele din România contravin Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului şi arată o disfuncţionalitate structurală care necesită adoptarea de măsuri generale de către stat, a decis marţi Curtea Europeană pentru Drepturile Omului.

România are la dispoziţie şase luni pentru a stabili un calendar de rezolvare a situaţiei din închisori, iar CEDO lasă statului dreptul de a stabili ce demersuri trebuie să facă pentru a rezolva problemele, precizând, însă, că, dacă statul nu poate garanta fiecărui deţinut condiţii de detenţie conforme Articolului 3 din Convenţie, atunci recomandă reducerea numărului de persoane din penitenciare.

CEDO a decis că România trebuie să plătească, în total, 16.000 de euro despăgubiri morale şi 1.850 de euro cheltuieli de judecată, după ce instanţa europeană a fost sesizată de Daniel Arpad Rezmiveş, Laviniu Moşmonea, Marius Mavroian şi Iosif Gazsi în legătură cu condiţiile din închisorile din România.

Reclamanţii s-au plâns, printre altele, de supraaglomerarea din celule, de insuficienţa instalaţiilor sanitare şi de lipsa de igienă, de calitatea scăzută a hranei, de şobolani şi insecte în celule.

Instanţa europeană a decis să aplice în acest dosar o hotărâre pilot, estimând că situaţia reclamanţilor arată o problemă generală care îşi are originea într-o disfuncţionare structurală proprie sistemului carcelar român. În aceste condiţii, CEDO cere României să implementeze măsuri care să diminueze supraaglomerarea din închisori şi să amelioreze condiţiile de detenţie.

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb